Cultura de tip Pop (echivalentă cu cea Tip-Top Minitop!) este „cultura” de bacili stupidococi care se varsă direct în sânge. Ea determină la oamenii normali ridicarea accelerată a tensiunii, provocând – cu depăşirea demult a stadiului incipient de nedumerire, indignare, proastă dispoziţie sau dezgust – grave bătăi de cap, sudalme, crize de nervi şi rele apucături.
Rebutul biologic supranumit „Genuche”, care conduce un minister intitulat cândva al Educaţiunii şi Instrucţiunii Publice (ce ruşine, ce ruşine!), coboară din izvoarele nesecate al sindicalismului, acolo unde s-au clădit lotrii democraţiei româneşti. Un tărâm de coşmar, sulfuros, plin de dejecţii, cu subterane clocite şi cotloane putride, în care s-au ascuns de-a lungul anilor nenumărate trădări ale cauzei celor pe care liderii sindicali pretindeau că o apără.
În realitate, „eroismul” acestei impostocraţii s-a aflat departe de menirea de a proteja breasla dascălilor de abuzurile mafiei post-comuniste, ci a acoperit un şir nesfârşit de furtişaguri uriaşe, de însuşire a unor beneficii inimaginabile şi a unor facilităţi uluitoare, de o continuă mascată relaţie de subordonare unei clase politice corupte, de un colaboraţionism gâlgâitor-purulent. Odată cu intensificarea luptei anticorupţie, unii dintre ei au făcut un pas înapoi, mai departe de lumina rampei şi de zăngănitul de cătuşe, preferând un „low profile”, la adăpostul căruia să- şi rumege liniştiţi averile dobândite prin şantaj, servilism sau desfigurarea legilor. În schimb, fiindcă pepiniera este nelimitată, argaţilor celor mai încovoiaţi, celor mai umile slugi, celor mai linguşitori şi supuşi rândaşi ai grajdurilor puterii li s-a chivernisit viaţa. Ei au fost promovaţi şi urcaţi în rangurile cele mai înalte din structurile întregii cleptocraţii (fie ea partinică ori transpartinică!), fiind recompensaţi cu dregătorii confortabile şi bănoase.
Şi au mai făcut ceva capii mafiei politice (nu ştiu însă cât e maleficie şi cât e imbecilitate în stare pură!): au avut grijă să-i numească în posturi foarte importante pe lacheii nu doar greţos de supuşi, ci şi pe cei foarte bolnavi, defecţi, cum se spune, la „bibilică”. Competenţa nemaifiind o condiţie necesară, nemaicontând în niciun fel ca element „sine qua non” (scuzaţi, domnu’ Pop!) în grila mentală găurită ca ciorapii lor dintâi în sandalele lor nemuritoare şi numind exemplarele umane cele mai eşuate, inşi aproape subdezvoltaţi biologic şi, „par-dessus” – cum zice francezul (da, domnu’ Pop, e pardesiu!) – de o prostie cu străluciri atât de diamantine, încât ea răspândeşte o perplexitate cert abisală, ei bine, autorii acţiunii de basculare a României, de răsturnare a acesteia cu fundu-n sus şi de înlocuire a normalităţii cu abera- ţia comit o cumplită eroare („eroare” sau „greşeală”, domnu’ Pop?).
Mişcările lor – care nu au nimic cu strategia sau cu temeinicia unor ipoteze favorabile ţării – nu doar că „bezmeticesc” populaţia, care nu mai ştie ce să creadă, dar îi derutează şi pe omologii lor din Europa, creându-le acestora o stare de silă politicoasă mixată cu o repulsie bine camuflată. (NOTĂ: A se reţine că memoria contactelor externe prin echivalenţa în domenii – adică, ministrul Mediului să-l viziteze pe cel din Franţa, ministrul elveţian al Învăţământului să-i facă o vizită omologului său român sau prim-ministrul României să fie primit de omologul său măcar din Vanuatu! etc. – deci, memoria aceasta e foarte amărâtă, căci agenda este goală!... Abia dacă preşedintele prinde şi el câte o Sesiune extraordinară a ONU!). La noi, e trist. La noi, nu vine nimeni în vizită. De la noi, nu pleacă nimeni în vizită.
În concluzie, pentru a evita efectele grave ale „culturii Pop”, eu iniţiez o petiţie unică în felul ei (aşa cum şi ministrul Educaţiei este unic şi, sperăm, irepetabil!), prin care fac apel la „greva şcolară”. Să fie retraşi toţi copiii de la şcoală, în semn de protest. Şi, până când Liviu Pop nu va pleca (dar departe, cât se poate de departe, undeva, poate la Polul Nord, nicio problemă, îi dăm noi haine groase!), şcolile din România să rămână la fel de pustii, de goale şi de fără freamăt, precum e capul titularului din strada General Berthelot nr. 28-30. Sector 1…