În momentul în care Ion Iliescu păşea afară din crematoriu, a început să iasă şi fumul pe coş
Trupul fostului general Victor Atanasie Stănculescu a fost incinerat, ieri , la Crematoriul „Vitan”, după ce, la ora 12.00, s-a ţinut o scurtă ceremonie religioasă, spre mirarea celor prezenţi. Apropiaţii care l-au însoţit pe ultimul drum, printre care Ion Iliescu, colonelul Mircea Dogaru şi Codrin Ştefănescu, au declarat că fostul ministru al Apărării a avut parte de o slujbă „foarte frumoasă”, deşi Biserica Ortodoxă nu acceptă incinerarea şi nu-şi lasă preoţii să ţină slujbe în asemenea cazuri.
Generalul Victor Atanasie Stănculescu a murit întrun azil de bătrâni, duminică, la vârsta de 88 de ani. Condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Revoluției de la Timișoara”, din care a ispășit efectiv o treime, Stănculescu a fost degradat militar prin aceeași sentință
La căpătâiul mortului au vorbit Ion Iliescu, generalul Mircea Chelaru, fost şef al Marelui Stat Major, şi Liliana Mincă, care i-a fost asistentă când acesta era ministru al Industriei, iar apoi la firma Balli.
FOTO: Liliana Mincă, în centru, i-a adus un ultim omagiu celui care a promovat- o în carieră
Urna cu cenuşă, în mormântul soţiei
Deşi se spunea că cenușa generalului Victor Stănculescu va fi aruncată în două mări: Marea Neagră și Marea Mediterană, se pare că rudele sale s-au răzgândit. „Vreau la Marea Neagră, pentru că acolo am tot stat la exerciții militare, la aplicații, iar pe Marea Mediterană tot timpul mergeam pentru că aveam export de armament în Irak”, a povestit fostul senator Marius Marinescu că i-ar fi spus Stănculescu.
Liliana Mincă a declarat, după incinerare, că „urna cu cenuşa generalului Stănculescu va fi depusă la cimitirul Sfânta Vineri, acolo unde se află înmormântată soţia sa”.
Sinuciderea Elenei Stănculescu
Elena Stănculescu şi-a pus capăt zilelor în dimineața de 21 decembrie 2003, aruncându- se în gol de pe terasa vilei situate pe strada Caramfil G. Nicolae din Capitală. Înainte, Elena a aşternut pe hârtie cuvinte de iertare pentru soţul ei şi blesteme pentru cei vinovaţi de cele îndurate de Victor Stănculescu, ale căror nume le-a luat cu ea în mormânt. Femeia acuza „scârba, ura şi dezgustul” şi cei „14 ani de murdărie umană” pentru familia sa. „Toţi sunt eroi. Ce-aţi fi făcut dacă nu era Stănculescu?”, continua soţia generalului şi încheia cu „Să fiţi blestemaţi!”.
FOTO: Generalul Chelaru i-a fost subaltern lui Victor Stănculescu
Casetele cu secrete
Avocatul Cătălin Dancu a confirmat ieri, la crematoriu, că Victor Stănculescu a lăsat în urma sa casete care conţin mărturii, inclusiv despre ce s-a întâmplat la Revoluţie. “Acea persoană care prin testament a fost mandatată de domnul general Stănculescu ca şi beneficiară a drepturilor de autor, să aibă puterea de a da publicităţii aceste casete, pe care chiar şi el le-a confirmat, şi pe care nu vor găsi doar memorii ale generalului Stănculescu, ci şi mai multe alte aspecte, şi vă spun clar că dintr-o ţinută extraordinară generalul Stănculescu nu a dorit să spună tot ceea ce ar fi putut să spună în cadrul acelui proces, pentru că situaţia era alta”, a spus Dancu.