Europarlamentarul Cristian Preda susţine că premierul României nu a dorit „să lămurească drama din Apuseni”, ci să se folosească de aceasta pentru a se răzbuna. „Premierul a pus semnul egalității între guvernare și răzbunare”, spune Preda.
„Victor Ponta a cerut convocarea CSAT pentru a solicita demiterea lui Marcel Opriș. Nu a vrut să lămurească drama din Apuseni, ci doar să acopere propria incompetență folosind masca unui politician necruțător. Era doar răzbunător.
Premierul i-a pus gând rău lui Opriș în 2012 și vrea să-l demită cu orice preț. Nu a căpătat satisfacție. Președintele a explicat că problema nu e STS, ci coordonarea acțiunii diverselor instituții care au intervenit. Fără a pronunța numele coordonatorului, șeful statului a îndreptat atenția spre premier”, scrie Cristian Preda pe blog. El crede că nu vor exista şanse ca STS să fie trecut în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
„Pentru o asemenea schimbare, va fi nevoie de avizul CSAT. O spune clar articolul 4 din Legea de organizare a acestei instituții. E foarte puțin probabil ca membrii CSAT să avizeze o asemenea năzdrăvănie.
Din două, una: ori Ponta nu știe ce prevăd dispozițiile legale și a improvizat, ori știe foarte bine, dar vrea ca masca pe care și-a fabricat-o să nu cadă prea repede. În orice caz, premierul a pus semnul egalității între guvernare și răzbunare”, concluzionează europarlamentarul.