Din păcate omul are nevoie de evenimente tragice, din rândul celor apropiați ori care să îl vizeze direct, pentru ca să vadă adevărul și incapacitatea unor sisteme de a face față unor situațiide criză reală. Mai multe sisteme majore ale societății noastre își demonstrează acum din plin incompetența. Mă voi referi doar la două, unul sursă de probleme prin educația deficitară oferită și unul în care se vede incapacitatea celor educați de a gestiona crize reale - sistemul medical.
Este evident că sistemul medical românesc este depășit de situație în criza provocată de noul virus. Din spitale întregi, de exemplu Suceava, mai poate oferi asistență medicală un medic din peste 90 de cadre medicale.
În București suspecții așteaptă să fie măcar testați spre a putea fi apoi tratați corespunzător - a se vedea situația în care e jurnalistul Iulian Capsali și familia lui.
Probabil singurii care au fost proactivi și bine orientați au fost cei din Timișoara, restul au așteptat ordine ca să facă ce ar fi necesar. Ordine care nu au venit nici la timp, nici cum trebuie, nici susținute de măsuri eficiente la nivelul sistemelor integratoare.
Educația este de vină pentru că pregătește oameni pasivi, cu gândire fragmentată disciplinar, incompetenți deoarece transmite cu precădere cunoștințe și deprinderi, neintegratesistemic, nedemni de încredere deoarece nu au caracter, căci ea nu se ocupă explicit de așa ceva.
Oamenii astfel construiți vor fi incapabili să se descurce în situații de criză reală și cu prima ocazie vor trăda pe ceilalți din motive egoiste. Pentru a fi competent omul are nevoie de o gândire sistemică, de înțelegerea funcționării sistemelor inteligente, de un fel de a fi ce respectă si gestionează cu succes complexitatea lumii.
Educația curentă transmite doar cunoștințe și deprinderi specifice, care prin natura lor sunt informații pasive, intrasistemice, nu moduri de a acționa active, conștient adoptate din perspectivă transsistemică, eficiente. Elevii, studenții așteaptă după răbdarea lor (tot mai puțină) ca profesorii să le spună ce să facă.
În sistem ei au doar doua modele, după cum observa W. E. Deming, citat de P. Senge (în cartea A cincea disciplină): să se supună, precum elevii, sau să dea ordine, la fel ca profesorii. Nu se dezvoltă gândirea sistemică și atitudini proactive ori care să le permită o autonomie, o competență și o integrare autentică.
Sigur, eu nu doar critic, am căutat zeci de ani și propun soluții concrete. Vorbesc de câțiva ani chiar și în presă, nu doar în mediul educativ, despre o nouă educație bazată pe competență, mai nou de educația smart, singura capabilă să iasă din paradigma curentă degândire. Ea privește omul ca sistem inteligent, lumea ca un loc de viață pentru sisteme și interacțiuni între ele, despre nevoile intrinseci ale oricărui sistem inteligent care evoluează etc. Evident că inerția sistemului actual este prea mare spre a ieși de pe calea lui, pentru a adopta soluții mai bune. Prea puțini văd ineficiența lui, doar situațiile de criză ne permit să vedem asta, indirect. Desigur, dacă ne folosim cu adevărat de minte, altfel nici nu știm ce și de ce ne-a lovit.
Observăm ușor că decidenții din sistemul medical si din cel de gestionare a situațiilor de urgență sunt depășiți de situație, că soluțiile lor se bazează pe evitarea ei, nu pe confruntarea reală cu criza. Sperăm că scăpăm, că nu ne îmbolnăvim în masă. De aceea e suficient ca oamenii să se izoleze. Nu mai e necesar nici să-i testăm pe cei suspecți, pentru a vedea și gestiona situația reală, nici să-i urmărim, nici să protejăm cadrele medicale, care să-i poată ajuta. Scapă cinepoate. Cu gândire sistemică altfel vezi lucrurile. O criză este o perturbare majoră ce poatedestabiliza ori chiar distruge un sistem. Altfel evaluezi natura ei și mijloacele cu care realmente îi poti face față, întărești sistemul în părțile vulnerabile, nu fugi de ea, nu speri că nu va veni. Iar pentru acestea poți gândi local, ca manager de unitate, nu e nevoie să aștepți ordine de la șefi. Indiferent cum vor gândi ei, unitatea ta poate face crizei, căci ai gândit bine cum acționezi și ai luat măsurile necesare. Dacă toți, pe toate nivelurile, fac la fel, confruntarea cu criza ar fi un succes peste tot, nu un eșec lamentabil în care nu știe nimeni cine e vinovatul. In care doar pedepsim post factum in loc să acționăm inteligent ante factum.
Cum spuneam, e mai greu de văzut legătura cu educația pentru oamenii care nu gândesc sistemic. Dar incompetența și trădarea semenilor in interes personal ori de grup de pe orice nivel de integrare socială pleacă de la educația proastă, de la lipsa calităților necesare la cei pe care ea îi pregătește și îi oferă societății.