Pandemia de coronavirus a provocat o înflorire a teoriilor conspirației. La competiția iau parte nu numai cei dispuși să vadă o dezinformare în orice declarație publică, ci chiar state puternice, precum China, care încearcă să arunce povara virusului ba pe umerii americanilor, ba , mai nou, pe ai italienilor (care ar fi înregistrat pneumonii misterioase încă de anul trecut). De altfel, între virusuri și astfel de teorii există multe asemănări: și unele și altele se răspândesc ca focul, iar mutații apar cât se poate de des. Iată ce scriu ziariștii turci de la Milliyet
“De când a început să se audă despre epidemia de coronavirus, pe internet și pe rețelele de socializare au explodat teoriile conspirației. Printre cele mai des vehiculate este cea care spune că virusul a lovit umanitatea în urma "războiului biologic" dintre SUA și China. Virusul ar fi fost produs în laboratoare pentru a pune în genunchi, din punct de vedere economic și social, țări precum China sau Iran... Această teorie a fost foarte des vehiculată la început, însă, a fost abandonată repede pe măsură ce virusul și panica s-au răspândit în SUA. Acum pare desuetă, mai ales după ce s-a spus în Statele Unite că CIA ar fi avertizat într-un raport despre pericolul coronavirusului, însă, președintele Trump nu ar fi luat în serios documentul. Din acest motiv, acum s-a ajuns la teoria că "Din această situația China are cel mai mult de profitat, este cea mai avantajată, pentru că și-a revenit repede și a câștigat un prestigiu deosebit. Deci ei au răspândit în mod voit virusul".
În pofida declarațiilor ferme făcute de oamenii de știință din străinătate și din Turcia că "Nu este un virus produs de om, este un virus care a suferit în mod natural o mutație", teoriile continuă să înflorească. Am vorbit despre ce se întâmplă cu fostul director adjunct al Serviciilor Turcești de Informații, Cevat Öneş. În special despre avertismentul pe care CIA i l-a transmis lui Trump. Răspunsul lui Cevat Öneş a fost următorul:
"Aceasta este una dintre obligațiile serviciilor de informații. Serviciile nu se ocupă doar de securitate, ci și de dimensiunea economică, socială, medicală, de sănătatea societății. CIA a fost vigilentă și l-a avertizat pe Trump. Informațiile în acest sens nu au fost infirmate".
Ce fel de raport este acesta?
"Probabil că a inclus date privind descoperirea virusului și despre faptul că nu se cunosc multe date privitoare la virus. În primele 10-15 zile, China a vrut să gestioneze singură, închisă, pe plan intern această problemă. Apoi China a deschis o anchetă împotriva propriilor doctori, care au descoperit virusul, iar apoi acei doctori au murit. China a impus restricții ziarelor. Însă și-a dat seama că treaba a scăpat de sub control și a început să ia măsuri coordonate cu Organizația Mondială a Sănătății și a informat întreaga lume".
În acea perioadă de secretomanie, Statele Unite erau informate?
"CIA este un serviciu care funcționează bine, care beneficiază de o infrastructură bună. Probabil că în momentul în care a aflat despre situație, în pofida eforturilor Chinei de a ascunde problema, CIA a avertizat mai departe".
Cum este posibil ca Trump să nu ia în serios o astfel de informație venită din partea CIA?
"Mult timp, Trump a glumit în legătură cu această situație și nu a luat-o în seamă. De exemplu, în privința vaccinului și a tratamentului, Trump a avut o serie de declarații lipsite de umanitate și de compasiune, spunând că firmele din Germania ar trebui să producă tratamentul sub conducerea lui și pentru poporul american. Ulterior, când au început să se înregistreze decese în SUA, a înțeles problema și a sporit măsurile. Deși SUA sunt o super putere printre țările dezvoltate, sistemul său medical este unul dintre cele mai slabe. Da, are cele mai bune spitale și cele mai bune centre de cercetare însă America este cunoscută pentru practica de a abandona pe străzi persoanele sărace, care nu au asigurări. Însă din momentul în care a început să ia în serios situația, a făcut investiții materiale semnificative pentru a depăși problema".
Ce se mai aude cu teoriile complotiste care au explodat la început? Este posibil să fie vorba despre un virus produs în laborator?
"Dacă sunteți atenți, când vorbește despre coronavirus, Trump șterge termenul "corona" și spune sau scrie "virusul chinezesc". Acesta este un instrument de propagandă. Așa cum se întâmplă și în războaiele comerciale, Trump a dorit ca acțiunile sale care vizează China să îmbrace forma unui război psihologic. Cred că modul de abordare a problemei virusului a fost și continuă să fie discutat în cadrul serviciilor de informații ale puterilor mondiale. Capacitatea și tehnologiile de producție de viruși le oferă condițiile necesare. Însă în privința acestui virus, oamenii de știință sunt surse credibile, iar ei spun că nu este vorba de vreo intervenție umană".