Cristian Rizea se teme de pronunțare. Proces blocat la etapa pledoariilor

Cristian Rizea/ Sursa foto: EvZ

Republica Moldova. Fostul deputat PSD, Cristian Rizea, deținut în penitenciarul Rahova pentru acte de corupție, blochează pronunțarea unei decizii în litigiul împotriva Președinției Republicii Moldova. Acesta vrea să-și recupereze identitatea - Mihai Cristian Luigi, retrasă în 2020 de fostul șef al statului, Igor Dodon.

Reprezentantul lui Cristian Rizea la Chișinău a cerut recuzarea judecătorului Igor Barbacaru. Solicitarea a blocat procesul de finalizare a examinării dosarului, care era la etapa pledoariilor. Așa cum cererea a fost respinsă, aceasta a fost contestată la Curtea de Apel Chișinău. Respectiv, și pronunțarea se amână pentru o perioadă.

Avocatul a cerut și atragerea în proces a Agenţiei Informaţionale de Stat „Moldpres”, Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS), însă și acest demers a fost respins.

Sursa Facebook/ Cristian Rizea

Cum a rămas Rizea fără identitate moldovenească

În mai 2019, autoritățile române au solicitat autorităților de la Chișinău extrădarea lui Rizea. Atunci, Ministerul Justiției a declarat că nu poate iniția procedura de extrădare, deoarece Cristian Rizea este și cetățean al Republicii Moldova.

Un an mai târziu, fostul președinte Igor Dodon i-a retras cetățenia lui Rizea, dar acesta a contestat decretul prezidențial în instanță.

Pe 27 aprilie 2023, Cristian Rizea a fost extrădat autorităților din România, unde își ispășește pedeapsa pentru acțiuni de corupție.

Proces cu foștii aliați politici

Politicianul s-a refugiat la Chișinău cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanță. Câțiva ani mai târziu s-a lansat în politică. În luna septembrie începe examinarea unei noi cauze împotriva lui Cristian Rizea, care este de departe cel mai pârât personaj cu ambiții politice din Republica Moldova. De data aceasta, aliatul său de cândva, Vladimir Dachi, încearcă să-și recupereze banii pe care i-a investit în ideile și luxul fostului psd-ist.

Sursa foto: arhiva EvZ

Anterior, Vladimir Dachi l-a denunţat pe Cristian Rizea la poliţie pentru că i-ar fi furat lucrurile personale. Dachi susține că i-a împrumutat bani lui Cristian Rizea. Ultimul ar fi avut nevoie de resurse ca să-și poată aranja viața, după ce a fugit de justiția română la Chișinău.

Printre bunurile procurate s-ar număra conacul de pe strada Cireșilor din capitală, unde Rizea ducea o viață plină de huzur. Mai mult, Dachi spune că i-ar fi dat bani și pentru cheltuielile de întreținere.

Casa lui Rizea de la Chişinău/Sursa foto: EvZ