Judecătoria a aprobat arestarea preventivă a omului de afaceri Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor
UPDATE: „Ca urmare a interesului public manifestat în legătură cu evenimentele care au avut loc în data de 26.12.2023 la un agent economic din satul Tohani, com. Gura Vadului, jud. Prahova, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Judecătoriei Ploieşti este abilitat să aducă la cunoştinţa publică următoarele: Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti a admis, în data de 03.01.2024, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.01.2024 şi până la data de 01.02.2024, inclusiv, a inculpatului D.C, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă prev. de art. 255 alin. (1) și alin. (2) Cod penal, raportat la art. 254 alin.
(2) Cod penal (distrugerea din culpă care a avut ca urmare un dezastru). Totodată, s-a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.01.2024 şi până la data de 01.02.2024, inclusiv, a inculpaților R.V.A. și I.A.E., cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă prev. de art. 255 alin. (1) și alin. (2) Cod penal, raportat la art. 254 alin. (2) Cod penal (distrugerea din culpă care a avut ca urmare un dezastru). Hotărârea Judecătoriei Ploieşti nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare. Conducătorul Biroului de Informare şi Relaţii Publice, Preşedintele Judecătoriei Ploieşti, Judecător Diana TOMA-ŞOLOGON”. Se precizează într-un comunicat al magistraților, în care se arată care sunt infracțiunile la care se încadrează faptele lui Cornel Dinicu.
Miercuri seara, Judecătoria Ploiești a aprobat parțial propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva omului de afaceri Cornel Dinicu.
Patronul de la Ferma Dacilor a fost arestat
Dinicu este cunoscut pentru înființarea și administrarea complexului turistic Ferma Dacilor din Tohani.
Alți doi inculpați au primit mandate de arest la domiciliu în cadrul aceluiași dosar, în care cei trei sunt acuzați de ucidere și distrugere din culpă.
Cei trei sunt acuzați de neglijența care a dus la dezastrul rezultat în urma incendiului în care au murit opt persoane.
Anchetă penală pentru incendiul de la Ferma Dacilor
Ancheta penală în curs nu exclude nicio circumstanță care ar fi putut sta la baza izbucnirii incendiului.
Cu toate acestea, probele adunate până acum nu au relevat indicii care să susțină ipoteza unui incendiu provocat intenționat de o acțiune umană.
Cercetările viitoare din acest caz vor avea rolul de a stabili cu certitudine cauza probabilă a incendiului, conform comunicatului transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, potrivit Știripesurse.
Cornel Dinicu, patronul complexului Ferma Dacilor: „Ne-au dat foc să ne distrugă”
Cornel Dinicu a venit la priveghiul fiului său Victor. Aici a declarat că focul a fost pus de cineva care a vrut să-i îngroape afacerea.
„Ne-au dat foc. Să ne facă rău, să ne distrugă, nu să mă omoare, că eu nu mai am dușmani de mulți ani. Oamenii fac rău, pur și simplu”.
Mai mult, inspectorii ISU Prahova sunt acuzați că au făcut controale în funcție de interesele pe care le-au avut.
Aceștia i-ar fi oferit protecție lui Cornel Dinicu, care nu avea autorizație de securitate la incendiu, nicidecum să-l sancționeze.
Patronul de la Ferma Dacilor, implicat într-un dosar de proxenetism
În luna martie a acestui an, fostul șef al Poliției Mizil a fost achitat definitiv, instanța constatând că faptele s-au prescris.
În 2013, Loredana Mariana Ispas, o angajată a IPJ Prahova, a depus o sesizare susținând că Marius Rotaru, care era la acea vreme șeful Poliției Mizil, ar fi facilitat activitățile unei rețele de proxeneți. Sora polițistei se număra printre victimele acestei rețele.
În sesizare, polițista relata că atunci când victimele veneau să depună plângere și să reclame că sunt forțate să se prostitueze, comisarul șef nu transmitea documentele către structurile specializate pentru a investiga aceste cazuri.