CRONICA TV: Farmecul de nepierdut al ziarului versus pierzania ecranului de televizor

"Excesul de TV este extrem de dăunător". Culmea este că acest avertisment vine direct din... televizor.

De pe Rai Uno mai precis, de la nişte specialişti care vorbesc, dis de dimineaţă, despre cum oamenii ar trebui să renunţe la "uitatul" în exces la televizor şi "să citească mai bine ziarele, sau o carte". Mai aflăm, tot direct din... televizor, că "occidentalii preferă să citească ziarele, cele tipărite, nu online!"... Cât de mult am fi ancoraţi în secolul vitezei, cât de mult ar progresa lumea, nimic nu se poate compara cu foşnetul ziarului, cu plăcerea de a răsfoi alene paginile unei publicaţii la o cafea, sau de a le răsfoi pur şi simplu. Aşa cum nimic nu se poate compara cu mirosul hârtiei tipărite, revărsându-se aproape proustian. Wall-Street vine peste Rai Uno, şi..."tipăreşte" despre "posibilitatea de a descarca cea mai recentă ediţie Financial Times sau The Economist la scurt timp după publicare sau accesarea acestora ori de câte ori există un moment liber...". Peste toate vin unele analize mioritice "pe media" care notează că "românul se uită din ce în ce mai mult la televizor pentru că este cel mai ieftin mijloc de informare în masă, plus că prezintă oameni reali"! Bine. Având în vedere gustul ireal al românului de a se uita la tot felul de lucruri gonflabile lăţite pe ecranul TV, cum să îi mai cerem, ce aberaţie, să admire titlurile cu litere de-o schioapă, şi să scoată bani din buzunar pentru a-i foşni hârtia de ziar la ureche.