Să fii vedetă pare greu. Ai "multe job-uri", trăieşti din "capital de imagine" şi nu trebuie să ratezi nicio ocazie de mică bălăcăreală în intervalul orar în care gospodinele sunt predispuse la digerat bârfe inutile. Dar "munca" nu se opreşte aici. Trebuie să arăţi şi cum se cere.
Să presupunem că totul a început cu primele reviste pentru femei. Până atunci, oricum nu se dezbrăca mai nimeni pe nicio scenă, nu existau videoclipuri "de imagine" şi se trăia bine mersi din meserii care nu ridicau nicio sprânceană. Să considerăm şi că sânii Pamelei Anderson, buzele Angelinei Jolie sau fundul lui Jennifer Lopez au fost etaloane de frumuseţe. De acolo până la a trăi din filozofii irelevante şi scandaluri iscate din nimic de către fete puţin "modificate" n-a fost mare drum. Şi s-a mai schimbat puţin şi socoteala. În lumea mondenă, cam greu să trăieşti din ce ai, dacă nu e puţin "tunat". Cât plastic poate intra într-un om, ştim de la Bianca. La ce dimensiuni pot ajunge nişte sâni bine aranjaţi în laborator, ne-a arătat Nicoleta Luciu. Şi cum ajungi la bătrâneţe "tunată", a punctat prin prezenţă cetăţeanca Israela. Intervenţiile au cam devenit necesităţi la vârste post-adolescentine, şi nu mofturi. Margherita Clejanilor a vrut sâni şi a avut. Cruduţa, la fel. Cât despre botox, este marcă înregistrată a modei "răţuştelor". Şi în toată vâltoarea "îmbunătăţirilor" care-s musai, că trebuie şi e necesar, pentru că vede lumea şi nu-i frumos să nu fii frumos după cum decide moda, vedetele naturale sunt ori pe cale de dispariţie, ori criticate că nu-s perfecte, ori admirate, pentru că pot. Parcă nu prea mai e de mirare că Mihai Mitoşeru şi-a făcut liposucţie abdominală de lene să facă o flotare - două sau că, dacă mergi vara, cu un metrou aglomerat, observi minim trei bărbaţi pe metru pătrat, în pantaloni trei sferturi, fără pic de păr pe picioare.