Iulian Comanescu:" Valentin Stan n-ar avea succes dacă n-ar exista un public predispus să-l asculte."
Detestată de o bună parte a publicului de televiziune din România (şi nu trebuie să fii admirator al preşedintelui Băsescu ca să o deteşti), „Sinteza zilei“ este totuşi locul în care Antena 3 câştigă adesea bătălia pentru rating cu liderul de piaţă, Realitatea TV. Iar personificarea emisiunii este, vrând-nevrând, Valentin Stan, „omul cu laptopul“.
În studioul de la „Sinteza zilei“, Mihai Gâdea tace, Ion Cristoiu a redevenit serios şi pe alocuri sapienţial, ca în anii ’90, iar Victor Ciutacu obţine note bune din partea ziarului aflat în acelaşi grup de media cu televiziunea rivală. Şi totuşi, „Sinteza zilei“ are o notă definitorie de stridenţă şi bizarerie, care nu poate veni decât de la omul cu laptopul. Omul cu laptopul posedă o voce care tulbură armonia cerurilor, un costum în dungi care „dă moar“ (face ape pe ecran) şi, nu în ultimul rând, laptop, accesoriu neverosimil într-un studio TV, aşa cum e utilizat de Valentin Stan. Cum de are emisiunea pe care a acaparat-o simbolic mai mult succes decât concurenţa?
Răspunsul dat îndeobşte se referă la circ şi nebunie. Asta ar atrage un public de joasă factură şi, totuşi, cine s-ar uita în datele de audienţă ale emisiunii ar putea avea surprize cu privire la vârsta şi gradul de educaţie al telespectatorilor. Asta pentru că, dincolo de costumul care provoacă dureri de ochi şi vocea care dă dureri de cap, se află o serie de atribute care merită examinate.
Valentin Stan este unul dintre puţinele personaje din presa românească în stare de a juxtapune o declaraţie de ieri a politicianului X cu ceea ce acesta a spus în urmă cu trei luni, pentru a scoate la iveală gogoaşa sau inconsecvenţa. Mare cititor de emisiuni transcrise şi colecţionar de fişiere audio, Stan este unul din puţinii „analişti“ din România care face ceva apropiat de analiză. Majoritatea celorlalţi se mărginesc la opinii şi speculaţii. Sunt genul de personaje caracterizate de Pierre Bourdieu ca „fast thinkers“ (gânditori rapizi), oameni care pot vorbi prompt despre „tot“ şi în consecinţă au o frumoasă carieră pe ecranele TV. Valentin Stan e orice altceva decât „fast thinker“. El nu vorbeşte despre tot, ci despre un singur lucru. Obsesia lui cu privire la preşedintele Băsescu este de notorietate. O obsesie condamnabilă prin grila modului cum ar trebui să se facă presă, dar care omului cu laptopul îi serveşte. Una dintre axiomele simple ale confruntării publice este că, dacă îţi alegi o ţintă notorie şi cu reputaţie bună, ai de câştigat. Iar faptul că în monitorizările Cancelariei Prezidenţiale criticii lui Băsescu apar cu nume, citate şi dimensiunile textului arată că acel „Măi, băiatule“ rostit frecvent de Stan, cu ochii în cameră şi o grimasă pe faţă, şi-ar putea chiar găsi „andrisantul“.
Energia cu care Valentin Stan îşi face numărul este de asemeni de menţionat, cu corolarul că ar putea fi asociată la fel de bine circarului şi vedetei autentice. Dar, mai ales, omul cu laptopul n-ar avea succes dacă n-ar exista un public predispus să-l asculte. Sondajele şi rezultatele alegerilor arată că, în România, există un electorat anti-Băsescu şi anti-PDL, care nu e cel vârstnic şi rural al PSD. Or, o mare parte a publicului caută în presă nu revelaţii, ci confirmare. Iar obsesiile lui Stan sunt, din acest punct de vedere, la fel de confortabile ca şi cele de sens opus.