Tot în luna iulie, acum 29 de ani, şi tot lângă Feteşti, cel mai cunoscut pilot militar de pe atunci, scriitorul Doru Davidovici, şi-a găsit sfârşitul, tot într-un lan de grâu, după ce s-a părăbuşit cu avionul său, tot un Mig 21
Povestea vieţii lui Doru Davidovici şi a accidentului ascuns de autorităţile comuniste a fost publicată, acum trei ani, într-un amplu reportaj publicat de reporterul Mihnea-Petru Pârvu. Redăm mai jos textul acestuia şi, la sfârşitul său, găsiţi şi link-ul către articolul iniţial.
Povestea pilotului român care a întâlnit un OZN
A zburat pe MIG 21, cel mai temut interceptor supersonic din anii ’60-’70-‘80. Și-a dat binețe cu un OZN și apoi a picat din cer. Cărțile sale sunt mărturia unei viziuni peste timpuri. Dacă francezii îl au pe Antoine de Saint-Exupery, noi îl avem pe Doru Davidovici. Un pâlc de oameni, mai toţi spre 70 de ani, merg tăcuţi, în şir indian, pe o tarla cu grâu încolţit, ce abia îţi sare de glezne. Un preot, într- un anteriu bleu-ciel, deschide cortegiul. Fac drumul ăsta în fiecare an, pe 20 aprilie.
Sunt undeva, între Autostrada Soarelui şi vechiul drum spre mare, la 23 de kilometri de Feteşti, lângă satul Perişoru. S-au oprit lângă o moviliţă de bolovani. Nici tractoriştii din Bărăgan n-au avut inima să are locul. Acolo, acum 26 de ani, la latitudinea de 44°23’4.04” Nord și longitudinea de 27°36’9.51” Est, a căzut din cer un „extraterestru”, cu cetățenie română. Pe 6 iulie 1989, ar fi împlinit 44 de ani. Era pilot de vânătoare pe cel mai temut avion al acelor ani, MIG 21, şi scriitor de romane SF. Alături de el s-a alăturat „Escadrilei din ceruri” şi ucenicul său în ale zborului pe avioane supersonice, lt. maj. aviator Dumitru Petra. Într-una din cărţile sale, „Lumi Galactice – colegii mei din neştiut”, apărută în 1986, a relatat cum s-a întâlnit, în timp ce zbura, cu un OZN. A fost singura mărturie oficială a unui aviator militar român care declara că a avut o întâlnire cu un aparat de zbor de origine nepământeană. A scris 11 cărți, din care nouă publicate în timpul vieții. Locotenent- colonelul aviator Doru Davidovici a rămas atât în istoria aviaţiei, cât şi a literaturii române. Un Antoine de Saint-Exupery al României.
Cum a dat cu Mig-ul peste un OZN
Se întâmpla în 1972. Aflat într- o misiune de zbor deasupra Bazei 86 Aviaţie Borcea, de lângă Feteşti, tânărul aviator Doru Davidovici s-a trezit că zboară acompaniat de un OZN. „Avea o formă ovală și o culoare de un alb-violet”, a scris Doru Davidovici. După aterizare, a aflat că respectivul obiect zburător fusese confirmat și pe radar. Nu se ştie dacă a existat un raport oficial, dar confesiunea lui a rămas, pentru eternitate, în volumul „Lumi galactice”. Davidovici a atacat și teme extrem de rar abordate în acei ani. Vorbea de evenimente paranormale, de vestigii și artefacte extraterestre, de întâmplări stranii și mistere neeluciudate. Atât pregătirea sa de pilot de vânătoare, as al cerului în acea vreme, cât şi vasta sa cultură generală, dar mai ales experienţele sale şi ale colegilor săi îi confereau o credibilitate enormă. Astfel, Doru Davidovici scrie despre o statuetă găsită de tatăl unui coleg deal său într-o mină din Apuseni. Statueta, foarte veche, avea șase degete atât la mâini, cât și la picioare.
