Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a vorbit despre relaţia PSD-PNL. Acesta a creionat portretul lui Nicolae Ciucă, dar și pe al lui Marcel Ciolacu.
Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat că relaţia PSD-PNL funcționează și că cele două partide nu s-au trădat între ele.
El a mai spus că fostul premier Nicolae Ciucă este un om de cuvânt și că apreciază asta. Despre Marcel Ciolacu a declarat că este „spectaculos în privinţa comunicării”.
„Nu cred că arată mai rău, sunt oameni noi, mai toţi, este vremea lor, de câte ori cineva spune că nu îmi convine că PNL e conndus de cutare, sau PSD, nu au dreptate. Şi PNL şi PSD au conducătorii pe care îi pot avea la momentul respectiv”, a afirmat fostul lider PNL.
Crin Antonescu a mai declarat că George Simion este „veteran” între liderii PNL, PSD şi USR. El a spus că „Marcel Ciolacu face politică de mulţi ani, dar ca lider e nou, iar Ciucă nu a făcut politică, deloc”. „A fost militar de carieră, e chiar debutant, ceea ce îi complică situaţia, este un rol foarte complicat. Domnul Drulă la fel”, a spus Antonescu.
Crin Antonescu, despre relaţia PSD-PNL.
Crin Antonescu a spus consideră că parteneriatul dintre Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă funcționează foarte bine și că nu s-au trădat.
„Au parcurs această perioadă a guvernului de coaliţie în nişte parametri normali pentru o coaliţie, nu au avut divergenţe la vedere cel puţin”, a spus fostul preşedinte PNL, adăugând că „până una alta, par a nu se trăda”.
Calitățile lui Ciucă și ale lui Ciolacu
Fostul lider PSD l-a felicitat pe Nicolae Ciucă pentru corectitudine și pentru capacitatea de a respecta un cuvânt dat. Acesta a avut cuvinte de laudă și la adresa actualului premier Marcel Ciolacu.
„Impresia care mi-a lăsat-o domnul Ciucă, de exemplu, este că are ceva care chiar e mai rar, eu cred că seriozitatea, corectitudinea, capacittatea de a respecta un cuvânt dat, este la domnul Ciucă autentică, e ingenuă, e reală, până la proba contrarie”. Despre Marcel Ciolacu, Crin Antonescu a spus că este ”spectaculos în privinţa comunicării, cel puţin”. ”M-a surprins pentru că pare că în cea mai mare parte parcurge foarte bine acest rol”, a subliniat Antonescu la Prima News.