Vlad Cosma a reiterat ideea că dosarele instrumentate de DNA PLoiești sunt pline de probe false. Într-o intervenție, în direct, la România TV, fostul deputat a declarat că a fost șantajat pentru a face declarații false.
„Am fost nevoit să particip la acest joc ilegal prin șantaje fizice, psihice și la adresa familiei mele”, a spus Vlad Cosma.
Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, rejudecarea dosarului în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani închisoare.
”Nu pot decat sa trag concluzia ca ceea ce am prezentat acolo a adus la solutia pe care o vedem noi astăzi. Sunt multe alte date concrete pe care nu le-am prezentat in spatiul public, dar pe care le voi prezenta in continuare la audierile unde am fost chemat, dar si la Parchetul General, iar acolo o sa duc in continuare date concrete, dosare, anchete care fac obiectul anchetelor. Este o reactie de bucurie pentru ca am simtit ca in Romania cetatenii pot avea parte de un proces corect”, a spus Vlad Cosma la Antena3
Fostul deputat Vlad Cosma a fost audiat, luni, la Instanţa supremă în dosarul în care Sebastian Ghiţă este acuzat că ar fi intervenit pe lângă şefi din Poliţie şi Parchete. Cosma jr. a relatat cum procurorul Mircea Negulescu l-a pus să semneze declaraţii false, ca martor protejat, pe care le folosea apoi tot împotriva lui.
„Îmi aduc aminte de râsetele lui Onea, Negulescu şi ale polițistuljudiciar Iordache din birou când se introduceau pasaje neadevărate, care mă incriminau pe mine. Trebuia sa semnez declarația pe care nu am citit-o dar am văzut ce s-a redactat şi era în stilul lui Negulescu: am auzit, mi se pare că, ştiu că...”, a declarat Vlad Cosma.