PSD se pregătește de anticipate. Cel puțin asta reiese din mesajul transmis liderilor din județ de președintele social-democraților, Marcel Ciolacu. În acest scop a fost organizată o echipă de campanie națională care lucrează la acest proiect.
„Președintele (PSD-n.r.) Marcel Ciolacu ne-a dat ordin ca Partidul Social Democrat să se pregătească pentru alegerile anticipate. Ne-a spus că actuala criză politică va avea ca finalitate alegerile anticipate”, spune unul din liderii organizațiilor județene PSD.
Peste 2,1 milioane de pliante au fost distribuite deja către toate județele
Potrivit acestuia, la PSD a fost organizată echipa de campanie națională, care împreună cu consultanții partidului lucrează la strategia PSD în vederea anticipatelor.
„Peste 2,1 milioane de pliante au fost distribuite deja către toate județele. De altfel, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a avut în această săptămână discuții cu secretarii executivi din filiale pentru a le transmite planul de organizare pentru perioada următoare”, potrivit altor surse din conducerea social-democraților.
Conform acestora, în săptămâna care urmează sunt programate întâlniri cu echipele de online.
Marcel Ciolacu a declarat în dese rânduri că sigura soluție, în situația dată, ar fi un guvern de specialiști care să pregătească alegerile anticipate.
Klaus Iohannis vorbea despre „imposibilitatea declanșării de aleegeri anticipate”
Președintele Klaus Iohannis a afirmat recent că, „în realitate, este aproape imposibil de declanșat alegeri anticipate”.
„Ce ar aduce? Aceleași partide, probabil cu aceleași procente, poate puțin, puțin modificate, ceea ce ne-ar exact înapoi în situația în care suntem astăzi. Deci, în teorie, în Constituție sunt prevăzute astfel de alegeri, însă ele, constituțional, nu sunt bine definite și nu au avut loc niciodată până acum, din aceste considerente, alegeri anticipate. Faptul că un partid tot defilează cu alegeri anticipate mi se pare mai degrabă o formă de eschivă din partea acestui partid, decât altceva”, a declarat pe 7 octombrie șeful statului, informează Fanatik.ro.
Potrivit Constituției, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
Programul de guvernare al USR, AICI.