Fostul număr doi din SRI, generalul (r) Florian Coldea, va preda la Universitatea de Vest din Timișoara. Trecut în rezervă anul trecut, acesta e angajat cu contract civil la Academia Naţională de Informaţii și e profesor asociat al Universității Babeș – Bolyai, unde predă cursul „Intelligence şi decizie politică”, la master.
Robert Reisz, decanul Facultății de Științe Politice din cadrul UVT a confirmat: ”Am început de anul acesta un program de masterat în Studii de Securitate Globală, iar aici ne-am străduit să invităm experți, care să completeze cursurile cu o serie de conferințe. În această logică l-am invitat și pe generalul ( r ) Coldea, care are, indiscutabil o mare experiență în domeniu”.
Coincidenţe
La Universitatea de Vest din Timişoara şi-a obţinut titlul de Doctor procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Aceeaşi Universitatea i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa fostului director SRI, George Maior, în perioada în care Coldea era “mâna dreaptă” a lui Maior, în prezent ambasador în SUA.