Ziua de duminică, 7 iunie 2015, m-a convins încă o dată că Sloganul Un altfel de a face politică, slogan cu care Rața mecanică a fost instalată la Cotroceni de către Sistem, a fost o nouă păcăleală a amărîtului ăsta de popor care tot așteaptă, ca lingurarii lui Creangă pe Nică a lui Ștefan a Petrei cu mîncarea, Făt Frumosul politruc în stare să-i aducă și o politică pentru cetățeni și nu pentru nomenclatură.
Duminică 7 iunie 2015, PNL, zis și Partidul Meu al lui Klaus Iohannis, a organizat o conferință de presă extraordinară pentru a cere demisia lui Victor Ponta.
Lîngă Alina Gorghiu, numai gura de ea, a apărut nimeni altul decît Vasile Blaga.
Vasile Blaga a zis, în esență, două chestii:
Victor Ponta, penalul, să-și dea urgent demisia.
PNL, prin el, va aduce din țară mii de oameni cu autocarele pentru a cere demisia Guvernului și parvenirea la Putere a Partidului Meu al lui Klaus Iohannis.
Că Alina Gorghiu să ceară demisia lui Victor Ponta, pentru c-a fost pus sub urmărire penală, mai înțeleg. Oricît de nesuferită mi-ar fi această Elena Udrea nesărată, mi-e greu s-o cred coruptă.
La fel, dacă la masa prezidiului s-ar fi aflat și alte persoane pe care nu le sufăr, dar despre care nu cred că sunt corupte – Monica Macovei, Eugen Tomac – aș fi înțeles.
Dar să ceară Vasile Blaga demisia lui Victor Ponta pentru că DNA a început urmărirea penală mi s-a părut cea mai mare mizerie a Regimului Klaus Iohannis venit la putere cu angajamentul unui altfel de a face politică.
Vasile Blaga are ginerele băgat la zdup pentru că a fost o pușculiță pentru el, Vasile Blaga.
Împotriva lui Vasile Blaga sunt strînse la DNA o camionetă de denunțuri.
Hîrtie cu care se șterge la fund Binomul SRI-DNA.
Împotriva lui Vasile Blaga s-au scris vagoane de articole care-l denunță drept corupt.
Hîrtie cu care se șterge la fund Rața mecanică Klaus Iohannis.
Dosare precum Microsoft, EADS, Darius Vâlcov, Alina Bica, Elena Udrea, Horia Georgescu dezvăluie că banii obținuți din Microsoft, din EADS, din afacerile lui Vâlcov, din Restituiri au mers la Vasile Blaga care i-a folosit ca bani negri în campaniile electorale ale PDL.
Că Vasile Blaga se bucură de protecția Binomului SRI-DNA înțeleg.
Se numără printre autorii Diversiunii care a instalat la Cotroceni Rața mecanică.
Dar ca Vasile Blaga, pușcăriabil oriunde în lumea asta, unde nu conduce ditamai țara Binomul SRI-DNA să aibă nerușinarea de a ieși în public și de a cere demisia penalului Victor Ponta, asta mi se pare prea de tot.
Chiar și în România lucrului bine ciordit.
Nu spun că Vasile Blaga trebuia să fie înhățat de mult. Am fost și rămîn un adversar al cătușelor.
Dar ca într-o asemenea împrejurare, cînd vine vorba de a acuza un alt politician de corupție, Vasile Blaga să şi fost mult mai discret, să se fi ascuns dracului, da, asta spun că trebuia.
Cît despre aducerea militanților din țară cu autocarele într-un soi de mineriadă PDL-istă, dincolo de revenirea la aberațiile FSN-iste de pe vremea matusalemicului Vasile Blaga, nu pot decît să remarc un lucru:
În mai multe editoriale anterioare, am observat grija nemărginită a Binomului SRI-DNA ca moriștile de bani negri ai PDL să rămînă intacte.
Vă mai amintiți?
Spre stupoarea oamenilor cinstiți, Claudiu Florică, Dinu Pescariu și Dragoș Stan, moriștile care au primit banii din Microsoft, ca și Stelian Gheorghe, morișca din Afacerea ARNP au fost lăsați în libertate. De Binomul SRI-DNA.
Cu bani cu tot.
De ce?
Pentru ca Vasile Blaga să aibă cum bani pentru a aduce din țară mii de oameni cu autocarele.