Davidovici demonta şi mitul cum că anumite monumente megalitice, cum ar fi pistele de la Nazca, ar fi fost construite de oamenii antici. Spunea că extratereștri erau, cumva, „cunoștiințe ale celor vechi” și că o supra-civilizație ne urmărea pasiv.
„Singurul extraterestru din Uniunea Scriitorilor”
„Doru Davidovici a scris o carte extraordinară despre colegii săi din neștiut. O carte cu un tiraj senzațional, spre 100.000 de exemplare! Nu primise aviz de publicare pentru că ultimul capitol era pesimist. Spunea că un contact cu extratereștrii era refuzat de aceștia pentru că suntem autodistructivi! I-am rescris ultimele pagini și a apărut. S-a supărat, dar cartea a fost un best-seller!”, povestește cunoscutul ufolog Alexandru Mironov. „Apoi, a avut loc accidentul... Trebuia să mă văd la Brăila cu el – la o lansare de carte – cu scriitorul Dorel Dorian și cu Dumitru Prunariu. Am primit un un telefon de la colegii lui, că a căzut și s-a zdrobit! O manetă nu l-a ascultat...”, se emoționează fostul ministru al Tineretului și Sportului. „M-am întâlnit cu el și colegii săi, la baza lor din Bărăgan. Le-am spus, rece, că contactul cu alte civilizații este foarte greu. Ei mi-au replicat că în ceruri se petrec evenimente pe care nu și le pot explica! Să vă spun ce a zis, odată, un pilot care a urcat în cer, într-un zbor scurt, de zece minute. A spus atât: La Piatra Neamţ plouă. Ei văd altfel!”. Revenind la omul Davidovici, Mironov ține să puncteze: „Avea un fel original de a gândi. Avea metafore și în vorbe, și în scris! Mama sa mi-a mărturisit: «Până nu a murit, nu mi-am dat seam ce deosebit era!»”. Alexandru Mironov concluzionează: „Dacă în Uniunea Scriitorilor a existat un extraterestru, acela a fost Doru Davidovici!”.
Un Isaac Asimov autohton
Spaţiul informaţional despre fenomenele OZN era drastic limitat de mentalitatea comunistă care nu dădea doi bani pe asemenea relatări sau interpretări. Dar Doru Davidovici a reușit să-și publice concluziile tehnice sub masca literaturi de scince-fiction. A scris despre întâlnirile de gradul III confirmate din mai multe surse, despre contactele vizuale cu nave non-terestre, de dispariţiile unor persoane „răpite” de extratereştri şi, ulterior, eliberate, cazuri considerate de sceptici, atunci ca şi acum, de domeniul psihiatriei. Călătoria în timp, tehnica dematerializării şi materializării şi utilizarea forţei anti- gravitaţionale au fost, de asemenea, printre temele sale favorite. Nu a omis în scrierile sale Triunghiul Bermudelor şi misterul Atlantidei. Ba, chiar, a scris şi despre cel mai mare OZN fotografiat până atunci, de 1,5 kilometri, poză făcută de Neil Armstrong. Vorbea despre Lună ca despre o navă spațială transformată dintr-un asteroid, precum și de construcții extrtrestre pe satelitul Terrei, văzute de astronauți, dar ținute la secret. Și, cel mai important, a scris despre refuzul civilizaţiilor din spaţiu de a lua contact cu noi. Într-un fel, Doru Davidovici a anticipat așa-numitul fenomen „Big Brother”.
„Aviatorii care mor în aer sunt ori proști, ori cei mai buni!”
