CRONICA TV. Unde să meargă Ponta: la Bruxelles sau la Gâdea?

Musai trebuie să fie o bacterie care bântuie prin Kiseleff: cum ajunge cineva şef la PSD, parcă-i ia Marx minţile.

Are şi Iliescu dreptate (la mulţi ani cu executare şi pe această cale, azi, când prinde în buchetul vieţii cel de-al 22-lea fir de toporaş sau bâtuţă de la acel neuitat iunie mineresc!) ăla "Prostănac", ăsta "Cârlan nărăvaş".

Plicul cu ştampila Consiliului European, amestecat de toanta de secretară cu factura la Orange, pliantul de la Pizza Hut şi un fluturaş cu "Votaţi Poteraş", l-a umplut de o juvenilă (pentru a nu-i spune imatură) exuberanţă. "Am şi primit invitaţia de la Bruxelles!", s-a furlandisit Ponta în faţa ziariştilor, cu ochii ţopăind semeţi în pătratele ramelor negre.

Să crape miocardul consilierului personal! "Şefu', vezi că aia nu e invitaţie, e doar programul! E un vax, l-a primit şi Băsescu!" Nu a existat în toată istoria parangheliilor de 1 Mai ale lui Vanghelie, balon roşu cu trei trandafiri care să se fâsâie mai jalnic decât s-a dezumflat premierul.

Şi-a adunat toate forţele, într-un efort dramatic de a-şi salva aparenţa zdrenţuită a bărbăţiei: "Amândoi suntem invitaţi, şi şeful statului, şi primul-ministru, primesc programul, primesc absolut tot, după care cei doi sau, mă rog, fiecare ţară stabileşte cine este reprezentantul".

"Ce dracu', şefule, să cauţi matale acolo? Ce te faci când ţi-or pune ăia un vraf de hârtii în braţe, că mata nu deosebeşti o invitaţie de un program? Nu mai bine îl laşi tot pe el să se ducă, şi mata mergi la Gâdea? Şi aşa e stătut, că nu mai are în cine da şi face numai emisiuni culturale."