Cearcănele i s-au adâncit. În ele, ca în nişte găoace roşii, îi plutesc ochii obosiţi. Gura i s-a boţit de tot, strânsă într-un rictus, ca după o duşcă zdravănă de oţet. Adus de spate, e o imagine a suferinţei stoice, a efortului de a trăi printre contemporanii care nu-l merită. Nu-i nimic, el va continua să se sacrifice pentru noi, nerecunoscătorii. Cârtitorii.
În faţa lui Sorin Oprescu, prima reacţie e cea a ţăranului lui Marin Preda, ajuns la Zoo în faţa girafei: "Aşa ceva nu există!" Fiecare apariţie publică a sa mă lasă mască. De 20 de ani, continuă să mă uimească. Omul are o strategie electorală uluitoare, neverosimilă: toate teoriile despre brokerajul politic trebuie aruncate la gunoi. Îi spune ziaristul că e rău, primarul îi răspunde că e mult mai rău de atât. Chestie care îl miră de fiecare dată, iremediabil. Un exemplu: "Ziarista: Dar ştiţi că de vreo 12 ani se discută despre refacerea Centrului Vechi şi tot vechi a rămas acest proiect. Oprescu: Ca să repunem adevărul în drepturile lui istorice se discută de 14 ani. Ziarista: Şi mai rău. Oprescu: Vorbim de anul… de 16 ani, 1996-1997 mai precis. Da, doamnă, şi eu am rămas mirat." Aceasta este o mostră exemplară de dialog marca "Sorin Oprescu". Inconfundabil. Citatele pot continua şuvoi, dar ar fi risipă de spaţiu. Un politician de rând încearcă să nege evidenţa, să-ţi spună că negrul e alb. Spirache Necşulescu, naivul personaj inventat de Tudor Muşatescu, spune că negrul e negru, pentru că nu vrea să fie politician. Oprescu, pentru că vrea să fie un altfel de politician, face din adevăr o tehnică de manipulare şi spune că e mult mai negru decât pare: e de-a dreptul sinistru. Uluitor de catastrofal! Stupefiant de tragic. Instalarea a şase kilometri de şină de tramvai, pe Liviu Rebreanu, durează de nouă luni. Am scăpat ieftin. A votat împotriva Pasajului Basarab, al lui Băsescu. Asta nu l-a împiedicat să-l termine şi să-l inaugureze cu tam tam. Evident că partea sa a fost cea mai grea: 120 de metri, "încâlciţi în exproprieri ciudate şi curioase". Exasperată, ziarista, altminteri destul de prietenoasă, explodează: "Parcă am sparge Alpii, domnule primar!" "Exact, exact, doamnă!", confirmă Oprescu, cu delicii masochiste. Am auzit despre Sorin Oprescu că ar fi (fost) un chirurg excelent. Îmi imaginez că dialogurile sale cu pacienţii proaspăt treziţi din operaţie trebuie să fi fost delicioase. "- Cum e, dom’ doctor? - E rău, doamnă. - Vai de mine! Cancer? - Ce pot să fac eu, doamnă? Intestinul e încâlcit într-un mod ciudat şi curios... - Cât mai am de trăit, dom’ doctor? - Doamnă, respectuos vă raportez: cât o vrea bunul Dumnezeu!"