Copiii care trăiau în câmp îşi vor petrece Sărbătorile în casă nouă

Moş Nicolae a venit cu cel mai frumos cadou pentru familia Ion. De 15 ani se chinuie să supravieţuiască într-o bojdeucă amplasată, ilegal, pe un câmp din spatele Pepinierei Tei- Toboc. Acum, pot răsufla uşuraţi. Au primit un apartament cu trei camere

Dorina şi Mircea sunt doi oameni amărâţi. De 15 ani locuiesc cu cinci, din cei şapte copii ai lor, într-o casă ridicată pe un teren din sectorul 2 al Capitalei. Deşi stăteau acolo ilegal, nimeni nu i-a dat la o parte. Până la un moment dat. Exact prin curtea lor trebuie să treacă autostrada A3 Bucureşti Braşov. Aşa se face că, într-o bună zi, constructorul a bătut la poarta lor şi le-a cerut să plece pentu că ei nu pot continua lucrările. Unde? Asta era şi întrebarea care-l măcina pe Mircea , stâlpul familiei Ion.

FOTO;Echipaţi corespunzător pentru anotimpul de iarnă, membrii familiei Ion şi-au luat rămas bun de la casa care i-a găzduit 15 ani

Era dezorientat şi temător că va fi nevoit să-şi ia nevasta şi copiii şi să doarmă sub cerul liber. Reporterii Evenimentul zilei au publicat două articole în care au descris drama prin care trece această familie şi faptul că aceşti oameni nu aveau nicio alternativă. Sensibilizată de acest caz, Gabriela Firea, edilul-şef al Capitalei, a cerut ca familiei Ion să-i fie repartizată de urgenţă o casă. Aşa s-a şi întâmplat. Au primit un apartament cu trei camere.

FOTO;Cu zâmbetul pe buze, Dorina şi Mircea au încărcat în dubiţa pusă la dispoziţie de Primăria Sectorului 2, mobila pe care o aveau în casă

L-au tăiat pe Bocănilă

Bucurie de nedescris, ieri de dimineaţă, pe câmpul care desparte Şoseaua Petricani de viitoarea autostradă A3 aflată în construcţie. Dorina, Mircea, copiii şi câţiva vecni încărcau mobila din casă în dubiţele puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 2. „Gata, ne mutăm! De mâine (n.r. -azi) vom începe o nouă viaţă. Vă mulţumim pentru mâna de ajutor pe care ne-aţi întins-o când aveam cea mai mare nevoie. Am tăiat iepurele (n.r. - Bocănilă) pentru că nu avem unde să-l ţinem la bloc. Am mici regrete pentru că mă despart de o casă construită cu mâinile mele şi unde mi-am crescut copiii, dar privesc înainte spre viitorul familiei mele“, ne-a mărturisit Mircea, în timp ce închidea poarta şi îşi lua rămas bun de la locul care l-a adăpostit vreme de 15 ani. După câteva ore, timp în care au transpirat cărând pe scări cutiile cu lucruri pentru că liftul nu funcţiona, membrii familiei Ion au fost deranjaţi de preşedintele blocului. „Mai încet, vă rog! Unde vă credeţi? Vreţi să chem poliţia?“, a urlat, ca de bun venit, „şeful blocului“.

FOTO:Rupt de oboseală, Mircea nu s-a dat bătut şi a golit toată dubiţa plină ochi

Apa caldă se lasă aşteptată

Odată ajunşi în apartament cu toţii au răsuflat uşuraţi. Copiii au privit către părinţi şi s-au îmbrăţişat fericiţi că au o casă a lor. „E bine, e cald, e totul nou. Avem şcoala pentru copii aproape, nu avem de ce să ne plângem. Pentru prima oară vom petrece Sărbătorile în casă nouă“, ne-a transmis Dorina, în timp ce striga către Mircea că apa caldă nu curge.

Dosar pentru casă din 2006

În anul 2006, familia Ion a depus un dosar pentru obţinerea unei locuinţe la Primăria Sectorului 2, dar, fiindcă n-a știut, de la acea dată nu a mai reactualizat documentele, potrivit prevederilor legale, respectiv, Legea numărul 114 / 1996, Legea locuinţei, deşi avea această obligaţie. Prin neactualizarea dosarului pentru obţinerea unei locuinţe, familia Ion a pierdut acest drept, însă a fost monitorizată pe tot acest parcurs de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 2. Deşi s-au mutat în casă nouă, aceştia au nevoie de o maşină de spălat şi de un aragaz. Dacă doriți să ajutați această familie, sunați la AJC - 0730.660.424, Silviu Ionescu.