Revista Historia, care a dedicat Regelui Mihai un dosar cu trimitere de pe copertă, cuprinzînd articole, care, cu mici excepție, se supun lucidității științifice, mi-a dat posibilitatea să reiau un amplu articol scris de mine în Expres Magazin din 9 ianuarie 1991 despre evenimentele din 25-26 decembrie 1990, cum le-am zis eu întîmplărilor, mult mai bogate decît gestul Regelui, stîrnite de descinderea Majestății Sale din 25 decembrie 1990.
Citit azi, articolul de acum 27 de ani, scris și publicat într-o vreme cînd cine spunea despre Rege altceva decît o calomnie era rapid etichetat de presa FSN-istă de la Adevărul, care n-ajunsese încă pe mîinile lui Burci pînă la Televiziunea Română, care n-avea consiliul de administrație ca prilej de ciubuc dat de partide celor care le ling clanțele, dă seamă de o realitate greu de imaginat azi, cînd toți au devenit regaliști, chiar și posibilii regicizi.
Pentru a ne face o imagine despre ipocrizia de care sînt în stare politicienii, reamintesc ce scriam atunci despre felul în care a prezentat în decembrie 1990 TVR știrea sosirii în țară a Regelui Mihai:
„Televiziunea a anunţat ştirea senzaţională a aterizării în ultima parte a emisiunii de Actualităţi, după o înghesuială de slujbe şi colinde, situînd astfel acest eveniment cu grave semnificaţii politice undeva între deschiderea unei expoziţii de înflorituri în lemn şi înfiinţarea unei noi asociaţii de locatari.”
La vremea respectivă Televiziunea publică era FSN-istă din tată-n fiu. Și azi e FSN-istă, chiar dacă azi FSN și-a pus fracul de PSD. Cu 27 de ani în urmă, TVR FSN-istă era republicană. Azi, TVR PSD-istă e monarhistă.
Conținutul articolului era rezumat într-o concluzie, menită a semnala că zilele de 25 și 26 decembrie 1991 nu pot fi reduse la clișeul vînturat azi chiar de cei care-l batjocoreau pe Rege dincolo de marginile bunului simț republican, Regele a fost alungat din țară! Zilele respective au fost – așa cum se vede din articolul reprodus în Historia din decembrie 2017 – prilej de clarificări politice spectaculoase între care s-a numărat cea privind capacitatea Guvernului de a face față unei situații de criză:
„Oricum, evenimentele din 25-26 decembrie 1990 s-au constituit pentru actuala conducere a ţării într-un examen vizînd capacitatea de a reacţiona în momentele de criză. Dacă ţinem cont de greşelile politice comise în efortul de a face faţă acestui moment, vom putea spune că răspunsul guvernului la o provocare a realităţii a fost catastrofal. Regele Mihai I ne-a făcut mat!”
Am făcut această introducere nu pentru a reaminti – cine mai are timp de reamintiri azi ? – că în primii ani postdecembriști am fost, prin comentariile semnate, și prin gazetele conduse, în prima linie a presei care a sprijinit soluția Regele Mihai în fruntea țării ca o soluție menită a definitiva o dată pentru totdeauna orientarea pro occidentală a unei Românii aflate la vremea respectivă în zona gri a continentului, ci pentru a explica intervenția în urma căreia am pus mîna pe punctul de vedere al lui Petre Roman, premierul de atunci al României, acuzat azi de a se fi opus vizitei lui Mihai I, gest politic la urma urmei, văzut în atmosfera de jale artificială din aceste zile ca o blasfemie.
Cu ceva timp în urmă, am primit de la Petre Roman, prin e-mail, următoarea invitație:
„Stimate Domnule,
Editura Cartea Românească a Uniunii Scriitorilor din România are plăcerea de a vă invita la evenimentul de lansare a volumului Despre pasiune în vremuri de libertate, al omului politic Petre Roman, volum dedicat perioadei decembrie 1989-octombrie 1991, cuprinzînd cele mai fierbinți momente ale Revoluției din decembrie 1989 și perioadei postcomuniste care a urmat pînă la lovitura antidemocratică de la sfîrșitul lui septembrie 1991, cînd Guvernul Roman a fost înlăturat.
Evenimentul va avea loc la Restaurantul Casa Albă aflat în Pădurea Băneasa, Aleea Privighetorilor 1-3, în imediata apropiere a Academiei de Poliție „Al. Ioan Cuza”, în ziua de luni, 18 decembrie 2017, începînd cu ora 12.15
Cu acest prilej, fiecărui cumpărător al acestui volum i se oferă gratuit de către Silvia Chifiriuc (soția lui Petre Roman) albumul său de muzică ușoară intitulat „E voia ta”.
