Reluări, redifuzări, momente vesele veşnic, bucăţele dezgolite păstrate bine la arhivă că nu se ştie când e nevoie, filme de succes, dar cu moralul căzut de atâta înviorare a nemuririi... Mai lipsesc Ramayana, Epopeea lui Ghilgameş, Cântecul Nibelungilor etc.
Şi dacă ar fi acestea ar fi bine, dar sunt numai reşapări şi reşapaţi. Este vorba despre grilele de vară ale televiziunilor. Nişte tristeţi profunde. Desigur, se merge pe ideea că omul pe căldură nu stă în faţa televizorului, că doar nu a să se aprindă la faţă de la diode. Totuşi, conform principiului "noblesse oblige", ar trebui măcar un pic de chin acolo, o mică implicare, un semn că mintea este destupată chiar şi atunci când scotoceşte prin arhive. Nu e vorbă, şi televiziunile străine mai dau reluări, dar măcar o fac deştept, şi cu un aer atât de răcoros, de occidental, încât transpiraţia mioritică păleşte. Şi? Noi suntem noi, la noi e căldură mare monşer, e vremea frecatului de mentă! Şi a tăiatului de frunze la câini. Plus că noi iubim şuşele, le admirăm, le înghiţim pe nemestecate, şi măcar dacă ar fi nişte şuşe bune, ceva la care să râdă omul topit în fotoliul cu arcurile făcute grătar. Nu. Grilele de vară sunt doar o răpănoasă bară înfierbântată de arşiţă. Nici măcar viermii de mătase, cufundaţi în somnul iraţional al neplecării niciunde nu ar îndrăzni să se cocoaţe pe ea în vis.