Un vânt puternic s-a pornit fix când părintele col. Dan Constantin Iliescu, preotul bazei aeriene de la Feteşti, a început să cânte – în locul în care MIG-ul 21 UM, cu dublă comandă şi numărul de înmatriculare 6946, s-a înfipt în ţărâna Bărăganului – „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând!”. Pe post de diacon, îl acompaniează, cu vocea sa de tenor, col (r) Valentin Carra, fost coleg de zbor cu Doru Davidovici. E un uriaş de peste 1,80 metri, de te întrebi cum încăpea în carlinga avionului. Vali Carra a venit cu trenul tocmai de la Timișoara, la clasa a II-a, să fie de față la comemorarea aviatorului scriitor.
Avionul cu care s-au prăbuşit cei doi era nou? Colonelul Carra, om cu 2.000 de ore de zbor pe MIG, oftează: „Era destul de nou. Vedeţi, noi am învăţat MIG-ul la lumina lumânării... Nu aveam, în şcoală, nici apă caldă. Caietele pe care învăţam aveau ceară pe ele!”. Trage aer în piept şi continuă: „Doru a prins vremuri mai bune… Era foarte bine pregătit. Cel din față nu era! Eu cred că a fost o eroare , dar greu de spus cine a greșit. Cei mai tari piloţi ies la pensie. Cei care mor sunt ori proşti, ori cei mai buni. Iar Doru a fost foarte bun! Este singurul, după Saint Exupery, care a povestit zborul. Iar zborul nu se poate povesti”. Vali Carra lăcrimează.
Prunariu: „Şi-a căutat toată viaţa originile extraterestre!”
„Doru este un personaj dintr-o altă lume, venit cu o misiune pe Pământ, dar chemat înapoi înainte să o desăvârșească”, spune Dumitru Prunariu, singurul astronaut român, bunul prieten ala lui Doru Davidovici. Cosmonautul vorbeşte emoţionant: „În viaţa de zi cu zi, Doru a reprezentat o categorie socială și profesională mai rar întâlnită în ultima jumătate a secolului XX, aviatorul militar intelectual, cult, neconvențional. Doru a avut o viaţă pământeană bogata atât în plan spiritual, cât şi public. Zbura avioanele supersonice ca un adevarat profesionist. Trăia aviaţia militară şi a descris-o original şi cu talent în romanele sale, dar era totodată acasă la el între scriitori, actori, în lumea teatrului, admirându- l pe Bulgakov şi petrecând momente de delectare intelectuală cu Ion Besoiu, Irina Petrescu şi alţi mari actori. Toată viața și-a căutat, probabil, originile extraterestre, visându-le, scriind despre ele, găsind și interpretând dovezi în acest sens”. Prunariu te emoţionează: „La un moment dat, ca un simbol, un cocostârc rănit l-a gasit pe Doru în câmpia Bărăganului şi parcă l-a rugat nu numai să-l îngrijeasca, dar să-l înveţe să zboare din nou. Odată cu el, la ceva timp, dând din aripi, a zburat și Doru dintre noi, lăsându-și însă spiritul să plutească permanent printre cei apropiați și să-i inspire!”.
Silozul de la Jegălia și „Virajul 3”
După slujba de pe câmp, o femeie împarte colivă şi bucăţi dintr-un colac. Este Ana Olimpia, organizatoarea comemorării. Când era tânără, era librăreasă la librăria din centrul Feteștiului. „Eu vindeam și citeam cărțile lui Doru. L-am cunoscut…”, își pleacă ochii femeia. Lângă ea, doi aviatori comentează tehnic: „Ăla e silozul de la Jegălia! Virajul trei, nu-i așa?”. O altă femeie plantează un pomişor, ca pe o troiţă. Lângă lumânările aprinse, vântul zburătăceşte paginile a câtorva cărţi scrise de Doru Davidovici: „Zeiţa de oricalc”, „Insula nevăzută”, „Ridică- te şi mergi” şi „Caii de la Voroneţ”. Singur care stă cu paginile sigilate este „Lumi Galactice”.
