Printre cele mai hazlii versuri lăsate moştenire posterităţii de literatura proletcultistă, se remarcă şi acestea, atribuite lui A.E. Baconski: „Mai trece-o noapte şi-nc-o zi / S-ascute lupta între clase / Iar chiaburii se arăt-a fi / Elemente tot mai duşmănoase”.
În anii destalinizării hrușcioviste din România criticii literari au făcut mare haz de aceste versuri, prezentate în toate acuzațiile aduse perioadei staliniste drept un exemplu de transpunere mecanică în opera de artă a unor slogane de propagandă şi agitaţie.
Într-adevăr, eminamente politică, teza continuei ascuţiri a lupte de clasă pe măsura înaintării spre socialism a dat naştere, în literatură, unor capodopere de imbecilitate.
Teza îşi găseşte întîia oară afirmarea publică în Rezoluţia Plenarei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romândin 10-11 iunie 1948:
„Este limpede că, pe măsura dezvoltării democraţiei populare pe drumul socialismului, lupta de clasă continuă şi reacţiunea, a cărei rezistenţă este stimulată şi activ susţinută de imperialişti străini recurge la forme tot mai ascuţite de luptă împotriva regimului de democraţie populară”.
Denunţată din chiar debutul despărţirii comunismului de stalinism, teza a fost criticată ca absurdă chiar de comuniști. Pe măsura înaintării spre socialism, regimul se consolida din toate punctele de vedere. Proletariatul dintr-o ţară avea acum în mîinile sale Statul, cu toate instituţiile sale de forţă: Securitatea, Miliţia, Justiţia.
Din punct de vedere economic, Statul stăpînea toate mijloacele de producţie.
Din punct de vedere politic, fuseseră eliminate din viaţa publică partidele zise şi burgheze.
Din punct de vedere al presei Statul comunist stăpînea toate mijloacele.
În aceste condiţii, ar fi fost normal ca lupta de clasă să înceteze sau măcar să se mai domolească şi nu să se ascută.
Cum se putea vorbi de o sporire a pericolului întruchipat de forţele ostile socialismului cîtă vreme Statul comunist era mai puternic ca niciodată?
Teza continuei ascuţiri a luptei de clasă era o aberaţie nu numai pentru gîndirea democratică, dar chiar şi pentru gîndirea comunistă.
La această teză m-a dus gîndul luînd cunoştinţă de Discursul ținut de Codruța Kovesi la întîlnirea de joi, 30 iunie 2016, cu reprezentanţi ai societăţii civile din Republica Moldova.
Ca de obicei, Codruţa Kovesi a expus la această întîlnire una dintre tezele cultivate intensiv nu numai de ea, dar şi de Divizia Presă a Poliţiei Politice Prezidenţiale:
Împotriva DNA, ca detaşament de avangardă al Luptei împotriva corupţiei, se ridică zilnic forţe duşmănoase care încearcă să pună piedici activităţii procurorilor, dar mai ales ei, şefei DNA.
Toţi funcţionarii publici din România de azi îşi desfăşoară activitatea în condiţii de normalitate. Fac excepție procurorii DNA.
Atenție! Nu procurorii DIICOT, care se luptă nu numai cu corupția, dar și cu crima organizată, ci procurorii DNA, care se luptă doar cu corupția din clasa politică.
Procurorii DNA, în frunte cu Codruţa Kovesi, sînt însă o cetate asediată zi şi noapte de dușmani de moarte. Se înţelege că astfel de cetăţeni nu pot fi decît eroi.
Eroi cărora noi, românii, trebuie să le ridicăm statuii de dimineaţa pînă seara.
Procurorilor, statui din marmură.
Codruţei Kovesi, statuie din aur.
Cu sau fără breton!
E drept, chiar şi un ins turmentat îşi dă seama că realităţile de la noi stau invers.
Nu procurorii DNA sunt terorizaţi, ci ei, procurorii DNA terorizează.
Nu numai că şefa DNA, Codruţa Kovesi nu e ameninţată de nimeni (ce viaţă dulce duce ea faţă de procurorii anti-Mafia din Italia!), dar mai mult, distinsa e cîntată de Presă, linguşită de politicieni, temută de oamenii de afaceri.
De la Elena Ceaușescu, România n-a mai cunoscut o femeie care să spună și să facă ce vrea fără nici o opreliște.
DNA i se satisfac toate capriciile. Vrea bani mai mulţi de la buget? Are banii! Vrea un sediu boieresc? Are un sediu boieresc!
Lupta împotriva corupţiei prin intermediul DNA a împlinit deja 10 ani.
De 10 ani în România se anchetează, se arestează, se fac dosare, se trimit persoane în instanţă sub acuzaţia de corupţie.
Ar fi normal, ar fi logic, ar fi omenesc, ca fenomenul corupţiei să se mai fi micşorat şi prin urmare lupta împotriva corupţiei să se mai fi îmblînzit.
Nici vorbă de aşa ceva.
În viziunea Codruţei Kovesi lupta împotriva corupţiei nu numai că nu se îmblînzeşte, dar se ascute zi de zi şi ceas de ceas. Ea a atins punctul unei confruntări pe viaţa şi pe moarte.
„Acum, după 10 ani de efort, am ajuns în punctul cînd se luptă statul cu Mafia. Să vedem cine cîştigă! Noi (adică Ea – n.n.) suntem aici ca să luptăm. Altfel o să cîştige ea, mafia”.
În procesul de denunţare a tezei continuei ascuţiri a luptei de clasă din anii destalinizării nu s-a spus că teza fusese născocită de Stalin pentru a crea cadrul unui spor uriaş de abuzuri şi crime. Sub semnul continuei ascuţiri, Securitatea a început să caute cu orice preţ fapte care să se încadreze în acţiunea duşmănoasă. Una dintre aceste acţiuni consta în a critica Securitatea pe motiv că face abuzuri.
Teza continuei ascuţiri a luptei împotriva corupţiei e exemplificată de Codruţa Kovesi cu criticile aduse DNA şi fireşte Ei, în primul rînd:
„E interesant sa-i urmaresti cum, vrand-nevrand, se aliaza in spatiul public contra noastra si au aceeasi voce. Sunt cateva televiziuni pe ai caror patroni i-am trimis in judecata, unii deja sunt condamnati, care ne toaca de dimineata pana seara. Lupta contra coruptiei e un proces continuu, cu foarte multe momente grele”.
Cine critica Securitatea era imediat etichetat ca duşman de clasă.
Cine critică DNA e etichetat de Codruţa Kovesi drept duşman al Luptei împotriva corupţiei.
Şi uite aşa, ne întoarcem, fără să ne dăm seama, la anii stalinismului românesc.
Pe cînd Destalinizarea?