DE BONTON. E încă verde, deşi poartă monoclu. Copilărie fără "Moş". Pe timpul lui, colindele se cântau, nu se turuiau pentru bani, ca o cerşetorie.
Boierul se ţine, la 88 de ani, ca unul cu treizeci de ani mai tânăr. E lucid şi şi-a păstrat spiritul viu. E la costum şi cravată, iar de unul din nasturi îi atârnă un monoclu, cum îi şade bine unui aristocrat. Spune că, de fapt, îl foloseşte ca lupă, când citeşte. Livingul casei boiereşti, de lângă Calea Victoriei, e burduşit de cărţi şi e încălzit de un godin paralelipipedic. Printre picioarele octogenarului se încurcă două mâţe albe. Domnul profesor, cum îi spune lumea, are o privire uşor resemnată. Până în urmă cu cinci ani, era un invitat permanent al emisiunilor culturale. Erudiţia sa era unanim recunoscută şi apreciată. De când s-a aflat că a colaborat cu fosta Securitate, nu prea l-a mai chemat nimeni. L-am provocat la o discuţie incitantă despre tabuurile legate de sărbătoarea Crăciunului şi dilematica Naşterii Domnului. A acceptat. La intrare, sub sonerie, pe o plăcuţă veche, din alamă, scrie: Dr. Docent Constantin Bălăceanu Stolnici - Boli nervoase. Pe la el n-a trecut "Moşul" Domnul profesor tocmai îşi scrie memoriile: "Sunt chiar la copilărie!". Îşi aduce aminte de primul său Moş Crăciun? S-a speriat? "Cea mai veche amintire a bradului de Crăciun o am de pe la patru ani. N-a venit Moş Crăciun...", suspină academicianul: "La noi în casă, nu s-a practicat tradiţia asta... Nu aveam cum să mă sperii. Eram pregătit. Erau cărţi de colorat, pentru copii analfabeţi. Aşa îţi construiai un «fond de cultură», chiar din asemenea cărţi!". Spune că existenţa "Moşului" era o chestie ambiguă: "Ştiam că nu există, da' ne făcea plăcere! Nu-mi mai aduc aminte cum s-a făcut trecerea... Scenografia îţi făcea plăcere... N-aveai nevoie să crezi în realitatea fenomenului. Prin definiţie «Moşul» era bun, făcea cadouri şi nu pedepsea. E un personaj bun, generos, nu un justiţiar!". Amintirile Crăciunului interbelic, în Capitală Ce a mai rămas din tradiţiile interbelice ale Sărbătorilor de iarnă? "Singurul lucru rămas e pomul de iarnă! Întâi şi întâi, toate marile magazine aveau un raion pentru jucării. Galeriile Lafayette… Cu vitrine încărcate, atracţie pentru copii, în limitele tehnologiei de atunci", e nostalgic Bălăceanu-Stolnici. Se vede că nu prea merge pe la mall, la cumpărături: "Îţi veneau toate acasă: laptele, zarzavaturile, cărbunarii, iaurgiii, cei cu gheaţă… Pe străzi erau cei cu limonadă sau bragă! Şi mai era tradiţia copiilor cu «Steaua»! Cântate, recitate, nu turuite, trrrrrrrrrr, ca acum şi gata, să le dai banii! Era şi tradiţia Irodului, ce azi nu mai există. Un colind, cu recuzită teatrală, o poveste despre «uciderea pruncilor»! Mai era şi «Barza», o chestie cu un cioc şi cu buhai... Azi, colindele sunt la un nivel foarte scoborât faţă de copilăria mea. Nu mai e tradiţia impregnată de religiozitate. Decădere. Cerşetorie cu decor!".
Dilema lui Iosif
A fost sau nu o dramă familială? Înaintaşii lui Iisus sunt ai lui Iosif!
