Miercuri, 11 iulie 2018, o zi istorică sau mai precis, o altă zi istorică întro săptămînă cu însemnate șanse de a intra în Istoria Patriei mai ceva decît săptămîna în care, în 1952, Tovarășa Ana, cum i se spunea Anei Pauker, a fost trimisă la munca de jos, după ce ani întregi fusese doar Sus: Săptămîna în care a avut loc incredibilul: Neprețuita, De Neînlocuita Codruța Kovesi a fost trimisă la munca de jos, ca procuror.
Înainte de a intra la ședința CSM la care s-a discutat și aprobat cererea lui Nefertiti de a reveni la statutul de muritor după statutul de pînă acum de Faraoană, Augustin Lazăr, procurorul general, a ținut o conferință de presă. Printre altele, domnia sa a făcut referiri și la misiunea viitorului procurorșef al DNA:
„Viitorul procuror-şef DNA va avea o misiune sensibilă, care îl va provoca să-şi arate nivelul de expertiză şi să-şi arate contribuţia pe care el o poate aduce la creşterea încrederii în instituţie. Aşa ne-am gândit atunci când am luat decizia de a o delega pe doamna Jurma în funcţia de procuror-şef (...). Este un procuror echilibrat, care nu trebuie să exceleze ea, domnia sa, în anchete, fiindcă sunt anchetatori. Anchetatorii... Ceea ce se reproşează public acum, dacă ne uităm, activității DNA nu este, în niciun caz, incisivitatea şi anchetele pe care le face. Sînt destui care să facă anchete. Trebuie să fie şi procurori care să asigure echilibrul, să ia nişte măsuri înţelepte, echilibrate în acest moment, care este foarte sensibil pentru Ministerul Public.”
Am citit stenograma acestei conferințe la Biblioteca Academiei. Cînd am terminat rîndurile de mai sus, am simțit nevoia să mă uit în jur, să verific dacă nu eram cumva într-o lume de vis. Cum adică? Potrivit lui Augustin Lazăr, după cei cinci ani de șefie a Codruței Kovesi există în activitatea DNA loc și de mai bine, cum ar fi, de exemplu, o creștere a încrederii în instituție? Cum adică? Doamna Anca Jurma, interimara, pînă mai ieri un simplu consilier al Codruței Kovesi, nu numai că poate ocupa fotoliul care părea desemnat în eternitate unui singur fund, unic în Istoria țării, cel al Codruței Kovesi, dar mai mult, poate aduce DNA echilibrul care a lipsit pe vremea Fostei?
A fost o rătăcire de moment a lui Augustin Lazăr? O întrebare legitimă cîtă vreme pentru Augustin Lazăr de pînă mai ieri DNA întruchipa perfecțiunea. Firește că nu. Un reporter întreabă cu tîlc:
„Domnule procuror general, ce ar trebui să se întâmple la DNA, să se schimbe într-un fel imaginea din ultimul timp, mai ales din ultimul an?”
N-am nici o îndoială că reporterul nu e un fan al Codruței Kovesi. Domnul procuror general era pînă acum mai mult decît un fan: era un lacheu al fostei șefe a DNA. Te-ai fi așteptat să sară în sus la asemenea întrebare cu tendință și să spună, mai mult să strige, că imaginea DNA e perfectă, că nu e nevoie de nici o schimbare. Iată ce răspunde Augustin Lazăr: „Exact ce v-am spus: o contribuţie, pe care trebuie să o aibă procurorul care a fost delegat şi care trebuie să arate că are capacitatea de a echilibra lucrurile atît în interior, cît şi de a avea un bonus de credibilitate externă.” Un alt reporter pune o întrebare tot tendențioasă: „Dumneavoastră, ca procuror general, aveţi ceva să îi reproşaţi Laurei Codruţa Kovesi în activitatea de manager al Direcţiei Naţionale Anticorupţie? Ori de cîte ori a fost întrebat despre activitatea Codruței Kovesi, Augustin Lazăr a răspuns pînă acum puternic marcat de emoție numai și numai în termeni de Cîntare a Șefei DNA. Ar fi fost normal ca și acum, la o astfel de întrebare, domnia sa, după o clipă de revoltă că mai poate fi întrebat dacă are ceva de reproșat Codruței Kovesi, să se lanseze într-un elogiu fără hotare a Slujirii.
Augustin Lazăr evită cu abilitate să răspundă la această întrebare. Întrebare pe care pînă acum o aștepta pregătit tot să se prăbușească într-un elogiu infinit: „Aceste discuţii nu ar trebui să le facem acum.”
