"Evenimentul zilei" şi-a propus să vă familiarizeze astăzi cu crâmpeie din istoria Coreei de Nord. E o perspectivă românească, inedită - aceea a unui diplomat care a fost la Phenian şi a cunoscut dinastia Kim.
Publicul de la noi are astfel ocazia de a afla câte ceva despre un spaţiu inaccesibil, deci, dificil de înţeles. Rămân însă nenumărate lucruri pline de mister pentru publicul român faţă de nord-coreeni, în parte fiindcă înainte de 1989 cunoaşterea era posibilă doar pe căi oficiale, propagandistice. Iar după schimbarea noastră de regim, ei au rămas la fel, o ţară literalmente închisă, atât pe dinăuntru, cât şi pe dinafară.
Poate le veţi găsi fleacuri, dar printre detaliile puţin cunoscute la noi în raport cu această ţară asiatică s-au numărat şi aspecte filologice. Bunăoară, de ce a ajuns Kim Ir Sen în limba română, când restul lumii îi spunea Kim Il Sung? Azi pare elementar: deoarece în acea epocă ne luam lumina de la Răsărit. Kim Ir Sen a intrat în limba noastră pe filiera rusească, această versiune fiind abandonată târziu, cam pe când unii dintre noi au renunţat să scrie "pîine" spre gloria latinităţii noastre, în favoarea numelui Kim Il Sung. În virtutea aceluiaşi "botez sovietic", fiul acestuia era denumit, în anii tinereţii petrecute în URSS, Iuri Irsenovici Kim, cu un patronim rusificat - cum de nu l-am popularizat şi pe acela? Important de precizat, în Europa existau doar două variante acceptate de a transpune coreeana, ce provine din marea familie de limbi ural-altaice: un sistem de latinizare, propus de americanii McCune şi Reischauer, sau sistemul chirilic, conceput de savantul rus Lev Konţevici. Întrucât fonetic pare mai greu să ne dezicem de ruşi, ni s-a transmis până azi transliteraţia Phenian: aşa i se spune capitalei nord-coreene în Rusia, Ucraina, Bulgaria, Polonia, aşa a rămas şi la noi, nerenunţându-se la "varianta slavă" pentru Pyongyang, de mai largă circulaţie internaţională.
Alte nedumeriri, personale, privind Coreea de Nord datează de la prima şi singura întâlnire cu un om de pe acele meleaguri. Lucra la Ambasadă şi l-am cunoscut prin intermediul ziarului. Un coleg dorea să scrie despre Coreea de Nord de la faţa locului. În plus, dar asta era o mică utopie, solicita un interviu cu Kim Jong Il (în acest caz, am avut chiar şi o efemeră "românizare", Kim Giăng Il, căruia unele crainice de la noi îi zic "Kim Jong 2", confundându-i un prenume cu cifra doi roman). Omul de la ambasadă acceptase dialogul, păstrându-şi o impenetrabilă expresie orientală pe care noi o interpretam drept scepticism. Acum mă amuză foarte tare că în acel moment despre "iubitul conducător" nu se mai ştia absolut nimic nici măcar la el în ţară... Despre o vizită însă accepta să stea de vorbă, cu condiţia să dăm un semn de bunăvoinţă: să scriem ceva despre Coreea de Nord. Îi tot spuneam că de-asta şi vrem să vedem cu ochii noştri regimul popular, altminteri riscăm să dăm crezare presei imperialiste sau celei din "regimul-marionetă" de la Sud! După lungi negocieri, omul ne-a propus să abordăm un subiect despre care se poate relata şi de peste mări şi ţări - stema RPD Coreene. O şi vedeam în faţa ochilor, cu designul de inspiraţie sovietică înfăţişând spice de orez într-o ţară care murea de foame, cu o hidrocentrală acolo unde curentul se dădea cu ţârâita şi cu muntele Baekdu iluminat de o steluţă pe post de soare! Ei bine, nord-coreeanul nu pricepea nici în ruptul capului de ce n-ar fi interesaţi cititorii EVZ de simbolistica din stema patriei nord-coreene. În zadar încercam să-i explicăm că am avut şi noi o stemă, socotită ulterior compromisă. Diplomatul refuza să înţeleagă ce poate fi jenant când spui că holdele sunt galbene sau cerul - albastru şi, în general, era consternat de subita inapetenţă românească faţă de un cuvânt generos precum patria.
Deşi stăpânea româna mai mult decât acceptabil, şi oaspetele coreean, şi noi am rămas cu o sumedenie de necunoscute, parcă mai multe decât cele pe care aveam înainte de a ne cunoaşte. Pe altele, însă, acum le înţelegem prea bine: când Kim Jong Il vizitează o fabrică de soia unde mâncarea geme pe rafturi, seamănă izbitor cu Ceauşescu în ultimele vizite de lucru, prezentate în filmul lui Ujică. Între "Regatul Sihastru" al dinastiei Kim şi "Republica Eremită" a lui Nicolae Ceauşescu nu sunt diferenţe atât de mari ca la prima vedere.