Vă aștept cu drag, Călin Vlasie Director Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ”
Petre Roman și-a scris, în fine, memoriile ! Faptul nu putea decît să mă încînte. Despre aceste memorii vorbisem în mai multe rînduri cu Petre Roman. Așa cum am mai scris, am pledat și pledez pentru o amplă campanie de strîngere de documente despre postdecembrism, inclusiv memoriile principalilor politicieni și jurnaliști din această epocă istorică.
Sîmbătă, Petre Roman m-a sunat personal pentru a mă invita la lansarea cărții. L-am refuzat politicos, spunîndu-i că am de terminat un eseu uriaș pentru Historia și o rupere de ritm mi-ar fi catastrofală. L-am rugat mai întîi să-mi trimită sumarul cărții. Titlurile anunță o carte de referință între cele dedicate istoriei postdecembriste. Iată cîteva:
- Președintele al-Gaddafi mă asigură că teroriștii nu erau liberi;
- Tîrgu Mureș: un scenariu bosniac «avant la lettre»;
- Mihai Caraman. Democraţia şi spionii Moscovei;
- Virgil Măgureanu şi Vladimir Kriucikov;
- Editura tatei, editura lui Liiceanu;
- Puciul de la Moscova: «Asta nu schimbă drumul nostru»;
- KGB-ul ştia;
- Septembrie 1991. Mineriada minerilor şi cea politică.
Scrieți și despre Vizita Regelui din decembrie 1990? l-am întrebat pe Petre Roman la telefon. Da, scriu despre asta, mi-a răspuns. Am tresărit.
Despre evenimentele din decembrie 1990 s-au spus în aceste zile multe neghiobii, toate sub semnul folosirii unui moment din trecut pentru interesele mizere al prezentului. Și cum interesele mizere ale prezentului sînt din partea politicienilor și jurnaliștilor să tragă un ce folos din emoția colectivă stîrnită de moartea Regelui, în locul unei dezbateri aprofundate despre acel moment, nici azi limpezit (Casa Regală n-a produs nici pînă azi vreun document de arhivă), ne-am pricopsit cu o vînătoare de vrăjitoare în chestiunea Cine l-a alungat pe Rege. Din vrăjitoare în vrăjitoare s-a ajuns la Petre Roman. Luminarea unui eveniment istoric cere în chip necesar perspectiva tuturor celor implicați în desfășurarea lui. În cazul evenimentelor din decembrie 1990, în chip neo bolșevic, opinia publică a avut doar un punct de vedere. Cel al guvernelor de la vremea respectivă a lipsit. Convins că democrația impune în chip necesar și ascultarea Celuilalt, l-am rugat pe Petre Roman să-mi trimită textul din carte despre Vizita Regelui din decembrie 1990.
Reproduc mai jos textul ca pe un document istoric.
„Regele sosește în țară
Spre sfîrșitul lui decembrie 1990, am primit o cerere să mă întîlnesc cu Principesa Margareta. Nu a dorit să vină la Guvern, ci să ne întîlnim în particular. A zis că vine, dacă e nevoie, la mine acasă. Nu am avut absolut nimic împotrivă. Mi-a spus că Regele Mihai dorește să vină cu prilejul Crăciunului în România. I-am spus: «Alteță, sîntem la o săptămînă de Crăciun. Cred că lucrul acesta trebuie pregătit bine, nu am nimic împotrivă. Dar haideți să vină, așa cumsecade». Am asigurat-o că îi voi da tot sprijinul. Bineînțeles că în acel moment nu eram în nici un caz ceea ce se numește un monarhist. Din timpul vizitei făcute de mine în Spania, în aprilie 1990, cînd am fost primit de Majestățile lor, Regele și Regina Spaniei – într-adevăr cu multă simpatie și căldură, un detaliu vorbește de la sine; Regina Sofia, cînd am ajuns la Palatul Zarzuela, mi-a înmînat un mic album de fotografii făcute de dînsa de pe televizor, cu imagini din zilele revoluției noastre. Îl am și acum. La un moment dat, foarte luminos, Regele m-a întrebat «Ce părere ai de șansele monarhiei în România?» Am răspuns pe deplin sincer că, din păcate, Regele Mihai nu s-a implicat în lupta împotriva regimului Ceaușescu înainte de revoluție în ’88-’89, cînd lucrurile deveniseră dure în România. E adevărat, a lansat un apel după represiunea de la Timișoara. «În aceste condiții dumnealui nu apare ca o figură salvatoare a națiunii și există puține șanse ca România să evolueze către Monarhie.» Au spus că au înţeles bine punctul meu de vedere şi nu au mai insistat.
