Consiliul Concurenței a demarat ancheta în urma mai multor sesizări. Mai exact unele cabinete de avocatură autorizate au practicat la licitațiile cu băncile tarife mai mici decât cele stabilite la nivel național, deși acest lucru este interzis. Au câștigat astfel grosul contractelor. UNBR nu a luat nicio măsură în acest caz, deși situația era cunoscută.
Consiliul Concurenței a demarat o investigație împotriva Uniunii Nationale a Barourilor din Romania (UNBR) sub aspectul de practici neconcurențiale, potrivit art 5 din Legea 21/1996 mai exact „înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia“.
La baza anchetei stau mai multe acuzații de practici abuzive ale UNBR în calitate de operator al Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM). Mai exact, această ultimă instituție a stabilit tarife fixe pentru cabinetele de avocatură pe care le-a autorizat să opereze ca agenți pe piața înregistrărilor imobiliare. O piață de zeci de milioane de lei pe an. Mai mult, 20% dintre tarifele practicate intră în conturile UNBR, scrie luju.ro.
Cei mai mari clienți de pe această piață sunt Băncile Comericiale, iar cabinetele de avocatură autorizate se bat să obțină aceste contracte. Deși o decizie a UNBR interzice practicarea de tarife mai mici decât cele stabilite la nivel național, mai multe cabinete de avocatură au oferit prețuri mult sub cele stabilite și au câștigat licitațiile organizate de bănci și astfel grosul afacerii. Totul seamănă cu o strategie de dumping.
Solicitare respinsă de instanță
De această situație se știe de mult, însă nimeni nu a făcut nimic. UNBR nu a reacționat deși un taff mai mici înseamnă bani puțini pentru instituție. Mai mult, ancheta pare să se împotmolească. Potrivit sursei citate, Consiliul Concurenței a cerut Curții de Apel București să emită o autorizația judiciară similară mandatului de percheziție care să permită ridicarea de documente privind tranzațiile efectuate pe piața înregistrărilor imobiliare de la sediul UNBR.
Solicitarea a fost respinsă, dar magistrații nu au publicat încă motivarea deciziei. Se așteaptă ca aceasta să fie contestată la Înalta de Curte de Casație și Justiție.
Se încearcă mușamalizarea?
Tot potrivit sursei citate, s-ar încerca acum mușamalizarea anchetei. Sesizarea inițială a situației s-a făcut pe art. 6 din Legea Concurenței (pentru practici abuzive în piață), dar investigația ar fi fost închisă fără nicio minima verificare și s-ar fi acceptat la limită de voturi doar investigatia pe art. 5 (practici neconcurențiale). De asemenea investigația a fost mutată de la Direcția de Sevicii a Consiliului Concurenței la Direcția Teritoriu, unde s-au mai închis investigații prin simple angajamente (fără sancțiuni), mai scrie luju.ro.