Cristian Terheș: „Sub pretextul combaterii unui virus, despre care tot mai multe persoane și instituții avizate spun că a fost dezvoltat în laborator, guvernele lumii - indiferent că au fost pretins de stânga ori de dreapta - au impus măsuri draconice de subminare a drepturilor omului și subjugare a populației, de o uniformitate și amploare la scară planetară fără precedent în istorie”.
Cristian Terheș, europarlamentar din Partidul Național Conservator Român (afiliat cu Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni) cu ocazia Anului Nou, a postat un comentariu privind măsurile de supraveghere și sacrificarea libertății populației „sub pretextul combaterii unui virus”.
Europarlamentarul a spus că Nicolae Ceaușescu era mic copil față de Bruxelles.
Cristian Terheș: UE preia modelul autoritar de la China
Toate guvernele, „indiferent că au fost pretins de stânga ori de dreapta - au impus măsuri draconice de subminare a drepturilor omului și subjugare a populației, de o uniformitate și amploare la scară planetară fără precedent în istorie”.
Măsuri similare de supraveghere în masă a populației au fost implementate în Republica Populară Chineză condusă de Xi Jinping. Europarlamentarul spune că Uniunea Europeană a preluat creditul social, certificatul digital, moneda digitală și portofelul digital de la modelul chinez.
„Omul, dintr-un subiect cu drepturi și libertăți fundamentale inalienabile, a ajuns să fie socotit un obiect asupra căruia guvernul/statul/o majoritate politică poate dispune cum dorește”.
Europarlamentarul spune că „viziunea marxistă asupra omului și relației cetățean-stat” a mai fost implementată în Uniunea Sovietică.
Cristian Terheș: Uniunea Europeană avea altă viziune decât cea marxistă
Europarlamentarul conservator spune că proiectul european avea cu totul altă viziune decât cea marxistă, fiind opusă acesteia.
„Dacă în marxism omul era subjugat statului, în proiectul european statul era văzut ca fiind în slujba omului. Părinții fondatori ai proiectului european vorbeau la finele anilor '40 despre reconcilierea între națiuni ce s-au decimat reciproc în perioada celui de-al doilea război mondial, reconciliere ce își are fundamentul în Biblie. Tot acești părinți fondatori vorbeau atunci despre importanța "demnității umane", ce își are izvorul în faptul că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și răscumpărat cu preț de sânge”.
Potrivit lui Cristian Terheș, părinții fondatori ai Uniunii Europene, vorbeau despre suveranitate națională, egalitate între națiuni, "unitate în diversitate" și "pace prin prosperitate", toate realizate prin procese democratice. Un exemplu dat, Robert Schuman, unul dintre părinții fondatori ai proiectului european, spunea în cartea „Pentru Europa" că „ceea ce caracterizează un stat democratic sunt obiectivele pe care și le stabilește și mijloacele pe care le folosește pentru a le atinge. Democrația este în slujba oamenilor și lucrează în acord cu ei."
El adaugă, că la fel ca după modelul american, democrația își datorează existența religiei creștine, citându-l pe Schuman: „S-a născut în ziua în care omul a fost chemat să realizeze în această viață temporară demnitatea fiecărei persoane umane, în libertatea sa individuală, în respectarea drepturilor fiecăruia și prin practicarea iubirii frățești față de toți. Niciodată înainte de Cristos nu au fost formulate asemenea idei. Democrația este, așadar, legată de creștinism, din punct de vedere doctrinar și cronologic".
Suveranitatea națională, înlocuită cu vasalitatea?
Cristian Terheș relatează că înainte de a fi europarlamentar, a citit despre atacul constant al marxismului și neomarxismului asupra fundamentului creștin al proiectului european și împotriva României: „nu mi-am putut imagina că e atât de grav. Am luptat în pandemie împotriva acestor măsuri demonice pentru că subjugau omul și-i negau drepturile și libertățile fundamentale”.
Europarlamentarul conservator avertizează că deciziile luate de reprezentanții aleși democratic se doresc a fi înlocuite cu deciziile unor birocrați nealeși de nimeni:
„Valorile iudeo-creștine, pe care este fondată Europa, se doresc a fi anihilate de neomarxismul ce amenință lumea și înlocuite cu non-valori ce au ca finalitate înrobirea şi îndobitocirea omului. Libertatea individuală se dorește a fi înlocuită cu robia și controlul statului. Suveranitatea națională se dorește a fi înlocuită cu vasalitatea. Alegerea la aceste scrutinuri e simplă: suveranitate sau vasalitate, libertate sau robie”.
În 2024, în România se vor desfășura patru tipuri de alegeri, inclusiv alegerile europarlamentare între 6 și 9 iunie.