La jumătatea drumului național Râmnicu Vâlcea-Sibiu, pe valea înflorită a Oltului, departe de hărmălaia care tulbură, zi de zi, miracolul credinței la Cozia, se insinuează, semeață, pe pânza magică a cerului de vară, silueta Mănăstirii Cornet. N-o rata, călătorule, pentru că este una dintre cele mai frumoase biserici din România!
Dacă vrei să aprinzi o lumânare liniștit, să-ți pomenești morții sau să-ți numeri dorințele fără să te audă nimeni și se mai și întâmplă să fii pe Valea Oltului, du-te glonț la Cornet! Nu vei regreta. Dincolo de zidurile impunătoare din piatră care dau roată așezământului ți se deschide înainte o minune verde cu cruce-n moț.
Chiar așa. Mănăstirea, ridicată între 1662-1666 de Marele Vornic Mareș Băjescu și soția sa Maria, pe locul uneia din lemn, atestată la 1610, este , acum, prin florile agățate în zidurile vechi, iarba aplecată somnambulic spre adierea Oltului și delicatețea tăieturilor care decupează corpul clădirii cu cruce, o fereastră spre bucuria inimii.
„Zici că suntem în Japonia”
Să nu te superi călătorule dacă, în timp ce te rogi, lipit cu fața de frumusețile acestui loc, te va tulbura șuierul ascuțit al trenului. Pentru că pe sub picioarele și gândurile tale, chiar și pe sub sfânta biserică, și-a făcut loc calea ferată Vâlcea-Sibiu.
„Când vine trenul, zici că suntem în Japonia, uite așa tremură pământul cu noi. Cu tot cu mănăstire, maică, de-ți pare că-i cutremur după cutremur”, mă avertizează o voce blândă, întrupată în negru din cap până-n picioare. Maica Doina, căci dânsa a lansat comparația îndrăzneață de mai sus, zâmbind larg când a pronunțat „Japonia”, nu vrea să fie fotografiată - „Sunt urâtă, mama (și nu e!) - , dar îmi descâlcește rapid ițele poveștii.
E nevoie de bani pentru restaurări
„Când au construit calea ferată Râmnicu Vâlcea-Sibiu, prin 1898, partea de vest a mănăstrii, gardul și chiliile au fost dărâmate, ca să facă loc tunelului care trece acum chiar pe sub noi. În același an, Cornetu’ a fost vizitat de Regele Ferdinand și de toți miniștrii care-l însoțeau”. Maica Doina își umflă pieptul slab, e limpede că se mândrește cu vizita din trecut. Apoi, îngână, făcânduși cruce: „Măcar de ne-ar ajuta și pe noi cineva, să refacem pictura, să restaurăm pe ici, pe colo. Toate se strică, timpul nu iartă nimic”.
Comuniștii au vrut s-o dărâme!
Cea mai mare cumpănă a Mănăstirii Cornet n-a fost cumplitul bombardament din 1916, care a smuls pur și simplu turla de pe naos, nu! Momentul când bisericii i-a trecut buldozerul pe lângă cruce s-a consumat în 1979, când comuniștii au vrut să dărâme pur și simplu așezământul de credință pentru a construi un baraj pe Olt. Înduplecați până la urmă să nu radă de pe fața pământului o asemenea minunăție, constructorii socialismului au decis să ridice barajul la câteva sute de metri de Cornet, mai sus pe Olt.