Biroul Permanent al Senatului a aprobat, astăzi, constituirea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice, timp de șase luni, modul în care se desfăşoară în ţară managementul deşeurilor.
„S-a aprobat constituirea unei Comisii de anchetă privind situaţia deşeurilor, în care este toată Comisia de mediu. E o dorinţă a Comisiei de mediu. În termen de 6 luni să ne prezinte rezultatele. E în competenţa Comisiei de mediu să facă ancheta. (...) E o solicitare mai veche”, a explicat vicepreședintele Senatului, Claudiu Manda, după şedinţa Biroului permanent, citat de Agerpres.
Conducerile celor două Camere ale Parlamentului au prelungit, miercuri, cu 60 de zile, activitatea comisiei de anchetă a prezidențialelor din 2009, iar PSD și ALDE vor să înființeze o nouă comisie specială pentru punerea în acord a legislației penale cu deciziile CCR. Celor două li se adaugă o comisie de anchetă a ANRE, care își propune să afle de ce a fost majorat prețul la curent și o a patra comisie va ancheta dezvăluirile EVZ despre arhiva SIPA.