V-ați făcut iluzii că politicienii europeni sau din America de Nord sunt mai breji decât corupții din politica românească? Ei bine, chiar dacă par să nu doarmă noaptea de grija bieților imigranți și a minorităților sexuale, năravurile „partenerilor europeni și euro-atlantici” sunt aceleași- interesul poartă fesul. Ultima dovadă vine din Canada, unde junele prim al globalismului-progresist, Justin Trudeau, a fost prins cu mâța în sac.
Mare amator de imigranți și luptător înflăcărat pentru drepturile tuturor minorităților sexuale, premierul cu șosete colorate (cum e numit de internauții de dreapta) a încălcat regulile de etică în scandalul de corupție legat de gigantul SNC-Lavalin. Aceasta este concluzia la care a ajuns comisarul canadian de etică Mario Dion.
De altfel, însuși premierul canadian a acceptat raportul, chiar dacă și-a manifestat dezacordul cu unele dintre concluziile sale. Întregul scandal a început acum câteva luni când fostul ministru al Justiției și Procuror General, doamna Jody Wilson-Raybould, i-a acuzat pe Trudeau și pe colaboratorii săi apropiați că au încercat luni în șir să o convingă să renunțe la acuzațiile împotriva gigantului SNC-Lavalin, pe motiv că un proces ar aduce atât o pierdere de locuri de muncă pentru canadieni, cât și la o scădere a voturilor pentru Partidul Liberal care se află la guvernare. Acuzațiile doamnei Jody Wilson-Raybould s-au dovedit extrem de costisitoare pentru cabinetul Trudeau.
Ca urmare a scandalului, doi membri de vază ai guvernului, principalul colaborator al lui Trudeau și șeful aparatului federal au fost nevoiți să demisioneze. Acum, însă, a venit, și rândul „premierului cu șosete colorate” să plătească. Comisarul canadian de etică Mario Dion a decis că Trudeau a încălcat o secțiune din Legea privind conflictul de interese.
Mai precis, în raportul publicat miercuri, comisarul a declarat că Trudeau și-a folosit poziția de șef al doamnei Jody Wilson-Raybould pentru a încerca să o convingă să oprească urmărirea penală a gigantului tehnologic. "Prim-ministrul, direct și prin înalții săi funcționari, a folosit diferite mijloace pentru a exercita influență asupra doamnei Wilson-Raybould", a concluzionat Dion, care a adăugat: "Autoritatea primului ministru și a biroului său au fost folosite pentru a ocoli, submina și în cele din urmă să încerce să discrediteze decizia directorului proceselor publice, precum și autoritatea doamnei Wilson-Raybould".
În susținerea concluziilor sale, Dion a citat Secțiunea 9 din Legea privind conflictele de interese, care interzice funcționarilor publici „să-și folosească poziția pentru a căuta să influențeze o decizie de a promova în mod necorespunzător interesele private ale unei terțe părți, fie acționând în afara domeniului autorității legislative sau contrar unei reguli, unei convenții sau a unui proces stabilit". Raportul lui Mario Dion e, de altfel, pe punctul e a provoca un adevărat seism politic în Canada. Nu numai pentru că opoziția conservatoare are motive întemeiate să ceară și mai insistent demisia lui Trudeau, dar și pentru că alegerile se apropie. Ca urmare, până în octombrie, când e programat scrutinul federal, liberalii vor trebui să aleagă dacă merg în continuare pe mâna lui Trudeau sau vor încerca să găsească un nou lider. Oricum, veștile sunt extrem de bune pentru adversarii conservatori ai premierului, care încearcă să pună capăt uneia dintre cele mai radicale guvernări progresiste din lume.