În discuţia cu Principesa Margareta a rămas că îi stau la dispoziţie să ne punem de acord. Eu am plecat la munte, pentru Crăciun, cu convingerea că m-am înţeles cu dînsa. Pe 24 decembrie, deci în ajun, Principesa a trimis acasă la mine o scrisoare în care a spus: «Vă anunţ că Regele Mihai soseşte în ţară». Nici comunicare publică, nici comunicare oficială. O scrisoare la mine acasă. Pe cînd eram la Predeal, am primit un telefon foarte urgent de la Doru Viorel Ursu, mai întîi, şi apoi de la Generalul Caraman, că se confruntă cu o situaţie specială, că Regele Mihai a aterizat pe aeroportul Otopeni sub o altă identitate. Cine l-a sfătuit pe Regele Mihai I să facă asta nu i-a fost prieten, ci mai degrabă duşman, pentru că asta este o încălcare gravă a legilor internaţionale. Pentru monarhişti, poate asta nu înseamnă nimic. Pentru mine însă, era o încercare grea în ce priveşte suveranitatea acestui stat. Două zile mai tîrziu, am afirmat că «România nu-i un stat fără cîini». A urmat episodul cunoscut, în care au plecat fără să fie opriți, pe zăpadă, viscol, spre Curtea de Argeș, unde spuneau că vor să meargă la mormîntul familiei regale – de ce tocmai atunci, nu se înțelege, apoi au fost opriți din drum și obligați să părăsească România. Asta a devenit o temelie pentru atacuri foarte dușmănoase. «Ați dat Regele afară din țară!» Trebuie să spun că din punctul meu de vedere nu a fost vorba nici o clipă de o respingere a unei asemenea vizite, lucru pe care îl convenisem cu Principesa Margareta. Dar m-am trezit cu o situație contrară celor convenite. Țin minte că Silviu Brucan a spus «Haideți să îl primim, să vorbim». În timp ce echipa mea îmi spunea «Nu e în regulă ca lucrurile să se petreacă prin violarea legilor țării și a legilor internaționale.» Nu era mult mai simplu, cum s-a întîmplat ulterior, ca statul român să îi recunoască identitatea, să îi ofere un pașaport diplomatic, cu numele pe care și-l dorea – Mihai I de România, să facă lucrul acesta în deplină libertate de a se organiza cum își dorește? Foarte acuzat pentru treaba asta a fost Iliescu, care a făcut niște precizări publice, dar în loc să fie simple, au fost de ordin general, antimonarhiste. Eu, personal, m-am confruntat cu o ieșire a purtătorului meu de cuvînt, Bogdan Baltazar, foarte bine pregătit, dar care, în numele guvernului, a ieșit cu o declarație anti-monarhistă. Andrei Pleșu a spus că își dă demisia din Guvern. A dat o declarație de dezaprobare a acțiunii de a-l readuce pe Rege la Otopeni pentru a pleca. Eu l-am chemat și i-am spus: «Bun, hotărăște-te totuși». Și în plină ședință de Guvern am avut o discuție și Pleșu a zis «Bine, renunț la demisie». A rămas membru în Guvern. Am fost categoric, nu puteam fi altfel. Trebuia să fim categorici şi să ne asumăm ce s-a întîmplat. Episodul însă a fost prezentat apoi ca fiind un act de samavolnicie împotriva Regelui, or nu fusese, iar sentimentele mele în favoarea Regelui Mihai au fost din ce în ce mai pozitive. Deşi am mai fost confruntat cu o situaţie de acest gen, în 1998, cînd regele a declarat că Principesa Margareta e moştenitorul tronului, o chestiune făcută cu totul nepotrivit. O vină o are aici şi Emil Constantinescu, care era preşedintele României, şi care m-a rugat pe mine personal să merg la această întîlnire cu Regele, nespunîndu-mi de ce. Era prezent şi Radu Vasile, prim-ministru. Constantinescu nu a venit, fiind preşedintele ţării. După ce am primit în faţă această nepotrivită impunere, am dat imediat un Comunicat în care am spus împrejurările în care povestea aceasta s-a întîmplat şi că nu mă pot exprima în favoarea acestei opţiuni. Nu aveam căderea să mă implic, iar prezenţa mea acolo nu a fost în calitate de preşedinte al Senatului. Constituţional ar fi fost cu totul nepotrivit.
