O întâlnire în Galeria Română, cu ocazia unui vernisaj al pictoriței Doina Botez, a fost punctul de plecare al acestui interviu. Criticul Dan C. Mihăilescu a acceptat să răspundă întrebărilor EVZ cu un zâmbet în colțul buzelor, care părea să spună: „Nu mă las provocat și, totuși”...
De la cea dintâi emisiune „Omul care aduce cartea”, în 2000, a reușit să capteze atenția, fără să pară că se luptă cu morile de vânt. Vorbește despre cultură oricând și în orice condiții. La vernisajul Doinei Botez a venit după ce a mai vorbit la alte două lansări de carte, pe o ploaie nebună, într-un București plin ochi de oameni și mașini. Deci, se poate. Totul este să vrei.
EVZ: Credeți că vi s-a mai schimbat firea cu trecerea anilor?
Dan C. Mihăilescu: Esențial, nu. Sangvin, umoral, reactiv, excesiv, infantil, vanitos, plin de capricii, alergic la tot ce ține de coerciție. Altminteri, sigur că fiecare deceniu a venit cu sporul său de cumințenie relativizantă, cu limitările și renunțările sale
- De ce vă este cel mai dor?
- De tălpițele, cârlionții, cefușoara și hohotele de râs ale fiică-mii de pe la 3, 4 ani.
- Uitându-vă la viața dumneavoastră pentru ce vă felicitați, pentru ce vă mus trați?
- Mă felicit pentru cultul familiei, al slujirii și dăruirii. Pentru generozitate. Îmi detest nerăbdările. Mai precis: nesăbuita cheltuire de sine care m-a împins să scriu și să public de cărți și mii de articole, dar nici o sinteză de istorie literară ca lumea.
- De ce fug oamenii de sensibilitate, de frumos? De ce nu vor săși recunoască latura umană?
- Pentru că a distruge e infinit mai ușor decât a construi, a ucide e infinit mai simplu decât a naște, iar cruzimea, egoismul și animalitatea sunt invariabil mai eficiente decât bunătatea, altruismul, armonia și frumusețea lăuntrică.
- Ce iubeați cel mai mult la 20 de ani, dar la 40? Ce iubiți cel mai mult astăzi?
- La 20, cultura și rockul. La 40, natura și-o masă bună, cu îndelungi taclale prietenești. La 60, diminețile cu Tania, la cafea.
- Dacă ar fi să vă mai nașteți o dată, unde ar trebui să fie, ce ar trebui să fiți, ce greșeli (n)-ați mai face?
- Aș renaște în Făgăraș, aș copilări în preajma stânelor, mi-aș venera înaintașii omorâți de dictaturi și aș munci din greu să ajung medic pediatru. Să vindec la nesfârșit pruncime. În rest, m-aș lepăda de elanurile autodistructive, ghidându-mă după vechiul îndemn de la Delphi – „nimic prea mult” – sau, în graiul Patericului: „tot ce e prea mult vine de la draci”.
- Ce umbră ați ruga să redevină ființă?
- Doamne, ce n-aș da să-i întâmpin pe Eminescu și Creangă în bojdeuca din Țicău! Aș da orice să-i așez (și să-i ascult bârfind) împreună la „Caru’ cu bere” pe Caragiale și Argetoianu. Și tare mi-e dor să-l revăd pe Ioan Alexandru în pridvor la Antim.
- Ați putea face un top 3 al împlinirilor personale și profesionale. La fel, la capitolul dezamăgiri?
- Trei împliniri: 1) cei aproape 40 de ani de căsnicie, 2) Ana Maria (fiica noastră) și 3) faptul că m-am lăsat de fumat după un sfert de secol de „Carpați fără filtru”. Cât despre cele trei înfrângeri, două ar fi titluri de cărți nenăscute („Povestea Generației 27”, „Enciclopedia vieții românești prin viața și opera lui I.L.Caragiale”), plus renunțarea la doctorat.
- Titani ai culturii fără de care n-ați fi fost ce sunteți?
- Shakespeare, Dostoievski, Eminescu.
- Prieteni care vă iubesc necondiționat?
- Ion C.: vrednic ortodox, electronist, 72 de ani, Costești-Vâlcea, pasionat de munte, livezi, cătină, brazi, foc în sobă, colinde străvechi și ninsorii.
- Nihil sine deo?
- Da.
- Dacă ați fi ministrul Culturii, care ar fi prima măsură pe care ați lua-o?
- Aici nu mă las provocat. Prefer să citez o replică de film american: „That, Mr. President, you don’t wanna know”.
- Cea mai dragă carte?
- Teatrul lui Shakespeare.
- Un eveniment pe care l-ați tot așteptat până acum și n-a venit?
- Rânduiala în viața românească. Dar cum să-ți mai vină mintea la cap, când în lume este așa de frig, iar tu ți-ai furat demult căciula !?
- Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, o zi pierdută?
- O zi câștigată. Ce pierzi nemuncind (în cazul meu: necitind sau nescriind) câștigi colindând, povestind cu prietenii, meditând, ascultând muzică, petrecând. Timpul liber asigură combustia eforturilor viitoare.
- Ați fi dornic să scoateți din minți vremurile acestea nebune măcar o dată?
- Nuuu. Nu-mi doresc decât o bună resemnare și moartea în somn.
- Ați fost vreodată împotriva curentului?
- Necontenit. Chiar și-n conformism, în șirul inevitabil de supuneri (politice, administrative, profesionale, sociale) care mi-au murdărit jumătate din viață, am stat mereu lipit de propria credință, cu fața către propriile idealuri, adevăruri, valori, ierarhii, opțiuni.
„Adevăratele valori își găsesc drumul”
Cum descrie strădania de a-și păstra nealterată etica profesională? Ca pe o etică de samurai. „Onoarea, fie și cu prețul vieții. Fatalism de oștean bătrân. Astfel încât, nu am altă pretenție de la cei nou-veniți decât „secularizarea amiabilă”. Mai precis: să ne lase să murim în liniște”.Reușește să ofere cititorilor agresați și împinși spre depresie șansa de a-și păstra normalitatea „prin – scuzați termenul – țicneală. Adică un amestec de onestitate, bulucire referențială, logopatie impetuoasă și autenticitate cu orice preț”. Cum rezistă jurnalismul cultural în fața agresiunii politicului, din punctul de vedere al lui Dan C. Mihăilescu e simplu. Prin forță morală, energie spirituală și puterea convingerilor. „Indiferent de vitregia contextului, de presiunile politice, financiare, mai devreme sau mai târziu adevăratele valori își găsesc drumul”, afirmă scriitorul și criticul Dan C. Mihăilescu.