Bătrânii aviatori sporovăiesc între ei. Greu să îi faci să vorbească. O luăm altfel. Era MIG-ul 21 un avion atât de bun cât se spune? „Americanilor și acum le tremură chiloții când aud de MIG 21! Ce le-a mai făcut în Asia!”, e scurt, cum îi șade bine unui militar, comandorul în rezervă Lucian Armeanca. Fostul pilot a zburat zeci de ore alături de Doru Davidovici. Cum era Doru în aer? „El? Era navigatorul-şef al Regimentului 86. Atât!”.
Comandorul în rezervă George Roiu n-a zburat cu eroul nostru, erau în baze diferite. „Era cu un an mai mare ca mine. Un om al cărților. Noi jucam fotbal și el citea… Cu toții zburam, dar numai câțiva erau recunoscuți. Iar de el se vorbea la superlativ! Piloţi buni am avut cu sutele, dar numai cei valoroşi rămân în amintire”, se crispează pilotul de 69 de ani. Discuţia trece, repejor, în sfera lor. Se vorbește de noile interceptoare. Concluzia e unanimă, cel mai bun avion de vânătoare din lume este rusesc: „Suhoi 30 MKM!”.
Generalul Victor Strâmbeanu: „Doru a văzut OZN-uri!”
Unul dintre aviatorii care l-au cunoscut în ambele planuri pe Doru Davidovici este generalul maior, cu două stele, Victor Strâmbeanu, în prezent reprezentantul României la SHAPE, adică Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate în Europa. Bătrânul general, venit special de la Bruxelles pentru comemorarea lui Doru Davidovici, rememorează: „L-am cunoscut, mai întâi, citindu-l. Faima de scriitor i-o luase înaintea celei de pilot. Mi-a fost instructor și am zburat de nenumărate ori cu el. A fost un model pentru generaţia mea ca om de cultură şi profesionist! Am fost foarte apropiaţi... Dar eu eram locotenent şi el colonel!”. Generalul ştie multe, dar e cumpătat în afirmaţii! „Davidovici îmi vorbea, la sfârșitul anilor ’80, de schimbările ce urmau să vină. Era inspirat de Nostradamus. El înțelegea mult mai mult decât limitele normale ale omului, iar volumul «Lumi Galactice» nu e o întâmplare! A fost un vizionar și cred că a văzut OZN-uri! Era atât de pătruns, că nu puteai să-l contrazici”.
Generalul Strâmbeanu povestește că, odată, a fost la Davidovici acasă și acesta i-a arătat o piatră: „Era un fragment de meteorit de pe o altă planetă. Mi-a zis că asta vine de pe o altă lume și că țăranii noștri au folsit- o la spart nuci!”. Fostul partener de zbor își laudă colegul: „A fost un pilot de vânătoare adevărat. Un as! Aborda fiecare zbor ca pe o misiune de luptă! Odată, aveam un zbor de doar zece minute. Un tur de pistă... Mi-a spus: Tratează acest zbor ca pe unul transatlanic”. Generalul cu două stele Ștefan Ion, fost șef interimar al SMFA, om cu 2.500 de ore de zbor pe supersonice și partener de zbor cu Doru Davidovici, te uimește cu nonșalanța sa: „Și eu am văzut OZN-uri! Zburam deasupra Brăilei și Galațiului, prin ‘79-‘80. Brăila e cel mai frumos oraș văzut de sus, că are forma unui amfiteatru... Urmăream un coleg. El era ținta mea. Amândoi am văzut un OZN, translucid, ca o meduză, cu tot cu tentacule. Peste ambele orașe! Colegul, aflat la 40 de kilometri depărtare, s-a întors la bază, a întrerupt misiunea! Am aterizat și eu. N-am făcut raport...Era o jenă pe atunci să vorbești de așa ceva. Și, acum, vă spun eu, cum să nu-l cred pe Doru când am văzut și eu, cu ochi mei!”. Mai jos link-ul către articolul: "Povestea pilotului român care a văzut un OZN"