Întrebările nu pot fi blasfemiatoare, răspunsurile, în schimb pot, e de acord neuropsihiatrul. Urma prima întrebare grea. Ce era, oare, în sufletul lui Iosif, în drum spre Betleem? Se ştie că, în Iudeea acelor timpuri, adulterul era pedepsit cu lapidarea, or el nu participase la procrearea pruncului nenăscut. Psihiatrul îşi cântăreşte atent cuvintele: "Trebuie făcută o distincţie clară între un text narativ şi altul, care ascunde probabilităţi teologice subtile. E vorba de un fenomen sacru, ce are cu totul altă semnificaţie decât un adulter. Pate cel mai important din istoria creştinismului. Întruparea Lui Iisus Hristos! Încarnarea, cum îi zic latinii. Chiar pentru Maria a fost o dramă. El, Iosif, a acceptat, că a fost pregătit la Bunavestire de eveniment. Că va avea o sarcină de excepţie, nu obişnuită!". "Un eveniment sacru, neinterpretabil!" Spune că Iosif a tăcut pentru că era conştient de un fenomen miraculos. "A înţeles despre ce e vorba! Apoi a protejat-o şi a avut grijă de acel copil minune. Nu a avut niciun moment ideea de a o culpabiliza pe Maria!". Şi, totuşi, ce era în capul lui Iosif? Doctorul capitulează: "Nu mă pot transporta în acea epocă! E un eveniment sacru, neinterpretabil!". Punctează o ciudăţenie: "Cel mai bizar aspect e că atunci când, în Evanghelii, se vorbeşte de înaintaşii lui Isus, în realitate e vorba de cei ai lui Iosif!". Naşterea Domnului, o chestiune mitologică, nu civică! Care e povestea naşterii pure, din "fecioară"? E nevoie de virginitate să naşti un Mântuitor? În primele secole, după Hristos, nu s-a pus problema purităţii anatomice a Mariei. Se vorbea despre ea ca de maica pruncului Iisus. Nu cumva e o ofensă voalată pentru toate femeile? Păcatul primar! Întrebări grele, aparent intrigante. "Nu! Nu e o ofensă împotriva femeilor! E o problemă probabil venită din gândirea gnostică în care sexualitatea avea o conotaţie de culpabilitate! Era dificil în contextul ăsta, să se accepte că Iisus s-a născut în urma unui proces care, pe undeva, e ţinut marginal..., din motive ideologice complicate!", e radical academicianul. Spune că în Evanghelii nu se vorbeşte de o prezenţă masculină înainte, în viaţa ei: "E o viziune mitologică, nici civică, nici biologică!". Argumentează şi altfel: "Şi vestalele romane trebuiau să fie virgine! Atâta timp cât erau vestale!". Nativitatea lui Hristos, o partenogeneză Între Nativitatea Mântuitorului şi alte religii există asemănări? Cum ar fi naşterea Afroditei, din spuma mării sau al lui Palas-Atena, din capul Lui Zeus? Naşteri produse pe altă cale decât cele prin "culoarul" clasic? E un mit reinventat? Maestrul zâmbeşte în faţa provocării evidente: "Trebuie să fie un mit foarte vechi, probabil neolitic. Naşterile excepţionale se produc în situaţii excepţionale! Ca în partenogeneză (n.r. - Reproducere sexuată din ovule nefecundate), în care nu intervine sexualitatea. Persoanele excepţionale trebuie să apară în situaţii excepţionale! Trebuie să fie un arhetip foarte vechi. Regăsim acest arhetip...". Când s-a născut, de fapt, Iisus? S-a născut Iisus de Crăciun, pe 25 decembrie? Unii zic că s-a născut primăvara. Nu e nimic sigur. Atunci, ce are a face o sărbătoare agrară păgână, a solstiţiului de iarnă, cu Naşterea Lui? Unde mai pui că la noi se taie porcul, în loc de clasicul miel din jertfele obişnuite din Iudeea! Domnul profesor recunoaşte: "Aici e o problemă de istoria religiilor şi a culturii. Nicăieri nu se spune data Naşterii lui Isus. În primele două-trei secole, nu exista! Abia pe la 330 şi ceva s-a fixat sărbătoarea Crăciunului ca una creştină! Cei ce se ocupă cu istoria religiilor consideră că fixarea datei s-a făcut pentru a asimila sărbătorile solstiţiului!". "Aşa cum au confiscat Sfinţii Părinţi sărbătoarea solstiţiului, aşa comuniştii au confiscat Crăciunul! L-au transformat pe Moş Crăciun în Moş Gerilă. Se preta mai bine în societatea comunistă". Constantin Bălăceanu-Stolnici, academician SOLSTIŢIUL PRIMORDIAL  "Moşul" inventat de nemţi, exportat în America şi repatriat în Europa
