Condamnare grea pentru un celebru primar din România! A primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare, dar sentinţa nu e definitivă

Sursă: Khwaneigq | Dreamstime.com

Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare a fost condamnat pentru luare de mită, fiind prins în flagrant delict de procurorii DNA Cluj. Acesta a primit 5 ani de închisoare, dar decizia poate fi atacată cu apel.

După o amânare de pronunțare care a durat mai bine nouă luni, judecătorul Mihai Ghica de la Tribunalul Cluj, l-a condamnat pe primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș la cinci ani de închisoare cu executare.

”Condamnă inculpatul C.C. – la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. (…) Interzice inculpatului exercitarea, pe o durată de 4 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, începând cu data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a ocupa funcţia de primar. (…) Interzice inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a aceloraşi drepturi a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară”, se arată în sentinţa publicată pe site-ul Tribunalului Cluj.

DNA Cluj l-a prins în flagrant

Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Cluj.

Probe la dosar nu sunt

Reporterul EVZ a mers la fiecare termen de judecată, din dosarul în care Cherecheș a fost acuzat de fapte de corupție. Cu exepția denunțătorului Cristian Șpan, nici altă probă serioasă și concludentă nu a foste prezentată.

A existat și un martor care a declarat că el a fost cel care i-a dat banii lui Cherecheș, cu titlu de împrumut, pentru a finanța clubul de fotbal.

Alți martori au povestit cum au fost abuzați de DNA. De exemplu, una dintre martore, însărcinată fiind în luna a noua a fost pusă să aștepte mai multe ore pe holurile parchetului fără să i se ofere măcar un pahar cu apă. Un alt martor important a declarat în fața judecătorului că procurorul de caz îl chema pe denunțător la un restaurant cu specific de pescărie, unde îi dicta ce să scrie.

Ce acuzații i-au fost aduse de DNA

În perioada martie 2015 – septembrie 2015, Cătălin Cherecheș, în calitate de primar al municipiului Baia Mare și ordonator principal de credite pentru susținerea financiară a Asociației Club Sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare și implicit pentru eliberarea sumelor de bani alocate de Consiliul local în acest sens, a pretins și primit de la o persoană din conducerea clubului, atât în mod direct cât și prin intermediar, suma totală de 70.000 lei.

De asemenea, în perioada imediat următoare, inculpatul Cherecheș Cătălin, pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Mare susținerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunțătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială, operațiune care nu s-a mai finalizat.

A fost prins în flagrant

La data de 14 aprilie 2016, edilul i-a solicitat denunțătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului.

”În legătură cu modalitatea de remitere a sumei de bani pretinse, la data de 22 aprilie 2016, inculpatul Cherecheș Cătălin i-a transmis denunțătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 și 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat. În același context, la data de 26 aprilie 2016, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului Cherecheș Cătălin fiind găsită suma de 25.000 lei. Anterior, la data de 25 aprilie 2016, la solicitarea inculpatului, din aceeași sumă pretinsă cu titlu de mită, denunțătorul a remis unui apropiat al primarului suma de 5.000 euro în contul unei datorii”, susțin procurorii DNA Cluj.

Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului Cherecheș Cătălin.