Mulți români care călătoresc în străinătate sînt, cel puțin pînă la întoarcerea în țară, un soi de Dinicu Golescu deținător de cont pe Facebook.
Iscusitul ispravnic Dinicu Golescu a rămas în istoria literaturii, dar și în istoria turismului românesc, prin folosirea experienței aparte care e călătoria peste hotare pentru a raporta uimitoarele lucruri văzute la nenorocitele realități din țară.
Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826, în Austria, Italia, Bavaria, Elveția și tipărită la Buda în 1826 surprinde prin uimirile autorului la cele întîlnite în cale. Orice impresie pe parcursul unui voiaj peste hotare depinde crucial de experiența anterioară. Lumea din jur nu poate fi văzută altfel decît din perspectiva celor lăsate acasă. Altfel vede România, ca să dau un exemplu, un englez decît un kenyan.
Kenyanul se gîndește cu supărare c-ar fi bine să aibă și la el acasă, lift, pe cînd englezul se uimește că pe lumea asta mai pot exista vaci înjugate la căruță fără ca ONG-urile de apărare a animalelor să nu protesteze făcînd mu–mu pe rețelele sociale.
Brav român, adică urmaș legitim al lui Dinicu Golescu, ori de cîte ori călătoresc în străinătate, pe lângă tembelismul de tip turistic, mă preocupă lucrurile care ar putea să se găsească și în România, dacă România n-ar fi ceea ce este încă de pe vremea lui Dinicu Golescu: O raia a Înaltelor Porți succesive de-a lungul Istoriei, în care demnitarii n-au altă preocupare decît să nu supere portarii de la Înalta Poartă.
Se înțelege lesne de aici că și-n călătoria din vara asta, de lucru ca toate experiențele mele de vacanță, am fost atras de lucruri care, fără prea mare efort, ar putea deveni realități și la noi.