Printr-un Comunicat dat publicității miercuri, 30 mai 2018, Curtea Constituțională a României anunță decizia potrivit căreia refuzul președintelui României de a o revoca din funcție pe Codruța Kovesi după ce Ministrul Justiției, potrivit Legii, a înaintat cererea de revocare, a creat un conflict juridic între Președinție și Guvern. Punctul 2 al Comunicatului impune ca rezolvarea a conflictului obligativitatea Președintelui de a semna decretul de revocare.
Poziția mea – clară, fermă – a fost expusă într-un comentariu de pe cristoiublog.ro din 26 februarie 2018: „Adversarii Codruței Kovesi au lansat în spațiul public ipoteza că președintele Republicii nu poate refuza propunerea de revocare trimisă de ministrul Justiției întrucît acest lucru nu e prevăzut expres în lege. De aici și posibilitatea ca decizia de respingere să fie contestată la CCR. Desigur, cine vrea prelungirea Scandalului (din acest punct de vedere avînd în vedere funcția Codruței Kovesi, cred c-ar trebui să se procedeze cu celeritate), poate să facă sesizări și la ONU. Litera și spiritul legii sunt însă limpezi:
1. Legea precizează că revocarea are loc la propunerea ministrului. E vorba, așadar, de o propunere, care poate fi admisă sau respinsă de președinte. Culmea, fără a fi nevoie de o motivare.
2. Numirea Codruței Kovesi depinde explicit de președinte. E normal să depindă și demiterea.
3. Președintele e parte a Executivului. Constituția noastră a introdus ceea ce se numește dubla cheie, Guvern-Președinte, în cazul unor decizii. Ea a fost introdusă din spaima de pe vremuri de transformare a președintelui într-un dictator, dublată de grija FSN față de Ion Iliescu.”
Continui să susțin acest punct de vedere și după Decizia CCR privind soluționarea conflictului juridic.
Corectă sau incorectă, îndreptățită sau neîndreptățită, Decizia CCR trebuie respectată. Nu de puține ori avem impresia că o sentință judecătorească a fost nedreaptă. Dacă această sentință e definitivă, e imposibil din punct de vedere practic să n-o respectăm. Ca orice decizie judecătorească, Decizia CCR în cazul Codruța Kovesi trebuie respectată.
Dacă ea nu e respectată, înseamnă că sentințele nu mai sînt obligatorii. Că respectarea lor depinde de interpretarea pe care le-o dăm noi, cei care am acceptat totuși să mergem în fața arbitrului, care e judecătorul. Odată publicată în Monitorul Oficial decizia CCR, președintele nare încotro. Trebuie să semneze Decretul. Desigur, așa cum e îndemnat de TeFeLiști, el poate să refuze semnarea Decretului.
S-a spus de către mulți că în acest caz președintele riscă suspendarea. Nu cred că acesta e principalul risc. Riscul principal rămîne cel ca președintele României să fie creatorul unei dezordini criminale pentru stabilitatea unei țări: Cea provocată de refuzul cetățenilor de a mai respecta orice decizie a autorității, de la cea judecătorească pînă la cea polițienească. Deciziile CCR sînt obligatorii.
Această axiomă a făcut ca Traian Băsescu să rămînă la putere deși milioane de români au votat să plece prin Referendumul din 2012. La vremea respectivă, dar și după aceea, marile Puteri au cerut în numeroase rînduri păstrarea autorității CCR ca instituție implicată în jocul de putere din România. De altfel, principala acuzație adusă în 2012 de USL a fost tentativa de punere la îndoială a CCR. Corectă sau incorectă, n-are importanță. Decizia CCR în cazul Codruța Kovesi trebuie respectată E de altfel obiecția crucială adusă Puterii din Polonia de azi, de către Uniunea Europeană. De fiecare dată cînd a venit vorba despre Codruța Kovesi, am spus că ipostaza pe care ea și-a făurit-o, printre altele și printr-o abilă politică de PR finanțată și pilotată de SRI, componenta masculină a Binomului, de condiție indispensabilă a luptei împotriva corupției din România, de bun național pe cale de a deveni bun intrat în Patrimoniul mondial, e una dintre cele mai puternice dovezi că după aproape trei decenii de la prăbușirea lui Nicolae Ceaușescu, axioma propagandistică a regimului dictatorial, cea potrivit că- reia Conducătorul era Omul providențial al României, Cel fără de care totul s-ar duce dracului, funcționează din plin în cazul unui procuror șef adjunct al Procurorului general, în cazul unui simplu demnitar, hră- nit de la Buget. Nici un politician din postdecembrism, nici chiar președinții aleși cu milioane de voturi, n-au beneficiat de grețosul Cult al personalității care a marcat și continuă să marcheze ființa de carne și sînge, ființa pur și simplu omenească a Codruței Kovesi.
A considera că plecarea Codruței Kovesi din șefia DNA ar fi o catastrofă națională de talia pierderii Basarabiei și a Ardealului de Nord, un soi de Apocalipsă mi se pare o aserțiune care ține mai degrabă de Coreea de Nord decît de România membră a UE. Nicolae Ceaușescu, cel pe care propaganda comunistă îl prezenta drept garanția rămînerii noastre pe harta lumii, a plecat din funcție pe 22 decembrie 1989. La 28 de ani de la această plecare România există pe harta lumii. Sînt sigur că după plecarea Codruței Kovesi din fruntea DNA, DNA va exista mai departe. Dacă nu chiar mai eficientă decît pînă acum sub șefia Codruței Kovesi.