Citesc în presa noatră că, la un ”eveniment” dedicat alegerilor de la 11 decembrie, Nemeth Zsolt, președintele Comisiei de Politică Externă din Parlamentul Ungariei și Semjen Zsolt, vice-prim-minstru al țării vecine, au fost extrem de agresivi la adresa României.
Unul a spus că trebuia să dea mai demult cu pumnul în masă în relația cu România. Altul a spus că relațiile bilaterale sînt foarte proaste și nu din cauza Ungariei. Și că minoritatea maghiară din România este pusă la zid. Acest ”eveniment” vine imediat după ce ministrul de externe maghiar a interzis diplomaților săi să participe la recepțiile organizate peste tot în lume de misiunile noastre diplomatice și consulare cu ocazia Zilei Naționale - ”nu avem nimic de sărbătorit pe 1 decembrie”, a spus șeful diplomației maghiare. Pe bună dreptate, zic eu. 1 decembrie 1918 a fost o zi astrală, minunată pentru România și o zi proastă, fatală, pentru Ungaria. În ceea ce mă privește, constat că mult lăudata reconciliere româno-maghiară nu a avut, de fapt, loc din moment ce guvernul maghiar gîndește astfel despre 1 decembrie 1918.
Față cu aceste provocări, avem două soluții. Fie ne înfuriemrău și imediat ne răcorim strigînd ungurilor peste gard înjurături, reamintindu-le că putem oricînd repeta isprăvile generalului Traian Moșoiu. Fie încercăm să-i înțelegem. Prima variantă oferă avantajul că rezolvă iute cazul. Înjuri un minut, două și gata. Dar are și dezavantajul că te lasă cu un pasiv de ură în suflet, nemetabolizată rațional. Rana ofensei nu se închide decît cu rațiune. Și ajungem la a doua cale sugerată de mine, aceea a încercării de a-i înțelege.
Politicienii marghiari din pletora lui Viktor Orban au, cu toții, două trăsături comune: sînt cinici și obraznici. În cazul de față, cinismul lor este pur electoral. Maghiarii din România sînt un capital electoral prețios pentru Orban și ai lui. Un capital electoral care se împrumută, spre folosință, între Budapesta și UDMR. Acum, la 11 septembrie, e rîndul UDMR. Ca să iasă să voteze, maghiarii din România, ca orice alt electorat din lume, trebuie enervați. Szijjarto Peter, Nemeth Zsolt și Semjen Zsolt s-au gîndit să injecteze în comunitatea maghiară din Ardeal ceva enervare anti-românească pentru a-i face să voteze o speranță separatistă. Dacă România nu reacționează deloc, planul lor s-a împlinit de jumătate, pentru că maghiarii din România vor fi doar pe jumătate enervați. Dacă, însă, retorica de la Budapesta va isca o contraretorică pe măsură la București, atunci electoratul maghiar va fi cu adevărat enervat și planul băieților lui Orban se va împlini cu totul. Sigur, nu trebuie să uităm că separatismul UDMR este, în limbajul celor de teapa lui Viktor Orban, o țeapă. UDMR vorbește cînd și cînd despre autonomie etnică, dar nu poate face, practic, nimic în această direcție din cauza unei unități totale a partidelor românești care, cînd aud de autonomie secuiască, se opun ca aricii. În plus, este foarte posibil ca idealurile autonomiste să fie vii doar în sufletul unei părți din electoratul maghiar din Ardeal, căci în sufletul liderilor UDMR nu prea cred că sînt. Așadar, operațiunea de pălmuire a României are doar scopul de a mobiliza electoratul UDMR la 11 decembrie. Dacă am înțeles asta, atunci trebuie să trecem la pasul următor. Ce avem de făcut?
Sînt de acord că nu putem lăsa lucrurile așa, nu ne putem face să nu s-a întîmplat nimic. Statul maghiar nu este o adunare de copii poznași și ce fac ei acum este doar un pas spre boicotarea sfidătoare a Centenarului din decembrie 2018. Ei se joacă cu focul, fiind convinși că nu se vor arde. Ce-ar fi ca, de data asta, să se ardă. Ce-ar fi dacă am tăcea pînă pe 11 decembrie și apoi am reacționa dur? Mijloacele prin care un stat al UE poate ”pedepsi” un alt stat al UE sînt foarte multe, tocmai pentru că nivelul integrării este foarte ridicat. Nu înșir aici mijloacele prin care putem reacționa usturător; sper ca cineva, la vîrf, le știe. Mă gîndesc, doar, că n-ar fi rău dacă, la începutul lui august 2019, am organiza sărăbătorirea unui anumit centenar... Se vor împlini 100 de ani de la o anumită defilare... Evident, la acest centenar n-am invita pe nimeni de la Budapesta, pentru că, au dreptate, ei n-ar avea ce sărbători.