Clădirea Parlamentului European de la Bruxelles adăposteşte uneori câte o tărăşenie menită să aducă o adiere de pitoresc într-un loc al plicticoşeniei absolute tipice unei instituţii birocratice. S-au putut vedea, astfel, în distinsa hardughie, degustări de vinuri, obiceiuri exotice în plin spectacol, expoziţii culinare.
Într-un an, un europarlamentar român s-a apucat să împartă celor întâlniţi în cale mărţişoare. În absenţa unui manual de descărcat de pe Internet, mulţi dintre cei pricopsiţi cu şnurul nostru mioritic au crezut că e vorba de un talisman folosit de ciobanii noştri la seducerea caprelor de munte. Din când în când, dau buzna în binecunoscutul edificiu reprezentanţi ai Opoziţiei din fostele republici sovietice: Belarus, Kazahstan, Kirgistan. Într-o engleză vorbită de un rus, ei se plâng – şi pe drept cuvânt – că democraţia din ţara lor e una de paradă, un soi de dictatură bolşevică, în care locul tunicii şi al izmenelor l-au luat fusta scurtă şi chiloţii şnur. Marţi, 31 ianuarie 2012, Parlamentul European, sau, mă rog, clădirea care adăposteşte faimoasa Instituţie, a fost scena unui spectacol care le-a întrecut pe toate în pitoresc: Opoziţia dintr-o ţară membră a Uniunii Europene a venit să se plângă că e hăituită de cumplita dictatură din ţara respectivă. Cine a avut curiozitatea să urmărească spectacolul a rămas niţel perplex, vorba lui Gelu Voican Voiculescu de odinioară: 1) Condiţia de esenţă a aderării unei ţări la Uniune o constituie îndeplinirea până la virgulă a standardelor europene în materie de democraţie. În ianuarie 2007, România sărbătorea cu şampanie şi ţipurituri admiterea în Uniunea Europeană. După cinci ani de activitate în Uniune, încununată de numirea unui român într-unul din cele mai importante posturi de Comisar, România nu numai că nu înaintase pe calea democraţiei, cum ar fi fost de aşteptat, dar, mai mult, dăduse înapoi, ca un rac cu viteză viteză de TGV, ajungând în dictatura de tip Ceauşescu. Dacă aşa stau lucrurile – îşi vor fi spus cei ce urmăriseră spectacolul moldovalah – membrii Consiliului, ai Comisiei, ba chiar şi ai Parlamentului European, ar trebui să-şi facă harakiri. Asta deoarece numai un astfel de gest suprem ar putea spăla ruşinea de a fi asistat nepăsători revenirea unei ţări membre a UE la neagra dictatură ceauşistă. 2) Cuvântările liderilor Opoziţiei sugerau condiţia unor inşi abia scăpaţi din închisorile româneşti graţie intervenţiei lui Amnisty International şi al ameninţării cu o Rezoluţie a Consiliului de Securitate votată şi de Rusia, ajunşi la Bruxelles pitiţi în TIR-uri frigorifice, printre hartane de viţel congelate. Priviţi mai atent, oratorii nu prezentau nici un semn menit a trăda hăituirea: Bine hrăniţi şi bine înţoliţi la buticuri de lux pariziene, proaspăt bărbieriţi şi proaspăt parfumaţi, respirând prin toţi porii fericirea burgheză a omului care a călătorit la clasa întâi. Pentru ca bizareria să fie şi mai dihai, spectacolul era transmis în direct în România supusă dictaturii, şi alături de liderii hăituiţi se găseau liderii Puterii care-i hăituiau. Descumpănirea străinilor, în trecere pe acolo spre bufet, a luat sfârşit, ca prin farmec, când şi-au dat seama ce limbă se vorbea la întâmplarea din clădirea Parlamentului: Era româna! Auziseră limba asta seară de seară la televizor, când se difuzau secvenţe din Bruxelles cu ţigani ciorovăindu-se pentru o ciordeală, scuipându-se