CRONICA TV: Ce gândea Victor Ponta la mitingul USL

Mi s-a părut trist şi abătut. De ce, oare? Entuziasmul revoluţionar al mulţimii putea să îl instaleze chiar în ziua mitingului în fotoliul de la Palatul Victoriei, oricum sucesul în alegeri este limpede ca lumina zilei. El va fi doar puţin prim ministru şi apoi preşedinte.

Crin nu o să-l încurce, doar sunt prieteni. Poate îl enerva Mazăre şi ar fi explicabil. Mazăre încerca să urce pe scena de pe Kiseleff. Ştia sigur că nu va fi lăsat pentru că aşa se stabilise în Coaliţie. Dar, totuşi, Mazăre ăsta este privilegiat. Lui nu-i numără nimeni banii şi ceasurile sau maşinile. Pe când el trebuie să se ascundă şi ferească Dumnezeu să se afle cu cât a vândut Daciana duplexul de pe strada Popa Savu, deşi casa era dinaintea căsătoriei, de pe vremea voleibalistului, sau a lui Truică, cine mai ştie? Lui Mazăre nu-i ţine nimeni cont pe ce continente şi prin ce jungle se pierde şi el, ditamai liderul de partid nu poate ajunge nici la Washington şi dacă o să reuşească tot nu va fi bine. Lui Mazăre nu-i ţine nimeni cont de fetele cu care umblă. Vorba cântecului “fără număr, fără număr". Iar el, câteva combinaţii băieţeşti cu Negoiţă şi Bănicioiu din care încă nu ştie dacă a ieşit uscat. Mazăre mai e şi sportiv, pe când el s-a îngrăşat, Mazăre nu are nici un socru să-l bată la cap şi să-l dirijeze. Mazăre e Mazăre şi dacă nu venea cu toţi zănatecii ăia cu băşti roşii poate mitingul nici nu se mai ţinea. Cu Crin s-ar fi descurcat mai uşor. Găseau ei ceva şi amânau. Atunci, în loc să stea la tribuna asta zgomotoasă, chiar acum, la ora asta ar fi fost în plin raliu Monte Carlo. Acolo e soare şi puţină zăpadă. Începe proba de pe raza localităţii St. Bonnet. Este o probă specială pe o distanţă de 25 km. Ia cuvântul Mircea Diaconu. Pare că joacă Farfuridi dintr-o "Scrisoare pierdută". Parcă ar fi fost plătit de PDL să facă mitingul monoton. Peisajul de pe traseul St Bonnet - St Bonnet 2 poate fi printre cele mai frumoase din lume. Seamănă cu porţiuni din Maramureş şi din Bucovina. Un copilot mai are timp să privească şi în jur, ba chiar asta trebuie să facă. Vorbeşte Gheorghe Zamfir. Este un mare artist, dar nu şi un mare politician. Participanţii la miting ştiu şi ce probleme medicale a avut şi pare să mai aibă artistul. Traseul de la St. Bonnet nu a fost ales întâmplător. Piloţii se întrec de zeci de ani în preajma acestui sătuleţ cu numai 240 de locuitori, într-o natură sălbatecă. Ponta se gândeşte şi oftează. El crede că ar fi avut ocazia să-şi vadă visul cu ochii. Este ca şi cum un muzician ar putea atinge o vioară Stradivarius. Pe lângă scenă se învârte şi vedeta TV Costi Mărculescu, înfăşurat în tricolor. Ponta are o puternică stare de indispoziţie. Anul trecut, chiar Prinţul Albert de Monaco a dat startul la St. Bonnet. Poate o fi venit şi în acest an. Şi el este aici şi îl ascultă pe Sorin Roşca Stănescu, de care se şi teme, nu ştie de ce. Aici, unde nu sunt nici măcar 10.000 de oameni în timp ce la St. Bonnet ar fi fost, ca în anii trecuţi, cel puţin 100.000 de spectatori.