Un polițist român este acuzat că ar fi ajutat un deținut să introducă obiecte interzise în penitenciar. Mai mult, acesta ar fi știut că persoana privată de libertate vrea să evadeze. Pentru a-i cumpăra tăcerea, deținutul i-a promis că îi va oferi sumă generoasă.
Polițist acuzat de corupție. Legătură interzisă cu un deținut
Agentul ar fi primit sume importante de la deținut și în prezent este cercetat de DIICOT. În schimbul sumelor respective, polițistul ar fi introdus în penitenciar un telefon mobil și un cablu de date. De asemenea, persoana privată de libertate ar fi cerut și un lacăt și o pânză de bomfaier.
Mai mult, negocierile dintre polițist și deținut ar fi avut legătură cu evadarea, în urma căreia agentul urma să primească un apartament.
Anchetă amplă
Conform procurorilor, în intervalul mai –septembrie 2024, agentul ar fi primit 1.500 de euro, 5.000 de lei și 2.000 de lei. Banii ajungeau la acesta prin intermediul unei alte persoane cercetate. În schimbul lor, polițistul a introdus obiectele interzise în centrul de detenție.
Mai mult, bărbatul aflat în arest preventiv i-ar fi promis acestuia inclusiv contravaloarea unui apartament. Pentru suma respectivă, agentul ar fi urmat să îl ajute să evadeze.
„În sarcina a două persoane (aflate sub măsura arestului preventiv) s-a reținut că în perioada 2023 - mai 2024 ar fi procurat, transportat, depozitat, manipulat și distribuit droguri”, arată procurorii DIICOT.
Polițist acuzat de luare de mită
procurorii DIICOT au efectuat percheziții la domiciliul acestuia și au ridicat probe importante legate de sumele încasate.
Astfel, ambii implicați au fost reținuți pentru luare de mită șj dare de mită. De asemenea, agentul este acuzat de și de „introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reținere și arestare preventivă, de către personalul centrelor de reținere și arestare preventivă”.
Totodată, în aceeași cauză sunt cercetate alte două persoane.