Soluții simple și inedite pentru amenajarea balconului

În general, balconul este ultimul spațiu pe care un proprietar îl ia în considerare când vine vorba despre amenajarea locuinței. Decorarea balconului este deseori asociată cu simpla amplasare a unei mese și a câtorva scaune acolo unde spațiul permite, iar în cazul în care acesta este mic, unii oameni nu îl mai amenajează deloc. Totuși, în ultimii ani a început să se pună accent mai mare pe decorarea balconului, pentru că au apărut numeroase idei inedite de design, care pot transforma acest loc într-o adevărată oază de liniște și relaxare.

Specialiștii în design interior sunt de părere că balconul este un loc important și reprezintă un avantaj considerabil, mai ales dacă stai la bloc. Există mai multe strategii de decorare la care poți apela pentru a avea un balcon original, în funcție de buget, formă, aspect și mărime – important este să o alegi pe cea potrivită. Cu puțină imaginație poți amenaja acest spațiu în mod original, personalizat, astfel încât să vrei să-ți petreci o parte din timpul liber aici.

Iată câteva soluții simple și inedite pentru amenajarea balconului, eficiente și accesibile din punct de vedere financiar:

Amenajarea podelei

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care ar fi bine să le ai în vedere, este podeaua de pe balcon. Deși parchetul sau gresia reprezintă o soluție populară, poți opta inclusiv pentru mochetă de tip gazon, opțiune ideală pentru a schimba radical aspectul balconului. Un mare avantaj al mochetei, față de alte soluții, este și faptul că asigură un nivel de căldură optim.

Există o mare diversitate de modele, iar dacă vrei să creezi un decor natural, poți opta pentru mochetă verde crud, care imită iarba de exemplu. Totodată, ai putea să alegi câteva perne și o pătură pe care să le folosești când ieși pe balcon, pentru un plus de confort.

Tipul de mobilier

Este important să alegi mobila în funcție de dimensiunea balconului, iar pentru a valorifica spațiul este recomandat să mergi pe cel mult două corpuri mici și funcționale. Pentru un decor inedit, poți opta pentru o măsuță și două scaune în stil vintage sau clasic de exemplu. Aceste piese de mobilier sunt ideale dacă vrei să savurezi cafeaua pe balcon și să te bucuri de un plus de confort.

Iluminarea balconului

La acest capitol, pentru a crea seara o atmosferă plăcută și relaxantă pe balcon, poți folosi leduri sau felinare pe care le poți atârna pe pereți, sau o lampă clasică pentru un aspect mai simplu, dar elegant. Important este ca lumina să fie difuză, în niciun caz puternică, pentru un efect relaxant.

În concluzie, ai la dispoziție numeroase idei și soluții simple, rapide și utile pentru a transforma balconul într-un spațiu original, personal și extrem de relaxant, în care să-ți petreci timpul după o zi lungă de muncă.