Rodica Culcer: "Ca mai toate declaraţiile preşedintelui Băsescu din ultima vreme, cele făcute în ultima săptămână pe tema inadecvării justiţiei la standardele statului de drept european au ocupat locuri secundare în buletinele de ştiri."
Nu s-a mai glosat pe marginea lor, nu s-a mai dezbătut tema independenţei justiţiei sau a luptei împotriva corupţiei. Deşi raportul Comisiei Europene care va fi adoptat pe 23 iulie va propune, după toate probabilităţile, continuarea monitorizării în cazul României şi în ciuda ruşinii de a fi considerat sub standardele europene în domeniile justiţiei şi combaterii corupţiei când eşti, vorba ceea, „membru al UE cu drepturi depline“, treptat-treptat, temele justiţiei şi anticorupţiei au ieşit de pe agenda mass-media. Astfel, cetăţenii europeni ai României sunt îndemnaţi subtil să accepte situaţia de fapt, să se resemneze şi să se integreze în sistemul ticăloşit care, iată, cu toate strădaniile preşedintelui, nu poate fi învins. În consecinţă, Traian Băsescu face figură de lup solitar când încearcă să readucă în actualitate dezastrul din justiţie, să amintească de legăturile magistraţilor cu capii lumii interlope, de practicile lor incorecte, de corupţie. Mai mult, pare încremenit într-un proiect perdant, sistematic sabotat de parlament şi de guvern, şi pierde puncte în sondaje. În consecinţă, cruciada sa a fost împinsă în planul al doilea, primul plan fiind ocupat cu acuzatorii - de tip Adrian Năstase - care ţipă ca din gură de şarpe că DNA întocmeşte dosare penale demnitarilor pentru a răspunde unor comenzi politice. Cetăţenii ştiu bine că demnitarii sunt corupţi şi că justiţia nu funcţionează, dar s-au resemnat, drept care întorc spatele subiectului, contribuind prin abandon la victoria demnitarilor penali şi, în general, a tuturor corupţilor.
Cu sau fără voia televiziunilor, subiectul luptei anticorupţie va reveni în prim-plan, căci se apropie termenul la care expiră mandatul lui Daniel Morar în fruntea DNA - acest cui al lui Pepelea care pune beţe în roate restauraţiei dorite de PSD. Nu întâmplător, chiar acum, înainte de acest termen, CSM a mai dat un verdict împotriva Direcţiei conduse de procurorul clujean, declarând-o vinovată pentru difuzarea imaginilor cu foştii miniştri Remeş şi Mureşan. Legat de acest caz, constatăm că s-a discutat mai mult despre cine şi de ce a difuzat imaginile şi mai puţin despre faptele celor doi foşti responsabili ai agriculturii. Coaliţia politico-mediatică constituită pentru apărarea corupţiei şi fărădelegii în ţara europeană România este întotdeauna promptă şi eficientă.
Închidem paranteza şi revenim la justiţie, reamintind celor care se hrănesc cu flori de lotus, pentru a uita de mizeriile politicii publice, că tot conflictul dintre preşedinte şi partidele politice care alcătuiesc majoritatea în parlament are o „bază juridică“, adică a fost generat de refuzul lui Traian Băsescu de a bloca dosarele demnitarilor. Izbucnit încă din 2005, conflictul ne-a însoţit aproape patru ani, enervându-i pe mulţi şi fără şanse de a se stinge, deoarece este greu de imaginat că preşedintele va numi în fruntea DNA un procuror mai puţin intransigent decât Daniel Morar, adică un magistrat dispus să mai temporizeze dosarele şi să se ocupe de micile găinării ale unor directoraşi din ministere decât de marea corupţie, în buna tradiţie inaugurată de fostul şef al PNA Ion Amarie şi întreruptă de Monica Macovei.
Este prea târziu pentru şeful statului să dea înapoi fără a se compromite în ochii naţiunii, presupunând că i-ar trece prin cap să devină mai conciliant cu clasa politică. Experimentul lui Traian Băsescu cu un DNA independent şi autonom nu are precedent şi probabil nu va mai fi repetat. S-ar putea ca şeful statului şi Daniel Morar să piardă în lupta cu politicienii, dar vor rămâne cu satisfacţia că măcar au jucat o carte mare, chiar dacă au plictisit naţiunea.