Vreau să anunţ public că nu mai accept insultele din partea Guvernului României faţă de munca pe care o fac”, a fost mesajul Corinei Crețu către colegii săi din PSD, în cadrul unei conferințe de presă. Vizibil supărată și cu vocea ușor tremurândă, actualul comisar European pentru Dezvoltare Regională a lansat de fapt un ultim avertisment către președintele partidului pe care încă îl reprezintă.
„Ori mă pui pe un loc eligibil la alegerile europarlamentare, ori să te aștepți la ce este mai rău din partea mea”, pare să fie mesajul nonverbal al Corinei Crețu, care a reușit să ajungă într-o funcție atât de înaltă, datorită prieteniei sale cu Daciana Sârbu, soția lui Victor Ponta, președinte al PSD la acel moment. Tocmai acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care Liviu Dragnea s-a decis să o izoleze. Înainte de asta, i-a mai dat, însă, câteva șanse. În perioada gri pentru PSD, marcată de mișcările de stradă determinate de OUG 13, acesta ar fi așteptat de la Corina Crețu câteva mesaje de susținere publică pentru inițiativa sa și mai ales mult lobby în rândul colegilor din Comisia Europeană. Doar că s-a trezit cu critice acerbe din partea comisarului European, care de atunci, n-a mai ratat nicio ocazie să transmită public că relația Bruxelles – București este una foarte proastă și că practic Guvernul nu-și face treaba. De atunci, Liviu Dragnea nu i-a mai răspuns la telefon și a refuzat total dialogul, conform unor surse din PSD. „A spus de acum un an că i-o va plăti și acum își respect promisiunea”, mi-a spus o sursă din PSD.
În ciuda acestei comunicări cu direcție negativă spre Liviu Dragnea, Corina Crețu se aștepta să i se ofere totuși un loc eligibil pe listele PSD pentru europarlamentare, ținând cont de vechimea ei în partid și mai ales de faptul că este implicată în problematica europeană încă de dinaintea aderării României la UE. Ea a mizat și pe realțiile internaționale pe care și le-a construit și s-a așteptat să fie automat impusă. Doar că Liviu Dragnea are putere absolută în partid și el nu o mai dorește deloc în PSD-ul pe care îl conduce.
În acest context, Victor Ponta i-ar fi propus Corinei Crețu să deschidă ea listele Pro România pentru alegerile europarlamentare. Partidul său vizează un scor de peste 5%, ceea ce înseamnă doi eurodeputați trimiși în Parlamentul European. Cel de-al doilea nume eligibil ar putea fi chiar cel al Dacianei Sârbu, pe care, însă Liviu Dragnea nu ar fi exclus-o încă de pe liste. Se pare că încă ar mai ține cont de numele Ilie Sârbu, tatăl Dacianei și fost lider al senatorilor social-democrați.
Probabil Corina Crețu va accepta în cele din urmă oferta lui Victor Ponta, însă nu este deloc fericită că este forțată să părăsească PSD și să o ia de la capăt cu un partid nou nouț. „Dacă va intra în campanie cu Ponta, va mătura la propriu cu Liviu Dragnea și multe povești interesante vom afla cu toții. Dar ea, încă mai speră să fie pe listele PSD”, mi-a povestit o sursă din anturajul ei, care, însă, este de părere că de data aceasta Liviu Dragnea va merge până la capăt cu decizia pe care a luat-o.