Academicianul Bălăceanu-Stolnici vine şi cu lămuriri suplimentare: "E o sărbătoare a ciclului solar, sigur că precreştină! Complexul megalitic de la Stonehenge e orientat în aşa fel încât axul lui trece prin locul unde apare sarele la solstiţiu!". În calendarul egipţian, Crăciunul era pe şase ianuarie, iar după cel iulian - pe 25 decembrie. "S-a preferat cel iulian, aşa că pe 25 se sărbătoreşte Crăciunul şi pe şase Boboteaza. Cât de tăierea porcului, n-are legătură cu creştinismul". Nu cumva tributul către turci a generat tradiţia? Că ei ne luau vitele, oile, mierea, dar nu porcii! "Pe turci nu trebuie să-i criticăm atât de mult. Aveam anumite libertăţi…, porcul nu-i interesa! E posibil ca sacrificiul porcului să fie o preluare a sacrificiului care se făcea de Anul Nou. Exisă miturile cosmogonice, că la construirea Universului a fost nevoie de un sacrificiu, chiar uman! Poate să fie nu numai o necesitate gospodărească, ci continuarea unui ritual", vorbeşte Ctin Bălăceanu Stolnici despre caloriile de iarnă. Periplul lui Moş Crăciun În 1820, nemţii l-au inventat pe Moş Crăciun. Obiceiul a prins şi l-a olandezi şi imediat a fost exportat în America, de unde s-a întors cu "Jingle bells!". La noi cine l-a adus? Unii spun că familia regală, de origine germană. "A fost adus de neguţători şi de circuitele comerciale", e pragmatic venerabilul profesor. Zice, însă, că era ceva şi înainte: "Era o sărbătoare reloigioasă în întreaga creştinătate! În contextul unei sărbători vechi, păgâne... Între timp a căpătat conotaţii laice, cu cadouri şi ospeţe... Noi uităm că e o sărbătoare reliÂgioasă şi o tratăm ca pe un fenomen monden! Care începe cu postul Crăciunului!". Recunoaşte, însă: "Eu nu ţin post!". Etimologia lui Santa Klaus şi Pere Noel În multe ţări creştine, pe 25 Decenbrie e sărbătorit Sf. Nicolae: Santa Klaus, Pere Noel, Kris Kringle. De ce la noi e Crăciun? "N-am date exacte, precise!", are puterea să spună "nu ştiu" Constantin Bălăceanu-Stolnici. Intră în amănunte: "În foarte multe popoare s-a mai adăugat un nume. Santa Klaus e de influenţă germană.(...). E un termen care acoperă termenul religios de Naştere a Domnului, Crăciunul! Ca Rusaliile, care marchează «cincizecimea», Pogorârea Duhului Sfânt!". Bolile sărbătorilor de iarnă Există oameni, în mod particular, vulnerabili psihic de Crăciun? Cum de sunt atât de mulţi pacienţi care au delir că sunt Hristos şi atât de puţini că sunt Noe, Moise, Fecioara Maria sau Moş Crăciun? "Sunt oameni vulnerabili de Sărbători, aşa e!", spune lucrurilor pe nume domnul profesor. "Pe lângă cei cu afecţiuni digestive sunt şi cei singuri... Crăciunul e o sărbătoare de familie. Cei care n-au una, tânjesc după ea şi poate fi o traumă pentru ei! Aici e tot efortul lui Jung. În delirurile astea se impun arhetipurile culturale din conştient. E o ierarhizare a lor. N-am văzut deliranţi care să se creadă Decebal sau Alexandru cel Mare! Am văzut, însă, zeci de Napoleoni! Notorietatea în materie de delir ţine de nişte parametri greu de analizat. Nu ştiu dacă în lumea musulmană nu există «Mahomezi»!". AXIS MUNDI Cu bradul la psihiatru Tot cu "nu ştiu" răspunde domnul profesor şi la întrebarea de unde costumul roşu şi renii din Laponia, sau bradul împodobit. În Iudeea, bradul nu a crescut niciodată. "Nu există o alternativă românească. Pomul e un simbol vechi, aproape universal. «Axis mundi», legătura dintre pământ şi divinitate. Acest pom, din punct de vedere botanic, variază după regiunile respective. Celţii aveau simbol stejarul, iar popoarele nordice au ca «axis mundi» bradul, care nu-şi pierde culoarea verde nici iarna! De acolo a venit şi la noi. A rămas în mentalul colectiv, ca un arhetip, cum zice Carl Jung. Spui: «O, brad frumos!», nu «O, palmier frumos! »", e admirativ psihiatrul faţă de idolul său medical. "Freud a avut mai mult un impact cultural decât ştiinţific. El a studiat nevrozele!", e nedrept neuropsihiatrul cu părintele psihoterapiei. CUM E MAI BINE? Medicina "sacră" sau cea ştiinţifică Academicianul spune că specializarea sa, psihiatria, e doar un capitol al medicinii: "Nu putem s-o izolăm! Nu e un fenomen transcedental care, deodată, se manifestă prin deteriorări mentale. Unele boli se vindecă, altele, nu!". Sunt oameni cu afecţiuni psihice care, fără să le conştientizeze, se adresează unui preot, unui duhovnic. Care, nespecialist fiind, poate da îndrumări greşite. În loc să-l trimită pe om la medic, îi pune să se roage, să facă mătănii sau altceva. Şi boala se agravază. Unii chiar se sinucid. "E delicată problema", suspină neuropsihiatrul. "În ce măsură e valabilă medicina sacră!? În care nu intervin mijloacele terapeutice oferite de medicina ştiinţifică... Sunt un om religios! E posibil ca în unele cazuri să intevină şi fenomene supranaturale. Eu n-am recurs niciodată la metode neştiinţifice! Şi nici miracole n-am văzut!". Poate că tocmai de-aia. "Nebunia are şi un aspect pozitiv, ca un elogiu! Are o anumită sacralitate. Ca şi epilepticul! Dar, din punct de vedere peiorativ, nebunul era considerat un rebut al societăţii!". Constantin Bălăceanu-Stolnici, neuropsihiatru