Cristina Gherasimov a fost învestită în funcția de vicepremier pentru integrarea europeană

Cristina Gherasimov. Sursa foto: presedinte.md

Ceremonia de depunere a jurământului de către Cristina Gherasimov s-a desfășurat la Președinție. Gherasimov a fost secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Cristina Gherasimov va fi și negociatorul-șef al Republicii Moldova în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Ea urmează să conducă Biroul pentru integrare europeană.

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei”, a jurat Cristina Gherasimov.

Cristina Gherasimov. Sursa foto: presedinte.md

Cristina Gherasimov are experiență în instituțiile statului

Președinta Maia Sandu a declarat că Cristina Gherasimov are experiență în instituțiile statului, inclusiv în instituția prezidențială, iar acest fapt o va ajuta la organizarea proceselor în mod eficient. „Să reușim să implicăm toată lumea și să ne putem mișca cu pași rapizi pentru ca în viitorul cel mai apropiat să ajungem la linia de finiș, să putem să sărbătorim aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Este mult de lucru, este o responsabilitate enormă, dar am încredere”, a a declarat Maia Sandu, citată de ipn.md.

Maia Sandu. Sursa foto: presedinte.md

„Cred că este cel mai important lucru pe care îl avem de realizat – să construim Europa acasă”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Până la învestire, Cristina Gherasimov a fost secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Anterior a deținut funcția de secretar general al Aparatului președintelui Republicii Moldova, dar și pe cea de consilier prezidențial în domeniul politicii externe și al integrării europene.

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Reamintim că preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat, pe 14 decembrie, că liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova

După votul pozitiv al Consiliului European  urmează un proces de evaluare sau „screening” al legislației moldovenești pentru a se analiza în ce măsură aceasta corespunde cu cadrul legal european. Ulterior, vor începe negocierile propriu-zise pe marginea celor 33 de capitole.