CRONICA MONDENĂ. Ziua în care vedetele strălucesc pe gratis

Da, astăzi e Ziua Copilului. Însă ochiul ager al monstrului monden românesc a simţit ocazia, şi-a luat privirea de pe vizorul uşii şi a ieşit în lume, ca să profite de ocazie. Evident, regula strălucirii e să aibă copii. Poate şi căţei, dar să-i camufleze bine.

Parcuri, terase, mall-uri, saloane. Azi, paparazzi-s peste tot. Tot ce mişcă, are păr blond, fustă scurtă şi geantă cu nişte iniţiale cunoscute şi copil la braţ e vizat. Nici măcar nu trebuie să deschidă gura sau să se dezbrace, că apar în presă. Nu e necesar nici să fi făcut nimic în prealabil sau să fi apărut pe undeva în ultimele luni. A auzit careva de ele? Perfect. Să luăm un exemplu. Laurette. S-a remarcat (adică ne-a intrat forţat în aria vizuală şi memorie) după ce a făcut pe asistenta, în urmă cu câţiva ani, într-o emisiune cu manele marca Bahmuţeanca. S-a certat cu fosta ei şefă, a început să se creadă model şi a născut. În afară de ceva cluburi studenţeşti, nu a făcut mai nimic. Dar astăzi şi-a dus copilul la mall. Şi, cum shoppingul nu cere carte sau talent, lumea a văzut-o, a fotografiat-o, iar ea s-a asigurat că publicul nu o uită. Că îi lua copilului de şase luni costume de baie pentru plajă, asta se scuză, doar e mulatru şi are suzete din latex. Totuşi, ca să fii divă nu trebuie să ai neapărat copil, căţel sau purcel, că doar orice regulă are şi excepţii. Asistenta mereu matinală Roxana Vancea şi-a făcut azi şi treaba de glumeaţă naivă, dar şi pe cea de vedetă cu "capital de imagine". Şi a venit la muncă în uniformă şcolară scurtă, cu codiţe şi-a sărit elasticul încălţată în platforme. A mai crescut puţin şi de Ziua Copilului, că doar din emisiunea cu pricina a ieşit la rampă şi Cruduţa. La mulţi ani, copii şi la mulţi ani, mondeni.