Consiliul Concurenţei a sancţionat 65 de companii şi o asociaţie cu amenzi totale în valoare de peste 130 milioane de lei (aproximativ 26 milioane de euro) pentru participarea la o înţelegere pe piaţa serviciilor de întreţinere şi reparare a autovehiculelor din România.
Conform unui comunicat al autorităţii pentru concurenţă, 56 dintre companiile sancţionate sunt sau au fost membre ale Asociaţiei Concesionarilor Dacia, Renault şi Nissan - ACODAREN şi desfăşoară, printre altele, activităţi de reparare a autovehiculelor.
"Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că acestea şi-au coordonat comportamentul comercial, prin intermediul ACODAREN, convenind în comun, printre altele, un nivel fix al preţurilor pieselor de schimb şi al tarifelor de manoperă utilizate în relaţia cu anumite societăţi de asigurare. În acest fel, acestea au eliminat concurenţa între ele", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, aceste acţiuni au fost susţinute, consolidate şi amplificate de comportamentul şi acţiunile săvârşite de Renault Commercial Roumanie SRL, RCI Broker de Asigurare SRL şi societăţile de asigurare, Allianz-Ţiriac Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA, Groupama Asigurări SA, Uniqa Asigurări SA, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA, Euroins România Asigurare - Reasigurare SA, Societatea Asigurare - Reasigurare Astra SA, participarea acestora conferind înţelegerii o amploare mai mare decât dacă ar fi rămas limitată doar la coordonarea comportamentului reparatorilor.
Astfel, compania Renault Commercial Roumanie SRL şi societăţile de asigurare implicate au fost sancţionate cu amenzi totale de 120,9 milioane lei. Restul sumei până la 130 de milioane lei reprezintă amenzile aplicate reparatorilor auto care au luat parte la înţelegere.
Cele mai mari amenzi au fost aplicate Allianz Ţiriac Asigurări - 54,32 milioane lei, Renault Commercial România - 26,973 milioane lei, Euroins România Asigurare-Reasigurare - 11,373 milioane lei, Omniasig Vienna Insurance Group - 11,162 milioane lei, Groupama Asigurări - 10,487 milioane lei, Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group - 4,178 milioane lei şi Uniqa Asigurări - 2,069 milioane lei.
În ceea ce priveşte reparatorii auto, amenzile cele mai importante au fost aplicate Auto Cobălcescu - 1,042 milioane lei, Service Auto Serus - 527.733 lei, Apan SRL - 515.365 lei, Lazăr Service Com - 468.503 lei, Auto Moldova - 429.087 lei etc.
"Legea concurenţei interzice orice înţelegeri sau acorduri între companii care restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, în special cele care împart pieţele. Deciziile Consiliului Concurenţei sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancţionare a autorităţii de concurenţă şi execută amenzile", se mai precizează în comunicat.
(Agerpres)