Pitivier şi ai lui, îmbarcaţi la bordul unei "Panzer Abschleppwagen" (maşină depanatoare de tancuri) capturate din nimereală, umblă bezmetici printre liniile inamice.
Printr-o baftă chioară, nimeresc peste "Compania a 7-a", căzută în mâna nemţilor. Camarazii lor, prizonieri, cu comandantul în frunte, sunt urmaţi de un grup de militari germani care îi escortează spre lagăr. Are loc una din scenele antologice ale trilogiei. Depanatoarea ajunge lângă nemţi. Pitivier (magistralul Jean Lefebvre) îi salută cu un zâmbet larg. Nemţii, bineînţeles, cu feţe de dobitoci, salută la rândul lor. Nici nu-şi dau seama că autoutilitara se apropie tot mai mult de ei. Periculos, aproape să-i calce cu şenilele pe bocanci. Pitivier continuă să zâmbească sardonic. Maşina blindată, uruind, îi forţează pe nemţi să sară din calea ei. Unul după altul, "friţii" ţâşnesc în boscheţii de pe marginea drumului, ca să-şi scape bombeurile nestâlcite. În spatele prizonierilor nu mai rămâne picior de paznic. Autoutilitara ajunge acum în dreptul francezilor. Pe măsură ce trece pe lângă ei, Pitivier le face semn să o tulească. Uluiţi, oamenii se uită în urmă, văd că au rămas nepăziţi, şi, după o clipă de buimăceală, o taie pe rând în pădurea de pe marginea şoselei. Doar comandantul, aflat până cu câteva momente în fruntea soldaţilor săi, continuă să meargă, adâncit în gânduri, total absent la evenimentele care se precipită în jurul lui. Degeaba pâsâie şi se agită Pitivier, încercând cu disperare să-i atragă atenţia. Ofiţer bătrân, de carieră, pieptul scos înainte, ţinuta impecabilă. Rămas singur pe drum, părăsit de oamenii lui, îşi continuă netulburat marşul. Nu înţelege nimic din ce i se întâmplă. Imaginea este fabuloasă. Figura tragică a comandantului pe fundalul scenei de un comic nebun este înduioşătoare. Hohotele se estompează, lăsând locul unui zâmbet ca pelinul. Ţi-e milă, nu-ţi vine să râzi de el. L-am văzut pe Crin Antonescu luni seara. Comentează pierderea lui Meleşcanu, fugit în tabăra lui Băsescu. Încă o piesă grea care se duce. Încă o lovitură primită în moalele capului. Şi totuşi el este netulburat. "Trădare politică!", clamează. Aplombul oratoric moare ultimul. "Îl voi da afară din partid!" Nu înţelege nimic din ce i se întâmplă. Pe cine să mai dea afară? Pe cel deja plecat? Nu se lasă deranjat de logică. Îşi recită lecţia, halucinant, aiuritor, total rupt de realitate. Nu pricepe, nu vrea să priceapă, că rămâne fără Companie. Şef peste nimic Sărmanul Comandant!