Atunci când se naște cineva în familia mea sau în familiile prietenilor, nu mă pot uita la copil fără să mă gândesc la ce se pregătește pentru el din neglijența "guvernelor", cu ce probleme se va confrunta el când va ajunge la maturitate. (…) Ca să nu mai vorbesc de cei născuți francezi (...), condiționați încă din leagăn de încrucișarea atât culturală, cât și comportamentală, a raselor, de imperativul unei Franțe diverse, de toate excesele anticei carități creștine...
Ei nu vor avea ce să facă decât să renunțe la ei înșiși și să se lase turnați în tiparul fixat pentru cetățenii Franței anilor 2050.” Previziunea sumbră a unei Europe muribunde, care nu-și mai poate apăra urmașii, îi aparține scriitorului francez Jean Raspail, unul dintre primii occidentali îngrijorați de pericolul extincției națiunilor europene. Cartea sa „Tabăra sfinților”, publicată în 1973, a provocat un val uriaș de critici. Asta pentru că romanul descrie o posibilă distrugere a civilizației occidentale prin imigrarea în masă a Lumii a Treia în Franța și Occident. La aproape patruzeci de ani de la publicarea inițială, romanul a revenit la lista celor mai bine vândute în 2011.
Pentru Raspail, însă, noul succes comercial al cărții sale n-a fost o bucurie. Scriitorul e profund marcat de amenințarea care planează asupra poporului său.
Într-un articol din 2008, numit „Toată Europa merge spre moarte”, Raspail afirmă că destinul țării sale, dacă nu al întregii Europe, e pecetluit. ”Această situație este ireversibilă și va duce la marea schimbare din 2050. Atunci va începe cu adevărat „dansul”, când cei născuți francezi vor reprezenta numai jumătate din populația bătrână a țării, restul fiind africani, nord-africani, negri sau asiatici din toate părțile, din nesecatul rezervor al Lumii a Treia, musulmani, inclusiv fundamentaliști și jihadiști. ”
Raspail schițează două posibile scenarii în ce privește viitorul francezilor care vor ajuge să trăiască acele timpuri. Prima ipoteză este, în opinia sa, rezistența izolată. „Poate cincisprezece milioane de francezi - nu neapărat toți albi - vor vorbi încă limba noastră și vor rămâne impregnați de cultura și istoria noastră, așa cum suntem și noi.(...) Această comunitate se va baza pe familiile sale, rata natalității, endogamia supraviețuirii, școlile sale, rețelele sale paralele de solidaritate, poate chiar zonele sale geografice, porțiunile de teritoriu, cartierele sale, chiar și locurile de siguranță și, de ce nu, credința creștină și chiar catolică”. Această rezistență nu va fi însă de lungă durată, spune Raspail. „Conflictul se va produce la un moment dat. Ceva ca eliminarea kulacilor prin mijloace legale adecvate.”
Există și o a doua ipoteză, nu neapărat opusă, care ar putea surveni la un moment dat, și pe care Raspail o numește Reconquista (Recucerirea). Raspail crede că nucleele de rezistență franceză se vor ridica până la urmă la luptă pentru a-și recuceri patria pierdută. „Ar fi un roman periculos cel scris pe acest subiect. Nu o voi face, am scris deja unul (Tabăra Sfinților n.r.). Autorul acestei cărți probabil nici nu s-a născut însă, dar această carte va ieși la timp, sunt convins de asta.”
Jean Raspail, care are acum 93 de ani, pare că nu mai speră în supraviețuirea Franței. În opinia lui două sunt forțele care o sufocă. În primul rând un cancer interior- renegații Franței. „Uneori mi-e greu să recunosc că sunt compatrioții mei. Eu simt că li s-ar potrivi cuvântul renegat (Persoană care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa n.r. ), dar există o altă explicație. Ei confundă Franța cu Republica. (…) Mi se pare, într-un fel, că ei o trădează pe prima pentru cea de a doua”. Dar inamicul interior are un aliat de nădejde, uriașa forță demografică a Lumii a Treia. Pentru a ne reda exact amploarea acestei amenințări, Raspail dă un citat înfricoșător din discursul ținut de fostul președinte algerian Houri Boumediene în 1974: „Nu există atâtea bombe atomice ca să poată opri valul uriaș al milioanelor de oameni care vor părăsi într-o zi partea sudică, mai săracă a lumii, pentru a pătrunde în spațiile relativ deschise ale emisferei nordice bogate, încercând să supraviețuiască”. Pentru Raspail, acest val uriaș e Apocalipsa, sfârșitul Franței și al Europei.