Ședințele de bilanț ale DNA s-au transformat de la un an la altul într- un greu de crezut spectacol de Cult al personalității Codruței Kovesi. Ca și cum ar fi fost vorba de Ziua Destinului Național, la acest eveniment se buluceau Președintele României, premierul, Președintele ÎCCJ, șefi de servicii secrete, ambasadori. Elogiile la adresa DNA și evident la adresa Codruței Kovesi nu mai conteneau. Nici o observație critică. Nici măcar un Mai sînt și lipsuri, tovarăși..., ca pe vremuri. Despre acest spectacol strident, inimaginabil într-o societate minim matură, repetat an de an, scriam pe cristoiublog.ro, din 24 februarie 2017, sub titlul Ședința de bilanț a DNA - un Congres PCR cu o Codruța Kovesi pe post de Tovarășul și Tovarășa la un loc, referindu-mă la ședința din 23 februarie 2017, dedicată bilanțului pe 2016: „Ca şi în alţi ani, Bilanţul DNA pe 2016 a luat înfățișarea unui eveniment de excepţie, cu vădite conotaţii de sărbătoare naţională. Invitații, unii dintre ei fără nici un rost la Bilanțul unui Departament dintr-o instituție de forță – președintele României, ministrul Justiției, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție – s-au rezumat la Mesaje festiviste, în genul celor zise de oaspeți la o tăiere de moț. Nici măcar o şedinţă Comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor consacrată – să admitem ipoteza – readucerii Basarabiei la Patria Mamă n-ar fi avut notele de moment sărbătoresc, cu semnificaţii de eveniment crestat pe răbojul Istoriei Naţionale, precum bilanţul DNA de joi, 23 februarie 2017.
Poate doar şedinţele festive ale Marii Adunări Naţionale pentru proclamarea lui Nicolae Ceauşescu preşedinte al României să mai fi avut astfel de note tipice unui moment pe care propaganda oficială ţine morţiş să-l spînzure pe fundalul Istoriei.”
Cu un an înainte, la Bilanțul pe 2015, ministrul Justiției, Raluca Prună, declara, toată numai un tremur de emoția stîrnită de gîndul că anunță a doua Venire a lui Iisus:
„Ca ministru al Justiției înţeleg să iau act de performanţa DNA, să îmi asum funcţia pe care o am şi aplic dispoziţiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului-şef DNA.”
Codruța Kovesi își încheia mandatul. Legea, normele statului de drept, bunul simț cereau ca o decizie despre cine va fi șefa DNA – Codruța Kovesi mai departe sau altcineva – să fie rezultatul, măcar de ochii lumii, a unui concurs, a unei dezbateri, a unei cumpăniri a argumentelor pro și contra. Nici vorbă de așa ceva. Ministrul Justitiție, sub autoritatea cărora își desfășoară procurorii activitatea, se manifestă aici față de Codruța Kovesi ca o pionieră față de Tovarășul la un Congres al PCR. Îi vibrează de emoție pînă și călcîile. De emoția că ea, Raluca Prună, are misiunea istorică de a anunța reinvestirea șefei DNA. Și nu e de mirare că ministrul Justiției și-a rezumat rolul la cel de trîmbițaș al Reînvestirii. Ditamai președintele Republicii, cel ales prin vot direct și universal, luînd cuvîntul, s-a lansat într-un elogiu deșănțat al DNA:
„Sunteţi un model de instituţie funcţională şi ați creat un standard de performanță. Prin activitatea și reușitele dumneavoastră ați câștigat aprecierea cetățenilor României (...)”.
După plecarea Codruței Kovesi în istorica zi de luni, 9 iulie 2018, s-au avansat multe idei de investigare a mandatului în fruntea DNA. S-a vorbit de investigarea abuzurilor. De investigarea ordinelor date de Codruța Kovesi. De relația șefei DNA cu mahării SRI.
Eu cred însă că principala investigație trebuie să vizeze răspunsurile la cîteva întrebări simple:
Cum s-a făcut că într-un stat de drept cum e România din ultimii ani a fost posibilă ivirea unui stat în stat precum Codruța Kovesi? Cum a fost posibil ca un procuror general adjunct, practic, un șef de departament al Parchetului General, să aibă mai multă putere decît președintele țării, ales prin vot direct și universal, decît premierul, desemnat ca urmare a cîștigării unei bătălii electorale, decît chiar Parlamentul republicii?
Cum a fost posibil ca o persoană numită și nu aleasă să fie la un moment intangibilă, să treacă drept un fel de Fecioara Maria posesoare de cătușe? Cum a fost posibil ca într-o țară care l-a răsturnat pe Nicolae Ceaușescu și pentru a pune capăt Cultului personalități, la peste două decenii de la Revoluție, unei persoane să i se dedice un Cult al personalității?
Cum a fost posibil ca o persoană să se identifice cu lupta împotriva corupției și astfel să fie cultivată ca indispensabilă într-o lume care ne arată în fiecare zi că nu e nimeni indispensabil?
Cum a fost posibil ca o problemă banală în lumea civilizată – plecarea sau rămînerea cuiva într-o funcție – să devină o problemă internă și externă de un dramatism egalîndu-l pe cel al independenței și integrității țării.? Dacă nu răspundem acestor întrebări există riscul ca nu peste mult timp să ne confruntăm cu o nouă deraiere de la legitățile democrației în genul celei întruchipate de Codruța Kovesi.
N.B. Evident, întrebărilor de mai sus trebuie să i-o adăugăm pe cea ivită din brusca schimbare la față a lui Augustin Lazăr: Cum e posibil ca o persoană întruchipînd pînă luni perfecțiunea absolută să aibă miercuri deja și lipsuri?!