Explicația unui gest care săptămâna trecută a stârnit o adevărată furtună în lumea politică vine tocmai de la Comisia de la Veneția.
Este vorba de încercarea lui Tudorel Toader de a modifica prin Ordonanță de Urgență prevederile Legii despre ”răspunderea magistraților”.
În urmă cu o săptămână, mai mulți fruntași pesediști, cei mai mulți din comisiile juridice din Parlament, au pornit un atac împotriva ministrului. Motivul era apariția unui draft de OUG, despre care se știa că urma să fie propus lunea următoare spre aprobare Guvernului.
Acolo erau inserate trei articole care modificau Legea 303, abia adoptată și promulgată, în ceea ce privește răspunderea magistraților și felul în care statul urma să se îndrepte, pentru recuperarea prejudiciului, împotriva judecătorilor sau procurorilor care au comis cu rea-credință erori judiciare.
Pe scurt, în legea trecută prin Parlament se spune că Ministerul Finanțelor are un cuvânt de spus în decizia de a se îndrepta statul împotriva magistraților, iar în modificările din ciorna de OUG era exclus ministerul, cuvântul cel mai greu revenind Inspecției Judiciare. Tot în draft era trecut și un nou proces prin care trebuia să se treacă, o contestare la Contencios adminstrativ a raportului Inspecției, element ce lungea mult procedura.
Scandalul a izbucnit într-o zi de vineri, primii care au reacționat fiind Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Liderii juriști din PSD au ajuns cu mesajele până la premierul Viorica Dăncilă. Efectul a fost aproape imediat, luni, ordonanța propusă de ministrul Justiției nu mai conținea modificările la ”răspunderea magistraților”. Toader a refuzat atunci să spună de unde îi venise ”inspirația”, mulțumindu-se să spună că a renunțat la prevederi în urma unor ”negocieri” și că lasă aceste modificări la latitudinea parlamentarilor. Atunci s-a spus că pentru ”îndrăzneala” de a cere aceste modificări se va cere demiterea ministrului.
Acum, în raportul Comisiei de la Veneția pe Legile Justiției găsim un subcapitol întreg dedicat răspunderii magistraților. Se știa deja că în săptămâna în care a propus modificările la aceste acte normative, Toader se întâlnise cu membrii Comisiei.
Iată un fragment relevant din raport, fragment în care se regăsesc parte din ideile cu care Toader s-a întors atunci de la Strasbourg și le-a așternut pe hârtie, incluzându-le în ciorna de OUG: ” Într-adevăr, deși decizia finală privind răspunderea magistratului aparține unei instanțe (în cele din urmă unei Camere a Înaltei Curți de Casație și Justiție), procedura de răspundere implică, în faza inițială, dar nu lipsită de importanță, doi actori-cheie: a finanțelor publice și a inspecției judiciare.
Dincolo de rolul important atribuit inspecției judiciare, rolul decisiv al Ministerului Finanțelor Publice, care este un actor în afara sistemului judiciar și care nu poate fi cel mai potrivit organism pentru a evalua existența și cauzele unei erori judiciare, este discutabil. Ministerul decide dacă să depună o acțiune în vederea recuperării sau nu, pe baza raportului consultativ al inspecției judiciare și a "evaluării proprii".
Nu există criterii pentru "evaluarea proprie" în proiectul de lege (a se vedea noul articol 96 (8)). Având în vedere că fondurile publice ale statului sunt în pierdere, Ministerul Finanțelor Publice poate fi într-adevăr reclamantul activ în decizia de a solicita recuperarea. Cu toate acestea, Ministerul nu ar trebui să aibă niciun rol în evaluarea existenței sau cauzelor erorii judiciare.”