reciproc şi arătându- şi unul altuia bucile răpănoase. Concluzia a căzut imediat: Şatra moldo-valahă şi-a mutat cortul în Parlamentul European! Politicieni şi jurnalişti ai Puterii au făcut mare caz de iarmarocul românesc din clădirea Parlamentului European. S-a vorbit de Opoziţia care a mers să se plângă pe la Înaltele Porţi, ba chiar şi de fulgerele care ar putea să cadă asupra bietei noastre ţărişoare din cerul de la Bruxelles. Cum se întâmplă de obicei în ultimul timp, reacţia Puterii n-a făcut altceva decât să dea o mână de ajutor Opoziţiei. Cine ştie cât de cât realităţile din Parlamentul European îşi dă seama că pitorescul spectacol moldo-valah de marţi, 31 ianuarie, un soi de Căluşarii fără falus, n-a avut în Instituţia cu pricina nici măcar ecoul apei trase la WC de secretara unui europarlamentar occidental. N-au ştiut liderii USL că manifestarea va fi perfect inutilă în planul Parlamentului European? Fireşte că au ştiut. Cum de altfel au ştiut şi ştiu că tema dictaturii din România intră în conflict cu adevărul trăit zi de zi de alegătorul băştinaş. Stă în gena politicianului român să supraliciteze demagogic realitatea. Falnic urmaş al lui Caţavencu, politicianul român e capabil să zbiere că e sărăcie strigătoare la cer în supermarketul aglomerat şi că toate româncele sunt fecioare, în plin bordel. Dar chiar şi în supralicitările de sorginte demagogică, nu poţi trece dincolo de hotarul înfăţişării albului drept negru şi invers. Spusele politicianului sunt auzite nu numai de chibiţii electorali, orbi şi surzi la cele din jur ca un cocoş de munte amorezat, ci şi de oamenii normali, cei care, în ultimă instanţă, înclină balanţa la alegeri. Şi orice om normal poate vedea că în România nu e dictatură, ba mai mult, judecând după dispreţul faţă de legi, darea cu tifla la autorităţi, e o imensă brambureală. Derapajele de la standardele europene nu sunt expresia unei voinţe, ci expresia instituţiilor noastre de parodie – de la Preşedinţie până la Judecătoria de Ocol – care n-au devenit autentic democratice, ci imitatoare balcanice ale acestor instituţii. Liderii USL au pus la cale reality-show-ul de la Bruxelles nu pentru spectatorii străini din Parlamentul European, ci pentru telespectatorii români de acasă. Fleacul de la Bruxelles a devenit rapid pe televiziunile Coaliţiei politico-mediatice "Jos Băsescu!" un moment de rezonanţă planetară: Parlamentul european a luat în dezbatere dictatura din România! Pentru această dramatizare a fleacului s-au folosit din plin obişnuitele trucuri ale presei de tip Trompetă: titluri de un partizanat orb, relatări cu sufletul la gură, comentarii isterice. Totul făcut în aşa fel încât populimea din România să fie convinsă o dată în plus că regimul Băsescu e pe ducă şi pe plan extern. Întâlnim în tărăşenia de la Bruxelles un truc electoral folosit deja şi în cazul protestelor cu iz de montaj literar-artistic şi în cazul grevei parlamentare. Am intrat într-un an electoral. USL şi-a dezvăluit deja, prin acţiunile puse la cale în ianuarie 2012, unul dintre instrumentele la care va apela din plin în acest an de bătălie. Rămâne de văzut dacă PDL şi-a dat seama de această nouă şi ingenioasă şmecherie electorală. Judecând după felul haotic în care a reacţionat până acum, tare mă tem că PDL nu-şi dă seama nici pe lume ce trăieşte! Cum să-şi mai dea seama, în aceste condiţii, de ceea ce face Opoziţia?!