Combinatul Oltchim, trei ani de catastrofe

Directorul Constantin Roibu a obţinut certificate de forţă majoră dubioase pentru a nu plăti datoriile la Electrica şi la Societatea Naţională a Sării.

Potrivit documentelor aflate pe masa judecătorilor Tribunalului Vâlcea, combinatul Oltchim s-a aflat, mai bine de trei ani, în forţă majoră. Deşi Oltchim nu a fost lovit nici de cutremure, nici de inundaţii, tornade sau explozii, managerul Constantin Roibu a obţinut, timp de trei ani, certificate care demonstrau că e în forţă majoră. Electrica şi SALROM S.A. au rămas neplătite Forţa majoră se declară, de regulă, în caz de război, secetă, cutremur, inundaţii, tornade sau alte calamităţi naturale, evenimente imprevizibile şi de neînlăturat. Orice întreprindere afectată de astfel de catastrofe poate fi scutită să mai plătească daune partenerilor săi dacă nu a mai putut să livreze marfa sau să plătească materia primă. Roibu - Împărat a obţinut, timp de trei ani, certificate de forţă majoră şi a refuzat să plătească, în baza lor, energia electrică şi materiile prime consumate de Oltchim.

Urmare a managementului scandalos, combinatul din Vâlcea are de plătit peste 5 milioane de euro la SALROM (Societatea Naţională a Sării) şi mai mult de 100 de milioane de euro la Electrica SA. Regia Sării nu se mai lasă dusă cu zăhărelul Motivele pentru care combinatul petrochimic a invocat forţa majoră nu au nicio legătură cu catastrofele naturale. Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Vâlcea a certificat "forţa majoră" la Oltchim pentru cauze mult mai "lumeşti" - defectarea unui compresor sau chiar a unui filtru. În urmă cu o săptămână, Societatea Naţională a Sării a dat în judecată Oltchim şi a solicitat instanţei să anuleze aşa-zisele certificate de forţă majoră şi să oblige combinatul la plata penalităţilor. Certificate "făcături" Responsabilii SALROM acuză faptul că Oltchim a refuzat, în permanenţă, să recunoască penalităţile pentru materia primă (sare în soluţie şi calcar) pe care o folosea şi o valorifica, invocând existenţa unor pretinse situaţii de forţă majoră. "Această «forţă majoră» este susţinută de câţiva ani, cu diverse certificate de forţă majoră, emise pe bandă rulantă şi cu o uşurinţă remarcabilă de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea", acuză SALROM. Un compresor defect este calamitate naturală Certificatele emise, în 2008 şi 2009, de CCI Vâlcea pentru Oltchim, au fost eliberate pentru oprirea unei instalaţii a Arpechim (OMV) - care furniza materie primă pentru combinat, defectarea unui compresor sau stricarea unui filtru de clor uscat. "Niciunul dintre cele trei evenimente nu era imprevizibil, inevitabil şi de neînlăturat", susţin juriştii SALROM. Potrivit documentelor puse la dispoziţie de apropiaţi ai conducerii Oltchim, defectarea compresorului GC 801 a fost cauză de forţă majoră între 13 noiembrie 2008 şi 30 noiembrie 2009. Ilegal, spun specialiştii, starea tehnică sau defectarea unui utilaj este şi culpa societăţii. Compresorul trebuia reparat sau înlocuit, nu poate fi forţă majoră defectarea unui compresor, mai ales un an de zile, susţin aceştia. "Noi dăm multe certificate" În 2010, Valentin Cismaru, preşedintele CCI Vâlcea, a semnat din nou certificate de forţă majoră pentru combinatul lui Roibu. Cauza a fost la fel de "pertinentă" ca defectarea compresorului: imposibilitatea integrării unei instalaţii cumpărate de la Arpechim Piteşti. Şi pentru aceasta s-a declarat forţă majoră aproape un an. Contactat telefonic, Valentin Cismaru nu ne-a putut explica de ce problemele cu o instalaţie pot fi cazuri de forţă majoră luni sau ani de-a rândul: "Noi dăm multe certificate şi e mult timp de când le-am dat pe acestea, nu-mi amintesc". Conducerea SALROM a refuzat orice comentariu cât timp litigiul este pe rol. SFIDARE. Defectarea unui compresor - un an de forţă majoră ŞEFUL OPSPI, ACUZAT DE PASIVITATE Vlad Cazana a tolerat greşelile lui Roibu Surse din cadrul Ministerului Economiei ne-au confirmat litigiul dintre Oltchim şi Salrom: "Este impardonabil că două societăţi care au acelaşi acţionar majoritar -Ministerul Economiei - cer instanţei să soluţioneze problemele contractuale, când acestea se puteau rezolva la nivel de acţionariat".

Principalul responsabil este, potrivit surselor, Victor Vlad Cazana, şeful OPSPI (Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie).

"Cazana avea suficiente pârghii pentru a impune voinţa Ministerului Economiei, dar nu a făcut nimic", ne-au spus sursele. Citiţi şi:

  • Datorie de 100 de milioane de € la Electrica
  • Deturnare de fonduri la combinatul Oltchim
  • Constantin Roibu, sponsor la handbal pe banii statului
  • Roibu va alege managerul privat de la Oltchim
  • Cum a distrus baronul Constantin Roibu combinatul Oltchim
  • Manevre de culise la Oltchim