Un băiețel de opt ani a fost inculpat pentru crimă în Statele Unite, fiind acuzat că a lovit mortal o fetiță de un an, în pătuțul său, pentru că plângea, în timp ce mama acesteia se afla la discotecă.
Sean Edwards, purtător de cuvânt al poliției din Birmingham, Alabama, a declarat, citat de AFP:
„De 22 de ani, de când fac această meserie, este afacerea cea mai tristă de care a terbuit să mă ocup.”
Mica victimă, Kelci Lewis, și mama ei, Katerra Lewis, de 26 de ani, au mers la o prietenă a femeii, care avea ea însăți mai mulți copii. Ancheta poliției a stabilit că cele două mame prietene au plecat la discotecă pe la ora 23 și s-au întors pe la 2 dimineața.
Astfel, cei șase copii, cu vârste între 1 și 8 ani, au rămas singuri în casă, scrie presa locală.
Locotenentul Edwards relatează:
„Copilul de 8 ani a devenit extrem de nervos, căci micuța de un an nu se oprea din plâns. Atunci a agresat-o cu multă violență. Ținând cont de inconștiența mamei, aceasta a fost inculpată pentru omucidere involuntară.”
Când femeile au venit acasă, au mers imediat la culcare, fără să se mai uite la copii. Medicii susțin că dacă fetița era dusă atunci la spital ar fi putut fi salvată.
Faptele au avut loc la începutul lui octombrie, însă poliția nu a anunțat inculparea băiețelului decât după o lună. Katerra Lewis a fost pusă în libertate după ce a plătit 15.000 de dolari cauțiune.
În cele mai multe țări, copiii sunt considerați ne-responsabili pentru infracțiunile lor penale, sub o anumită vârstă. În Statele Unite, vârsta pentru responsabilitatea penală este stabilită de fiecare stat în parte. Alabama face parte dintre statele unde nu există o vârstâ minimă pentru răspunderea penală.
Băiatul de 8 ani va fi judecat de un tribunal pentru copii și riscă o pedeapsă cu închisoarea într-un centru de minori până la vârsta de 21 de ani.
La începutul lui octombrie, în statul Tennessee, o fetiță de 8 ani l-a împușcat pe un băiețel de 11 ani, din vecini, după ce s-au certat pentru un cățeluș.