Episodul acesta nu pot să îl închei fără a spune că pe fondul unor politici şi al unor guverne şi al unor oameni politici tot mai puţin pregătiţi, sau chiar incompetenţi, oarecum sentimentele faţă de Regele Mihai au devenit mai pozitive în rîndul populaţiei, fără ca să existe o opinie populară masivă în favoarea monarhiei. A fost un moment important cînd Regele s-a adresat Camerelor reunite ale Parlamentului, cînd a împlinit 90 de ani: un moment bun, un discurs bun, care a spălat obrazul României. Mi-am exprimat şi atunci marea admiraţie pentru cuvîntul şi angajamentele lui. Între timp a fost aşa numita reconciliere, cînd, undeva prin 2002-2003, Iliescu l-a chemat pe Rege, au avut o discuţie amicală şi lucrurile au căpătat un sens mai normal. E meritul lui Iliescu de a fi acceptat să realizeze această împăcare cu Regele. Episodul din decembrie ’90 a fost complicat şi alte episoade ar fi fost bine să nu mai existe. Parcursul României de după decembrie ’89 este presărat cu mult prea multe elemente constituite ca obstacole grele în calea normalităţii. E un lucru pe care istoricii ar putea să îl explice: de ce în 28 de ani a fost de neevitat apariţia unor momente anormale, dure, de tensiune, care nu s-au încheiat cu nimic pozitiv? E o întrebare deschisă.”
După ce Petre Roman mi-a trimis prin e- mail acest fragment din cartea sa, mi-am amintit însă că în vasta sa lucrare în 10 volume, România după Malta, Adrian Năstase se referă în mai multe rînduri la vizita Regelui, despre care a trebuit să comenteze și să reacționeze pe plan extern în calitate de Ministrul de Externe. Lucrarea lui Adrian Năstase intitulată Romînia după Malta folosește și notațiile zilnice de la vremea respectică ale lui Traian Chebeleu, șeful său de cabinet. În volumul trei al cărții am găsit un fragment care dezvăluie discuția dintre Juan Carlos lal Spaniei și Adrian Năstase despre vizita Regelui Mihai în timpul primirii de către Regele Spaniei a lui Adrian Năstase (21 februarie 1991), cu prilejul participări în capitala Spaniei la Reuniunea Extraordinară a Consiliului Miniștrilor Consiliului Europei:
„Transmite scrisoarea din partea primului-ministru Petre Roman.
Juan Carlos I: Mulţumeşte pentru scrisoare şi pentru sentimentele prieteneşti. N-a răspuns pentru că a luat-o ca o explicaţie.
E bine să ne spunem lucrurile deschis.
Adrian Năstase: Petre Roman are capacitatea de a fi foarte franc şi de a respecta în acelaşi timp sentimentele interlocutorului.
A fost o tensiune la un moment dat în legătură cu rolul fostului Rege Mihai în România postcomunistă.
Mihai I a fost în SUA, la Departamentul de Stat. A fost ca o campanie electorală.
E greu de adoptat o poziţie într-o chestiune delicată, dar este necesar să se ţină seama şi de opinia publică.
Va fi un referendum după ce Constituţia se va adopta în Parlament. Referitor la Rege: prin ambasadorul nostru la Berna i s-a propus să facă o cerere de redobândire a cetăţeniei române. Vrem să găsim o formulă convenabilă ambelor părţi şi demnă pentru un fost şef al statului român.
Juan Carlos I: I-a spus lui Mihai că sunt lucruri delicate, care trebuie tratate cu atenţie. A discutat cu Antoniade. I-a spus că e stupid să meargă aşa în România, fără o discuţie prealabilă cu puterea de la Bucureşti, dar a făcut-o. El a spus să nu o facă.
De acord să facem lucruri deştepte.
Trebuie lucrat cu cel care are puterea.
Adrian Năstase: Să lăsăm deschisă în continuare posibilitatea unei discuţii între părţi.
Juan Carlos I: Dacă el, Mihai, ar fi mai deschis, ar putea ajuta guvernul în luarea unei decizii favorabile.
Adrian Năstase: Regele ar putea avea un rol deosebit de constructiv.
Juan Carlos I: Regele Simeon îşi ajută foarte mult guvernul de la Sofia.
Adrian Năstase: Asigură că vrem să tratăm pe Maiestatea Sa şi familia în mod normal. La fel, şi cu ceilalţi membri ai familiei suntem foarte deschişi.
Juan Carlos I: Va fi bucuros să ajute la stabilirea unei comunicări normale.”
(Adrian Năstase, România după Malta, vol.3, Fundația Europeană Titulescu, București, 2007, pag. 370-371)
MAI MULTE PE EDITORIALE pe cristoiublog.ro