Vladimir Vladimirovici Putin este președintele Federației Ruse. Din nou. Cu o lovitură de maestru, și mai ales de imagine. Însăși învestirea lui reprezintă un megaspectacol mediatic.
Și rușii se pricep foarte bine la acest lucru. Mai ales că au un ”atu”, și anume decorul în care președintele nou ales depune jurământul: în trei săli (trei!) ale Marelui Palat al Kremlinului. Suficient pentru ca toate televiziunile lumii să ia cadre largi, foarte largi, și astfel Rusia să afișeze și mai bine grandiozitatea momentului. Și, nu numai. Este vorba despre imaginea ”televizată” a mândriei, a puterii venite din stepele numai de maica Rusia știute... "Jur, în calitate de președinte al Federației Ruse, să respect drepturile și libertățile poporului și ale cetățeanului". Vocea lui Putin se revarsă clar peste peste cei 2.000 de invitaţi din Rusia şi din străinătate, și peste cei nu știm câți oameni de pe mapamond care și-ar dori să înțeleagă...văzând și auzind cât de mult și-a dorit “Volodik” sau “Volodea” cum îi spune familia, “Vovka” cum îi spun prietenii să (re)ajungă aici. Deoarece privește atât de direct în obiectivele camerelor de filmat încât parcă îi auzi vocea interioară care spune: ”Jur că aici am vrut să ajung!”. Ce nu s-a văzut la televizor, dar s-a simțit: ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin în funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse a costat aproximativ un milion de dolari. Şi, în fond, “asta-i tot!”, citându-l pe Putin. Ba nu, do svidania domnule Putin, frumoasă lovitură de imagine, și acum să ne vedem de ale noastre: au înflorit salcîmii, au înnebunit salcâmii și acest lucru poate fi, peste toate știrile lumii, breaking news